Prima pagină » Sport » Joacă sau nu vedeta Universității Craiova cu FCSB? „Noi nu procedăm ca alţii”. Ce probleme sunt în lotul roș-albaștrilor

Joacă sau nu vedeta Universității Craiova cu FCSB? „Noi nu procedăm ca alţii”. Ce probleme sunt în lotul roș-albaștrilor

Universitatea Craiova – FCSB se joacă duminică de la ora 21:00, iar gazdele nu au la dispoziție trei jucători. Nicuşor Bancu și Bogdan Vătăjelu sunt accidentaţi, iar Alexandru Creţu e suspendat.

Dar, Andrei Ivan s-a recuperat după problema de la antrenamentul recent şi e în lot pentru meciul cu FCSB.

De partea cealaltă, Malcom Edjouna și Joonas Tamm au acuzat dureri la antrenament și sunt incerți pentru jocul din Bănie.

Joacă sau nu vedeta Universității Craiova cu FCSB?

Andrei Ivan a înscris zece goluri în prima ligă și se află pe locul șase în clasamentul golgheterilor.

Eugen Neagoe, antrenorul oltenilor, a prefațat meciul cu FCSB.

„În primul rând ne dorim să fie un joc spectaculos şi fanii să plece acasă fericiţi, sunt convins că aşa va fi. Am urca în clasament dacă am bate, asta ne dorim, mă bucur că fanii sunt alături de noi şi băieţii merită asta, au dovedit spirit, dar putem să jucăm mult mai bine, şi jucătorii sunt conştienţi de asta. Interesul este enorm pentru acest meci, aşa stau lucrurile la Craiova, aşa era şi pe vremea mea, am spus mereu că atunci când fanii sunt în spatele nostru avem o viteză sau două în plus. Vrem să câştigăm toate cele 5 jocuri rămase, deşi suntem conştienţi că întâlnim cele mai valoroase echipe din campionat, returul va fi şi mai complicat decât turul play-off-ului.

Am arătat că suntem o echipă spectaculoasă, am atacat în permanenţă, avem cele mai multe goluri şi cea mai bună posesie. Ne interesează rezultatul, dar şi spectacolul, important este ca jucătorii să fie sănătoşi, ştiţi bine că nu-i avem pe Bancu, Vătăjelu şi Creţu, primii doi până la finalul campionatului, iar Creţu lipseşte la derby-urile cu FCSB şi CFR. Dar nu ne plângem, am încredere în jucătorii pe care-i am la dispoziţie acum”, a spus Eugen Neagoe.

Acesta a explicat care e starea medicală a lui Andrei Ivan: „La Ivan a fost o problemă minoră, este în lot pentru meciul de mâine. Fanii să stea liniştiţi, noi nu procedăm ca alţii, să aruncăm fumigene cum să făcea pe vremuri”.

Ce a spus Neagoe despre arbitraj: „A fost o săptămână în care s-a vorbit doar de arbitraj, mi-aş dori să nu mai avem atâtea discuţii. A fost un meci în care faţa unui jucător a fost distrusă (Armaş, de către Edjouma, n.r.) şi nu s-a vorbit aşa de mult ca acum. Au fost discuţii şi după meciul nostru din tur cu FCSB, eu nici acum nu ştiu de ce s-a anulat golul lui Koljic, ce ofsaid a fost, şi s-a vorbit de un penalty la Edjouma. Păi ce penalty să fie, când el şi-a preluat mingea cu mâna? Vreau să ne gândim la ce avem de făcut, sunt multe aberaţii la emisiuni, nu vreau să intru în polemici, vreau un arbitraj corect şi cel mai bun să câştige, iar cei mai buni să fim noi”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial