VIDEO | Radu Oprea, ministrul Economiei: „România poate deveni un hub logistic pentru reconstrucția Ucrainei”

Publicat: 08/07/2023, 18:16

PES activists România și Partidul Social Democrat au organizat o dezbatere interactivă despre viziunea social-democraților europeni cu privire la viitorul comun, în contextul provocărilor pe care Uniunea Europeană a trebuit să le gestioneze în ultima perioadă.

„Social democrații sunt pregătiți să vină cu soluții în timp de criză”

Radu Oprea, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a vorbit în cadrul conferinței despre provocările social-democrației din punct de vedere economic.

„Au fost foarte multe discuții în ultima perioadă referitoare la mesajele economice pe care social-democrația le transmite și dacă nu cumva în ultima perioadă de timp, dreapta a condus mai bine în partea economică și cumva social-democrația a fost în siaj. Știm foarte bine cu toții cât de puternic a fost mesajul dreptei în ultima perioadă de timp, însă crizele succesive pe care le-am trecut împreună, începând cu criza pandemică, de fapt, aș putea să merg mai degrabă începând cu 2008, cu criza bancară din finanțe, apoi criza pandemică, criza din energie, criza războiului din Ucraina, toate ne-au arătat că rolul statului trebuie să fie unul important, pentru că în momentele dificile, cetățenii, în primul rând și apoi mediul de afaceri s-a uitat cu încredere către stat și au așteptat soluții de la politicieni pentru că era vorba de felul în care se redistribuie resursele în interiorul unei societăți.

Și cred că noi, social-democrații, suntem mult mai pregătiți pentru a putea să venim cu măsuri bune în timp de criză, pentru că noi suntem mult mai aproape de cetățeni, pentru că înțelegem mai bine nevoile pe care le au oamenii și pentru că înțelegem felul în care putem redistribui în aceste momente de criză resursele societății, neuitând intreprinderile mici și mijlocii, neuitând microîntreprinderile care astăzi reprezintă peste 95% din totalul numărului de companii și forței de muncă din Uniunea Europeană. Lucrul acesta s-a văzut în timpul crizelor succesive, felul în care am înțeles că cea mai bună măsură de protecție socială în Europa o reprezintă locul de muncă bine plătit și acesta este un crez al social-democraților de a încuraja prin măsuri și a susține economia astfel încât să avem locuri de muncă bine plătite”, a spus ministrul economiei Radu Oprea.

Ministrul economiei a precizat că pentru noul program de guvernare „s-au uitat cu mare atenție pe zonele unde România are potențial de creștere a produsului intern brut”.

„De la acest concept am plecat și în noul program de guvernare, prin măsurile punctuale, scheme de ajutor, de sprijin care vin să încurajeze economia românească acolo unde putem să aducem valoarea adăugată rapidă și să fim competitivi. Ne-am uitat cu foarte mare atenție pe zonele unde România are potențial de creștere a produsul intern brut și a economiei și am venit cu măsuri punctuale de sprijin pentru procesarea produselor agroalimentare. Ne dorim cu toții să avem cât mai multe produse românești de calitate pe mesele românilor și să devenim exportatori în Europa și în lume. De asemenea, chiar ieri a fost aprobată în Guvern ordonanța de urgență care susține producătorii de materiale de construcții.

Și aici este vorba odată de piața internă, de faptul că astăzi importăm peste 8 miliarde de euro materiale de construcții, pentru că avem acest proces accelerat de dezvoltare prin marile proiecte de infrastructură și în același timp ne uităm la pasului doi. Atunci când războiul din Ucraina se va încheia și va urma reconstrucția Ucrainei, România are poziția geografică, are pregătirea și posibilitatea de a deveni acel hub logistic pentru reconstrucția Ucrainei. Și acesta este unul dintre lucrurile pe care ni le dorim împreună”, a adăugat ministrul.

Katarina Barley, vicepreședintele Parlamentului European, a vorbit despre cât de important este să comunici corect social-democrația.

„Este o provocare să comunici bine. În primul rând trebuie să transmitem un mesaj bun, iar noi o facem. Trebuie, în primul rând, să fim siguri pe ceea ce vrem să transmitem, iar mesajul este că suntem mult mai puternici ca aliați europeni în comparație cu o singură țară care încearcă să facă față provocărilor pe care le avem. Chiar și o țară precum Germania, care este o economie puternică, nu ar însemna nimic pe plan gobal fără partenerii din Uniunea Europeană”, a spus vicepreședintele Parlamentului European.

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani și președinte al Organizației Femeilor Social-Democrate, a explicat că este necesar ca femeile să fie în procent de 30% nu doar în totalul listelor de candidați, ci și pe locurile eligibile.

„Atunci când vorbim despre reprezentarea doamnelor în politică, vorbim de reprezentarea la toate nivelurile, de la nivel central până la nivel local. Și da, în Parlamentul României, a fost adoptată această lege privind accederea femeilor pe locuri eligibile în tot ceea ce înseamnă structuri alese. Din păcate, deși s-au făcut eforturi foarte mari în ultima perioadă, totuși reprezentarea noastră rămâne la un nivel destul de scăzut, deși PSD are în acest moment cel mai mare număr de doamne în Parlamentul României și bineînțeles cel mai mare număr de doamne care ne reprezintă în tot ceea ce înseamnă autorități locale. În 2020, personal am spart o barieră din acest punct de vedere, în sensul în care, am devenit prin votul majoritar al județului prin care îl reprezint, președinte al Consiliului Județean. Această lege votată în Parlament este extrem de binevenită și ține și de noi, ca lideri de organizații, lideri care conducem comunitățile locale, să ne așezăm atât de bine candidații astfel încât doamnele să fie în procent de 30% nu doar în totalul listelor de candidați, ci pe locurile eligibile”, a precizat președintele Consiliului Județean Botoșani.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a...
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de...
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Ce au descoperit anchetatorii în mașina în care zăcea fără suflare un tânăr în vârstă...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă o Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Se schimbă regulile în școlile din România. Decizie la Ministerul Educației: Esențial
Plata pensiilor. Perioada în care banii pot fi ridicați de la ghișee, dacă beneficiarii nu...
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Scene şocante la vila lui Drake! Agent de securitate rănit grav într-un atac armat. Un...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Secretul pentru obținerea de electricitate din umezeală