Prima pagină » Știri externe » „Cuibul Vulturului”, celebrul refugiu montan al lui Hitler din Bavaria, a luat foc. 200 de pompieri s-au luptat cu flăcările. De ce crede poliția germană că incendiul ar fi fost provocat

„Cuibul Vulturului”, celebrul refugiu montan al lui Hitler din Bavaria, a luat foc. 200 de pompieri s-au luptat cu flăcările. De ce crede poliția germană că incendiul ar fi fost provocat

Melania Agiu

Un incendiu a cuprins reședința montană a lui Adolf Hitler din landul Bavaria, cunoscută sub numele „Cuibul Vulturului”. Aproximativ 200 de pompieri au fost mobilizați pentru a stinge flăcările de la fostul refugiu nazist, situat într-o zonă izolată și greu accesibilă, pe vârful Obersalzberg din sudul Germaniei, transmit BBC și The Guardian.

Captură foto: Bild

Poliția germană a anunțat, sâmbătă, că a reținut deja un suspect.

Pompierii au văzut flăcările înălțându-se în aer pe măsură ce se apropiau de reședința Kehlsteinhaus a dictatorului nazist, pentru a constata apoi că edificiul era „cuprinsă în totalitate de flăcări”, a declarat poliția.

„O persoană suspectă a fost reținută provizoriu”, au precizat aceștia într-un comunicat ulterior, adăugând că nimeni nu a fost rănit în urma incendiului.

Purtătoarea de cuvânt a poliției, Lisa Maier, a declarat că pompierii au întâmpinat dificultăți în stingerea incendiului din cauza amplasării clădirii la o altitudine de 1.834 de metri.

Clădirea era accesibilă doar cu „aparate de respirat cu presiune”, a spus ea.

Autoritățile au fost alertate cu privire la incendiu vineri seara, când un detector de fum a declanșat alarma de incendiu în jurul orei locale 21:50, a declarat poliția.

Nu a fost oferită nicio cauză posibilă a incendiului, dar presa germană a relatat că anchetatorii suspectează că acesta ar fi fost provocat intenționat.

În timp ce zăpada cădea pe vârful alpin, „Cuibul Vulturului” era încă în flăcări în primele ore ale zilei de sâmbătă, după cum a arătat o cameră meteorologică.

Potrivit unui fotograf AFP, polițiștii au blocat accesul pe drumul care duce la centrul de retragere.

Pompierii nu au găsit pe nimeni în interiorul clădirii.

Maier a declarat că poliția continuă ancheta, dar va ține o conferință de presă mai târziu, sâmbătă.

Tabloidul german „Bild” a relatat că autoritățile au arestat un motociclist pe care l-au întâlnit în drum spre locul incidentului.

Construit între 1937 și 1938, „Cuibul Vulturului” a fost conceput pentru a servi drept monument al regimului lui Hitler, deși dictatorul a vizitat complexul foarte rar.

A supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial fără a suferi daune și, începând din 1952, găzduiește o expoziție care prezintă istoria nazistă a clădirii, precum și un restaurant.

Potrivit BBC, dictatorul nazist a folosit această reședință de vacanță, situată deasupra orașului Berchtesgaden, ca sediu temporar al guvernului și s-a întâlnit acolo cu comandanții săi pentru a planifica invazia URSS în 1941.

Hitler a folosit zona și ca decor pentru filme de propagandă în care era prezentat ca un iubitor al animalelor și al naturii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un turist italian s-a declarat încântat de România, dar a găsit un element NEGATIV: „Deprimant și distopic”
Digi24
Milioane de oameni iau aceste suplimente pentru memorie. Un studiu de doi ani arată că nu au efectul așteptat
Cancan.ro
Claudia Ion și ispita-pilot, scandal monstru într-un club din Timișoara! Fosta lui Mocăniță l-a altoit, în văzul tuturor
Prosport.ro
Diletta Leotta, apariție la TV cu care a încins imaginația fanilor: a venit cu un outfit transparent
Adevarul
Banii reținuți din pensiile speciale şi cele militare ar putea fi restituiți până în 2028. Ce prevede proiectul și cine este exclus de la plată
Mediafax
Escrocherie INCREDIBILĂ! Cinci angajați ai unei loterii au aflat numerele norocoase. Ce a URMAT
Click
Fiul Mădălinei Apostol rupe tăcerea! Cine i-ar fi furat gențile mamei sale în valoare de zeci de mii de euro?
Digi24
EXCLUSIV Ce spune Ilie Bolojan despre posibilitatea unor noi creșteri de taxe anul viitor și deficitul bugetar
Cancan.ro
Scandal cu iz de telenovelă la vârful Armatei! A sunat la 112 după o ceartă conjugalā cu generalul Berdilă
Ce se întâmplă doctore
Au divorțat după doar un an de căsnicie, iar ea a folosit cuvinte grele despre ”calvarul” trăit împreună cu fundașul lui Manchester United: „A fost un iad. Simțeam o durere fizică”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică? Latrinele fără intimitate și controversa buretelui comun
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic