Atenție, fără țipete în Parlament! Deputații și senatorii gălăgioși vor fi evacuați din sală și penalizați

Atenție, fără țipete în Parlament! Deputații și senatorii gălăgioși vor fi evacuați din sală și penalizați
Foto: Alexandra Pandrea
Publicat: 27/06/2023, 16:11

Șefii Parlamentului s-au mișcat repede, după spectacolul de luni, cu urlete, invective și hârtii aruncate pe la prezidiu, de senatoarea Diana Șoșoacă. După doar câteva ore, de la ședința cu scandal între Diana Șoșoacă și Marcel Ciolacu, în care s-a votat eliminarea pensiilor parlamentarilor, Birourile Permanente s-au reunit și au hotârât, la 7 seara, să trimită la plen o propunere de modificare a regulamentului activităților comune ale celor două camere. Conform noilor reguli, abaterile disciplinare îi vor lăsa pe aleși fără jumătate din indemnizație, personal la cabinet sau cu timp redus de vorbit la microfon. În funcție de caz.

Noul regulament interzice transmisiunea live din afara propriei bănci. Iar, în timpul plenului comun, parlamentarii nu au voie să afișeze bannere, să țipe și să recurgă la violență fizică sau injurii la adresa altui parlamentar.

Cu alte cuvinte, se legiferează ceea ce cu toții învățăm în primii 7 ani de viață, adică bunul-simț, după cum a spus social-democratul, Dan Suciu.

Viitorul parlamentar trece mai întâi pe la psihiatru

Bunul-simț a suferit și la ședința în care s-au adoptat noile reguli de conduită a parlamentarilor. Fostul deputat USR, Andrei Lupu, nu a putut să-și exercite dreptul de a se adresa colegilor, din cauza senatoarei Șoșoacă. Nervozitatea și apucăturile din Parlament, din ultimul timp, l-au determinat pe Lupu să depună un proiect de lege prin care candidatul la parlamentare trebuie să prezinte un certificat medico-legal phihiatric.

”Ieri (n.r. luni) în Parlament nu am asistat doar la o criză de nervi, ci la o isterie necontrolată din partea Dianei Șoșoacă. Nimic din ceea ce face aceasta doamnă nu are legatură cu comportamentul normal al unei persoane, nu este o manifestare politică și nici un act de opoziție”, transmite Andrei Lupu, printr-un comunicat.

În expunerea de motive inițiatorul arată că ”tulburările psihice grave pot influența judecata și capacitatea de a lua decizii informate și echilibrate, iar evaluarea psihiatrică a candidaților ar putea contribui la eliminarea celor care ar putea fi vulnerabili în ceea ce privește starea lor mintală și care ar putea fi susceptibili de a lua decizii neadecvate sau nepotrivite în cadrul funcției parlamentare”.

Pe Șoșoacă o apără Dumnezeu de regulament

Noul regulament a fost adoptat cu 264 voturi pentru și 36 împotrivă. Președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, le-a transmis parlamentarilor că  nu are nicio satisfacție să-și sancționeze colegii. Diana Șoșoacă nu se teme. „Pe mine nu mă oprește decât Dumnezeu”, a spus senatoarea de la tribună.

”Nu este o măsură nici anti o doamnă senator (n.r. cu referire la Diana Șoșoacă), nici anti un grup parlamentar extremist sau mai puțin extremist, este împotriva huliganismului, a mahalagismului și a atitudinilor agresive și extremiste”, a spus Simonis.

Senatoarea Diana Șoșoacă Ivanovici, care a vorbit doar 10 secunde, a avut o nedumerire:  cum se va face diferența între voci ridicate și țipete? Șoșoacă le-a transmis șefilor de ședință că abia așteaptă să-i măsoare perimetrul de unde filmează. 10 secunde, i-a replicat Simonis.  ”Vă place 10 secunde? Atât vă place. Orban avea un minut”, i-a răspuns Șoșoacă lui Simonis.

Schimbul de replici nu s-a oprit aici. Simonis s-a întors la microfon și a transmis, fără țintă directă, că în ultimele zile, unele doamne au dormit prost. ”Incursiunea lui Prigojin la Moscova v-a speriat și v-a făcut să fiți nervoși la plen.” A venit și răspunsul lui Șoșoacă: ”dă-i prostului putere și săracului avere. Dacă săracul mai poate rămâne omenos, prostul nu e prost destul până nu e și fudul.”

Diana Șoșoacă a fost sancționată cu avertisment scris, în aprilie 2021, de Biroul Permanent al Senatului pentru nerespectarea prevederilor regulamentului, exercitarea în mod abuziv a mandatului, comportament injurios, calomniator la adresa unor membri ai Senatului. Dianei Șoșoacă i s-a interzis să mai reprezinte instituția în relațiile externe, pe o perioadă de trei luni.

Parlamentarilor indisciplinați li se iau secretara și mașina

USR a cerut retrimiterea la comisie a proiectului. Solicitarea nu a fost admisă iar USR s-a abținut de la vot.

În forma adoptată, se consideră abateri utilizarea cardului personal de vot de către un alt parlamentar, transmisiunea live sau înregistrarea ședinței de plen comun și a ședinței birourilor permanente sau comisiilor cu alte mijloace decât cele aflate în dotarea Camerei și a Senatului, transmisiunea live din afara perimetrului alocat grupului parlamentar. De asemenea, sunt interzise desfășurarea bannerelor, utilizarea violenței fizice și verbale împotriva unui senator, deputat sau alt demnitar.

Parlamentarii care se abat de la reguli pot primi una dintre următoarele sancțiuni: diminuarea indemnizației cu până la 50%, pe o durată de maximum 6 luni, reducerea duratei luării de cuvânt la maximum 10 secunde, retragerea personalului de la cabinet și a autoturismelor.

CITEȘTE ȘI:

Piedone, primele declarații după ce s-a întors la primărie: „Mă apuc de muncă. Să nu mă deranjați când sunt și eu la o bere”

A doua tranșă din PNRR, de aproape 3 miliarde de euro, aprobată de CE, anunță Ciucă și Ciolacu. Ce trebuie să facă România pentru restul de bani

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600...
DECLARAȚII EXCLUSIVE | Legătura neștiută dintre Bianca Drăgușanu și Florin Piersic 😲
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Accident teribil la Brașov, între Voila și Făgăraș! Un șofer a murit pe loc după...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Mărturia şocantă a lui Stormy Daniels în procesul împotriva lui Trump nu schimbă opiniile susţinătorilor...
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în...
Macron, din ce în ce mai înverșunat. Noi declarații alarmante
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Spaniolii și indigenii sud-americani vor să recupereze marfa de pe galionul San José, considerat „Sfântul...