Prima pagină » Actualitate » Cătălin PREDOIU, despre Darius Vâlcov: „Sper ca Poliţia italiană să îl aresteze cât mai repede”

Cătălin PREDOIU, despre Darius Vâlcov: „Sper ca Poliţia italiană să îl aresteze cât mai repede”

Cătălin PREDOIU, despre Darius Vâlcov: „Sper ca Poliţia italiană să îl aresteze cât mai repede”
Cătălin Predoiu, despre Darius Vâlcov: „Sper ca Poliţia italiană să îl aresteze cât mai repede”

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat că speră ca autoritățile italiene să îl aresteze pe fostul ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, înainte ca acesta să ajungă să se predea acolo unde dorește să o facă.

Declarația vine în contextul în care, spune Predoiu, există curți de apel cu o jurisprudență favorabilă celor care solicită respingerea extrădărilor.

Prezent duminică la Prima News, Predoiu a declarat că speră ca Vâlcov să fie arestat cât mai repede.

„Sper ca Poliţia italiană să-l localizeze şi aresteze cât mai repede sau mă rog, autorităţile din Italia, cât mai repede să o facă până să ajungă dânsul să se predea acolo unde vrea să se predea. Pentru că este limpede tendinţa de comportament a celor care pleacă, ei încearcă să se predea în raza unor curţi de apel care au o jurisprudenţă favorabilă celor care solicită respingerea procedurilor de extrădare. Şi nu doar faţă de cetăţeni români, ci şi faţă de cetăţeni germani şi de cetăţeni din alte state ale Uniunii Europene, olandezi, sunt situaţii de respingere a procedurilor de extrădare pentru că legea italiană este mai blândă. Poate ăsta e şi un motiv pentru care Comisia Europeană a declanşat o procedură de infrigement contra legii italiene de implementare a mandatului european de arestare. Nu e o problemă doar cu România, este o problemă europeană. Sper ca Poliţia italiană să îl localizeze, să îl aresteze mai repede pe domnul Vâlcov”, a declarat Cătălin Predoiu.

Darius Vâlcov ar fi cerut rezidență în Italia

Darius Vâlcov, condamnat definitiv la șase ani de închisoare în „Dosarul tablourilor”, ar fi cerut rezidență în Italia, potrivit unor surse Gândul. Fostul politician deține în această țară afaceri deschise de mai bine de trei ani.

El a fost dat în urmărire generală de către Poliţia Română, după ce nu a fost găsit de polițiști pentru punerea în executare a mandatului de executare a pedepsei, iar – în baza acestei decizii – Interpol va acționa in Italia pentru identificarea sa.

Autoritățile italiene, după identificare, îl vor reține în baza mandatului de executare și, ulterior, o instanță va decide dacă îl extrădează sau nu în România.

Darius Vâlcov, fost ministru al Finanțelor, a fost condamnat definitiv, marți, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), la șase ani de închisoare. Pedeapsa a fost redusă cu doi ani față de sentința dată de prima instanță.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un turist italian s-a declarat încântat de România, dar a găsit un element NEGATIV: „Deprimant și distopic”
Digi24
Milioane de oameni iau aceste suplimente pentru memorie. Un studiu de doi ani arată că nu au efectul așteptat
Cancan.ro
Claudia Ion și ispita-pilot, scandal monstru într-un club din Timișoara! Fosta lui Mocăniță l-a altoit, în văzul tuturor
Prosport.ro
Diletta Leotta, apariție la TV cu care a încins imaginația fanilor: a venit cu un outfit transparent
Adevarul
Banii reținuți din pensiile speciale şi cele militare ar putea fi restituiți până în 2028. Ce prevede proiectul și cine este exclus de la plată
Mediafax
Escrocherie INCREDIBILĂ! Cinci angajați ai unei loterii au aflat numerele norocoase. Ce a URMAT
Click
Fiul Mădălinei Apostol rupe tăcerea! Cine i-ar fi furat gențile mamei sale în valoare de zeci de mii de euro?
Digi24
EXCLUSIV Ce spune Ilie Bolojan despre posibilitatea unor noi creșteri de taxe anul viitor și deficitul bugetar
Cancan.ro
Scandal cu iz de telenovelă la vârful Armatei! A sunat la 112 după o ceartă conjugalā cu generalul Berdilă
Ce se întâmplă doctore
Au divorțat după doar un an de căsnicie, iar ea a folosit cuvinte grele despre ”calvarul” trăit împreună cu fundașul lui Manchester United: „A fost un iad. Simțeam o durere fizică”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Soarele ar fi avut un efect neașteptat asupra cometei interstelare 3I/ATLAS, indică noi analize
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic