Prima pagină » Sport » George Copos, declarație dură! Omul care a finanțat RAPID 20 de ani a tunat: „Două campionate, cel puţin, ne-au fost furate”

George Copos, declarație dură! Omul care a finanțat RAPID 20 de ani a tunat: „Două campionate, cel puţin, ne-au fost furate”

George Copos a fost patronul clubului Rapid în perioada 1993 – 2013. Omul de afaceri a declarat recent că fostei sale echipe i-au fost furate două titluri de campioană.

Rapid a devenit campioană în 1999 și 2003, iar sub conducerea lui Copos clubul a câștigat și patru Cupe ale României.

Clubul din Giulești va sărbători centenarul la data de 25 iunie 2023.

George Copos, declarație dură! Omul care a finanțat Rapid 20 de ani a tunat: „Două campionate, cel puţin, ne-au fost furate”

„Vă răspund simplu şi sincer, şi înţelege fiecare ce vrea: două campionate, cel puţin, ne-au fost furate. Am fost ‘ajutat’ să realizez doar atât cât am realizat, nu mai mult. Rapidul ajunsese să deranjeze…Fără să par cumva lăudăros, perioada mea la Rapid a fost una dintre cele mai fructuoase din istoria acestei echipe. Mă voi mândri mereu cu asta şi, oricâte s-ar mai spune, oricât vor sau nu vor unii să recunoască, faptele concrete şi performanţele obţinute nu pot fi contestate”, a spus George Copos, potrivit Agerpres.

Pentru sursa citată, Copos a mai declarat: „Normal că nu mă gândeam la aşa ceva în perioada de început (n.red. – că va sta 20 de ani la Rapid). Nu pot să nu remarc însă că, până de curând, când a atins cifra şi Gigi Becali la Steaua/FCSB, am fost cel mai longeviv investitor, acţionar, patron, cum vreţi să-i spuneţi, din fotbalul românesc. Nu cred că a mai stat cineva 20 de ani la un club de la noi. Dar eram mai mulţi pe vremea aceea. Becali, grupul celor de la Dinamo, Badea, Borcea, Cohn, Neţoiu, la Vaslui era marele Porumboiu, la Timişoara marele Iancu, cei doi Nicolae, de la Astra şi de la Braşov, (Gheorghe) Ştefan, Bosânceanu, (Viorel) Păunescu, oameni grei tare. Acum, cred că numeri investitorii pe degetele de la o mână! Poate că şi de aceea fotbalul românesc a ajuns azi atât de jos. Am fost onorat să rezist atâta vreme în fotbal la un nivel înalt”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Un fost președinte american lansează un podcast despre cărți. Ce titluri a ales și de ce?