Prima pagină » Știri » Peste 20 de persoane au fost prinse în flagrant de ofițerii DGA, în primele trei luni ale anului

Peste 20 de persoane au fost prinse în flagrant de ofițerii DGA, în primele trei luni ale anului

Peste 20 de persoane au fost prinse în flagrant de ofițerii DGA, în primele trei luni ale anului

Direcția Generală Anticorupție anunță că în primele trei luni ale anului ofițerii DGA au prins în flagrant peste 20 de persoane.

Potrivit sursei citate, în primele trei luni ale acestui an, un număr de 49 de funcționari publici din Ministerul Afacerilor Interne au sesizat faptul că li s-au oferit sume de bani sau alte foloase în legătură cu atribuțiile de serviciu, ori au denunțat implicarea unor colegi în comiterea unor fapte de corupție, procentual numărul denunțurilor formulate de această categorie înregistrând o creștere cu 32% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Totodată,  în aceeași perioadă, sub coordonarea procurorilor de caz de la unitățile de parchet competente, au avut loc 22 de acțiuni de prindere în flagrant care au vizat un număr de 23 de persoane, se precizează într-un comunicat al DGA.

De asemenea, un număr de 586 de dosare penale au fost înaintate structurilor de parchet, ca urmare a finalizării activităților procedurale desfășurate de organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul DGA în baza ordonanțelor de delegare, fiind emise 72 de rechizitorii și 32 de acorduri de recunoaștere.

”Raportat la aceeași perioadă a anului, numărul total al persoanelor inculpate în dosarele penale în care ofițerii DGA au desfășurat activități procedurale este de 210, iar cel al persoanelor care au dobândit calitatea de suspect este de 336”, menționează Direcția.

Tot în primele trei luni ale anului în curs, ofițerii de poliție judiciară au pus în aplicare peste 130 de mandate de percheziție domiciliară, în cauzele penale instrumentate cu sprijinul ofițerilor DGA, fiind dispuse măsuri preventive (arest preventiv și la domiciliu) față de 25 de inculpați.

”În primul trimestru al anului în curs, numărul angajaților Ministerului Afacerilor Interne care au făcut obiectul unor incidente de integritate este de 34, în scădere cu 29 procente față de aceeași perioadă a anului trecut”, mai arată DGA.

În context, DGA precizează că evaluarea incidentelor de integritate are ca obiectiv evaluarea fiecărui caz de corupție produs la nivelul structurilor MAI, în scopul analizei cauzelor care au permis apariţia acestuia, al verificării modului de implementare a măsurilor de prevenire de către structurile MAI şi al formulării unor recomandări pentru remedierea aspectelor care au favorizat incidentele de integritate.

În urma analizei incidentelor de integritate sunt stabilite măsuri cu aplicabilitate punctuală, dar și măsuri cu incidență generală asupra activității structurilor MAI, pentru limitarea probabilităţii de apariţie a unor evenimente similare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial