Prima pagină » Știri externe » Destin TRAGIC pentru două surori care au murit la doar câteva săptămâni distanță. Cele două vor fi înmormântate împreună

Destin TRAGIC pentru două surori care au murit la doar câteva săptămâni distanță. Cele două vor fi înmormântate împreună

Destin TRAGIC pentru două surori care au murit la doar câteva săptămâni distanță. Cele două vor fi înmormântate împreună
Destin TRAGIC pentru două surori care au murit la doar câteva săptămâni distanță. Cele două vor fi înmormântate împreună

Două surori din Marea Britanie au murit la doar câteva săptămâni una față de cealaltă, iar acum familia se gândește să le îngroape una lângă alta.

Shaunie, care era mamă a doi copii, în vârstă de 26 de ani, a murit brusc pe 12 februarie. Ziua de vineri, însă, 3 martie, avea să aducă din nou durere în sufletele celor din familie, după ce și Shavanna, în vârstă de 21 de ani, s-a stins din viață, potrivit Observator.

La doar câteva zile de la moartea lui Shaunie, Shavanna a postat pe internet un mesaj prin care își exprima profunda durere pentru pierderea surorii sale.

„Familia a luat decizia de a înmormânta ambele fete împreună, ceea ce în cel mai rău moment al vieții lor va fi, de asemenea, dificil. Fetelor, sperăm să aveți cele mai bune paturi din rai pentru totdeauna #26 #21”, s-a scris pe platforma de strângere de fonduri GoFundMe.

Cea de-a doua tânără a murit doar câteva săptămâni mai târziu

În weekend, vestea morții Shavannei a stârnit o rafală de omagii pentru ambele surori.

„Amândouă ați fost luate de lângă noi prea curând. Vă iubesc pe amândouă pentru totdeauna și îmi va fi dor de voi, chiar nu pot să cred că am pierdut tot ce este mai bun din lume”, a scris un membru al familiei.

„Viața este uneori nedreaptă. Acum sunteți din nou împreună” , a scris un prieten al fetelor.

 „Nu pot să cred că amândouă ați plecat în decurs de 3 săptămâni.Cel puțin rămâneți împreună, ca întotdeauna!”, a scris o altă rudă.

O purtătoare de cuvânt a poliției din Scoția a confirmat decesele.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!