Prima pagină » Actualitate » Care este SOARTA transportoarelor blindate Piranha III din dotarea Armatei Române, care au costat aproape 140 de milioane de euro

Care este SOARTA transportoarelor blindate Piranha III din dotarea Armatei Române, care au costat aproape 140 de milioane de euro

Care este SOARTA transportoarelor blindate Piranha III din dotarea Armatei Române, care au costat aproape 140 de milioane de euro

Forțele Terestre Române au în dotare, în acest moment, aproximativ 800 de transportoare blindate MLVM, Zimbru, Piranha III, Piranha V, TAB-71, TAB-77 și Maxxpro.

Potrivit FANATIK, în trecut, Armata Română a achiziționat în principal transportoare Piranha, fabricate de elvețienii de la MOWAG, companie devenită ulterior parte a General Dynamics European Land System, după ce a fost preluată de americani.

Armata Română a plătit 90 de milioane de euro pe 44 transportoare Piranha III

Armata Română a cumpărat transportoare Piranha III, în două etape, primele 31 fiind achiziționate în 2007, cu suma de 47 de milioane euro, iar în 2017 s-au plătit 43 de milioane de euro pentru alte 13 bucăți Piranha III. Așadar, s-au cheltuit 90 de milioane de euro pe 44 de bucăți.

În anul 2018, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a semnat un contract pentru achiziționarea a 247 transportoare Piranha V, ce urmau să fie fabricate la noi în țară. Armata Română deține, în prezent, 40 de Piranha V.

În februarie 2023, MApN a trimis oficial Parlamentului o cerere pentru aprobarea programului de înzestrare a forțelor terestre cu încă 150 de transportoare blindate Piranha V, achiziția fiind estimată la 674 milioane de euro.

Pe 25 martie 2023, conform informațiilor de pe platforma achizițiilor publice, e-licitatie.ro, consultate de sursa citată, Unitatea Militară 01178 din Craiova a postat un anunț de participare la o licitație restrânsă pentru atribuirea contractului „Furnizare piese de schimb şi accesorii pentru vehiculele militare TBT 8*8 PIRANHA IIIC”.

Termenul limită pentru primirea ofertelor este de 28 aprilie 2023, valoarea contractului fiind de 9.733.049,06 lei (aproximativ 2 milioane euro).

De această sumă se vor cumpăra elemente de cuplare, becuri, geamuri și parbrize, elemente sistem frânare pompă, cablu, diafragmă, tambur, senzori, amortizoare, furtune, coliere și suport furtun, supape, articulații sferice și bare de direcție și cilindrii de direcție, elemente de etanșare, lămpi, componente de echipamente electric și electronic.

Totodată, se vor mai achiziționa aparat comandă, radiatoare și schimbătoare de căldură, pompe sistem răcire, elemente de caroserie, periscoape, cilindri și pompe hidraulice, vizor, pompă combustibil, injectoare, elemente sistem de protecție împotriva incendiilor, elemente extinctor, filtre, curele, saboți frână, capac presiune tablou bord, echipamente mentenanță autosașiu, elemente necesare repunerii în stare de operativitate a tehnicii.

La echipamentele transportoarelor blindate au apărut defecțiuni

„Aceste piese de schimb şi accesorii, în cantităţile solicitate şi la nivel calitativ impus prin referinţele de mai jos sunt utilizate pentru asigurarea mentenanţei (întreţinerii şi reparării echipamentelor), respectiv menţinerea/repunerea în stare de operativitate a vehiculelor militare TBT 8*8 PIRANHA IIIC din dotarea Forţelor Terestre.

Beneficiile constau în asigurarea pieselor de schimb şi accesoriilor necesare procesului de mentenanţă al echipamentelor aflate în faza de operare şi suport, pentru menţinerea în stare de operativitate, dar şi pentru repunerea în parametri, în cel mai scurt timp, a echipamentelor la care au apărut defecţiuni, pentru îndeplinirea cu succes şi la timp a misiunilor încredinţate”, se menționează în caietul de sarcini.

Când Armata Română a achiziționat transportoarele blindate, Forțele Terestre Române au comunicat că „Piranha III C are un design deosebit, cu o protecție balistică variabil crescută, blindaj performant și dotat cu kituri de protecție împotriva minelor și a armelor de nimicire în masă. Înzestrat, ca armament, cu o mitralieră de cal. 12,7mm, Piranha III C poate executa cu succes misiuni în teatrele de operații acolo unde militarii români desfășoară misiuni de stabilitate și în sprijinul păcii”.

Transportoarele Piranha III au avut nevoie și în trecut de reparații, primul contract fiind semnat în ianuarie 2012, între Romtehnica S.A. și fabricanții General Dynamics European Land Systems – Mowag GmbH.

Acesta s-a numit „Suport logistic pentru transportorul blindat pentru trupe (TBT) 8X8 Piranha”, serviciile de reparare și de întreținere a sistemelor de armament fiind în valoare de 29.091.249,21 lei, adică aproximativ 6 milioane de euro.

În ianuarie 2017, Romtehnica a parafat cu aceeași companie un contract pentru furnizare „Derivate pe șasiu TBT Piranha III C”, în valoare de 187.774.485 lei, adică aproximativ 38,7 milioane euro.

Pe 22 iunie 2020, UM 01357 București a postat un anunț de participare la o licitație pentru „Încheierea unui acord cadru de furnizare piese de schimb şi accesorii necesare efectuării reparaţiilor la vehiculele militare TBT 8*8 PIRANHA IIIC”, în valoare de aproximativ 4 milioane lei.

Toate loturile au fost anulate administrativ, în afara unuia singur, echipamente mentenanță autoșasiu TBT Piranha III C, în valoare de 1.964.661 lei.

Un rezumat al acestor achiziții arată că Armata Română a plătit 90 de milioane euro pentru cumpărarea transportoarelor Piranha III și că a direcționat apoi către fabricanți 44,7 milioane euro pentru piese de schimb și reparare.

Cu cele două milioane de euro pe care Armata vrea să le plătească acum pentru piese de schimb, reiese că Piranha III au înghițit aproximativ 136,7 milioane euro, mai scrie FANATIK.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul imobiliar care a pus internetul pe jar: Un apartament cu 3 camere, închiriat cu un leu pe lună. Adevărul din spatele anunțului
Digi24
VIDEO Ilie Năstase a înjurat jurnaliștii când a fost întrebat despre scandalul reclamat de soția lui la poliție
Cancan.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Prosport.ro
FOTO. Femeia care a mers și l-a văzut pe Chivu în Inter – Napoli 3-2 a atras toate privirile
Adevarul
Alertă la Kiev: Rusia desfășoară o brigadă de rachete în Belarus. Ce urmărește Putin?
Mediafax
Fost premier PSD, despre suspendarea lui Nicușor Dan: „Nu m-aș mira ca Bolojan și USR să VOTEZE”
Click
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, alături de fiica lor în prima zi de școală. Cum au fost surprinși la festivitate
Digi24
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Cancan.ro
Prezentatoare TV celebră, condamnată la moarte de tribunal. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Descopera.ro
Care sunt cele mai bune orașe din lume pentru viața de noapte?
Mediafax Italia
ALERTĂ. Un CUNOSCUT MEZEL vândut într-o mare rețea de magazine este RETRAS din cauza Listeria!
Mediafax Spania
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!