Prima pagină » Actualitate » Prima instituție UE care va avea sediul în România. Care este aceasta și când se deschide

Prima instituție UE care va avea sediul în România. Care este aceasta și când se deschide

Prima instituție UE care va avea sediul în România. Care este aceasta și când se deschide

Uniunea Europeană deschide la București prima instituție a sa care va avea sediul în România.

Este vorba despre Centrul european de competențe în materie de securitate cibernetică, iar deschiderea agenției are loc marți.

Centrul „reuneşte resurse şi experţi de nivel înalt din întreaga UE pentru a dezvolta soluţii inovatoare la ameninţările cibernetice şi pentru a ne spori rezilienţa la atacuri”, a afirmat Thierry Breton, comisarul pentru Piaţa Internă.

Sediul este inaugurat marți în campusul Universității Politehnice din București, iar la deschidere participă premierul Nicolae Ciucă și reprezentanţi ai Comisiei Europene, notează B1tv.ro.

Care este scopul agenției UE

Comisia Europeană arată că agenția cu sediul la București va avea scopul de a sprijini inovarea în domeniul securității cibernetice, precum și dezvoltarea și coordonarea proiectelor europene din acest domeniu.

Centrul va gestiona și fondurile europene alocate pentru securitatea informatică. Mai mult, va gestiona și proiecte pentru securitate și va colaborare cu mai multe centre naționale de coordonare pentru a crea un ecosistem pentru inovare și competitivitate privind securitatea cibernetică în UE.

„Securitatea cibernetică este o prioritate esenţială, iar protejarea suveranităţii noastre digitale necesită eforturi comune. Centrul european de competenţe în materie de securitate cibernetică reuneşte resurse şi experţi de nivel înalt din întreaga UE pentru a dezvolta soluţii inovatoare la ameninţările cibernetice şi pentru a ne spori rezilienţa la atacuri. Lucrând împreună, putem construi o lume digitală mai sigură şi mai securizată pentru toţi europenii”, a afirmat Thierry Breton, comisarul pentru Piaţa Internă.

Pe 10 decembrie 2020, statele membre au votat la Bruxelles ca România să găzduiască sediul Centrului european de competenţe industriale, tehnologice şi de cercetare în domeniul securităţii cibernetice. În cursa legată de găzduirea Centrului, România a concurat cu Belgia, Lituania, Germania, Luxemburg, Polonia și Spania, mai notează sursa citată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Nicușor Dan nu a mai desemnat un premier de 29 de zile. Ce spun juriștii și deciziile CCR
Digi24
Volodimir Zelenski l-a demis pe comandantul-șef al Armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski. Cine îi ia locul
Cancan.ro
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV, imagini incendiare pe bancheta unui taxi
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $ al lui Christopher Nolan
Mediafax
ȘOCANT! Șase beri îl pot lăsa fără un AVION de 95.000 DE DOLARI! Povestea de la Curtea Supremă a SUA
Click
Irina Margareta Nistor a dat verdictul. Ce spune despre filmul Odiseea, regizat de Christopher Nolan: „Are câteva scene care ar fi putut lipsi”
Digi24
Trump anunță noua țintă de pe teritoriul Iranului: Muntele Târnăcopului, care adăpostește un complex nuclear. „Vom ataca foarte curând”
Cancan.ro
Mișcarea religioasă care a stârnit panică în București! Fiul astroloagei, ademenit de adepții sectei controversate
Ce se întâmplă doctore
Cine este Ester Expósito? Actrița despre care se spune că ar avea o relație cu Kylian Mbappé
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ford lansează două noi ediții pentru SUV-ul produs la CRAIOVA. Noutățile gamei PUMA
Descopera.ro
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Descopera.ro
Pentru prima dată, România a depășit pragul de 60% din PIB al datoriei guvernamentale