Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO | Ionel Scrioșteanu, secretar de stat Ministerul Transporturilor: „Suntem pe drumul cel bun. Dacă se poate, toate navele vor merge pe Canalul Sulina”

VIDEO | Ionel Scrioșteanu, secretar de stat Ministerul Transporturilor: „Suntem pe drumul cel bun. Dacă se poate, toate navele vor merge pe Canalul Sulina”

Ionel Scrioșteanu, secretar de stat Ministerul Transporturilor, a avut o intervenție telefonică la emisiunea lui Marius Tucă, transmisă live de Gândul. Acesta spune că Ucraina nu va mai draga până când vor fi făcute măsurători. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

„Suntem pe drumul cel bun, ca zic așa, în rezolvarea acestei probleme. Practic, și noi, și Comisia Europeană am solicitat Ucrainei și a Ucraina și-a luat angajamentul nu va mai efectua nicio lucrare de întreținere sau de altă natură pe Chilia și Bâstroe până la efectuarea măsurătorilor pe care le-am stabilit vinerea trecută.

Toate eforturile noastre și ale Comisiei Europene, cu sprijinul Ucrainei, se vor direcționa către Canalul Sulina pentru creșterea capacității, adică proiecte pe care le implementăm în creșterea capacității Canalului Sulina. 

Este normal ca ucrainenii să meargă și pe Chilia. Chilia este folosit și de nave care vin de pe Sulina”, a spus Ionel Scrioșteanu.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Țineți aproape!”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Donald Trump anunță posibilitatea unui acord cu Iranul: ”Dacă nu, arunc totul în aer și le iau petrolul”
Digi24
VIDEO „Războiul pe care nu ai voie să-l vezi”. Cum rescriu Emiratele Arabe Unite povestea atacurilor iraniene (Bellingcat)
Cancan.ro
Cât a plătit un client pentru o cursă Uber de 12 km, din București până la Aeroportul Otopeni
Prosport.ro
FOTO. Și-a trădat prietena și a avut o aventură cu soțul acesteia
Adevarul
Mihaela Rădulescu, destăinuiri dureroase la 8 luni de la moartea lui Felix Baumgartner: „Nicio femeie n-ar trebui să fie doar femeia cuiva”
Mediafax
Prognoza ANM: temperaturile scad în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
Click
Cum au ajuns să-și împartă treburile în gospodărie Anca Țurcașiu și iubitul ei: „Trăim unul pentru celălalt”
Digi24
Scandalul de pe „acoperișul lumii”: cum au ajuns fraudele cu asigurări pe Everest și ce legătură are bicarbonatul de sodiu
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 1960 de euro. Terenul are 1922 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Ioana Tamaș, imagini incendiare în costum de baie! Soția lui Tamaș arată senzațional la 37 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am condus în România noile Dacia Duster și Bigster cu tracțiune integrală și transmisie automată
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Un salt uriaș al evoluției vieții pe Pământ s-a întâmplat mai devreme decât credeau cercetătorii