Prima pagină » Știri politice » VIDEO | Românii merită să fie în Schengen! Florin Cârciu, DRP, transmite acest mesaj autorităților austriece, de pe scena Operei din Viena

VIDEO | Românii merită să fie în Schengen! Florin Cârciu, DRP, transmite acest mesaj autorităților austriece, de pe scena Operei din Viena

Șeful Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), Florin Cârciu, a făcut apel la un efort comun al tuturor românilor din afara țării pentru a sprijini aderarea României la Schengen.

Secretarul de stat a transmis acest mesaj românilor, dar și autorităților austriece, de pe scena Filarmonicii din Viena, la concertul omagial dedicat compozitorului Ciprian Porumbescu, „Crai nou”, organizat de Opera Națională București, în parteneriat cu DRP.

Prezent la Gândul Exclusiv, Florin Cârciu a explicat gestul de a aduce în discuție subiectul Schengen, la Viena.

Acest eveniment, de o asemenea anvergură, la Viena, într-o asemenea sală, cu întreaga Operă Română prezentă acolo, cred că este unul dintre pașii decisivi spre Schengen”, a spus Florin Cârciu, într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV.

”Locul nostru este în Schengen”, a subliniat șeful DRP. Dar, pentru asta, trebuie ca noi „să știm că suntem cei mai buni, să recunoaștem acest lucru și, cu siguranță, ceilalți ne vor recunoaște”.

Urmărește interviul integral aici.

Foto: Facebook Florin Cârciu
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție, șoferi! Ce să NU lași în mașină dacă vrei să consumi mai puțin combustibil
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
Politolog: „Nicușor Dan a ieșit din logica cooperării loiale" - unde se termină medierea și unde începe negocierea politică
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Bomba atomică nu este un model pentru guvernarea AI: „Istoria reală este mult mai confuză”
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
În ce condiții ar trebui lăsată deschisă ușa de la baie după duș?
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!