Prima pagină » Știri politice » VIDEO | Marcel Ciolacu își dorește ca Legea pensiilor să intre în vigoare de la 1 ianuarie. În caz contrar, Guvernul ia în calcul un ajutor one-off

VIDEO | Marcel Ciolacu își dorește ca Legea pensiilor să intre în vigoare de la 1 ianuarie. În caz contrar, Guvernul ia în calcul un ajutor one-off

Premierul Marcel Ciolacu își dorește să continue reformele pentru România. Acesta precizează că reformele atât în ce privește Legea salarizării, cât și Legea pensiilor, țin de cererea de plată numărul 4 din PNNR, bani pe care România nu își poate permite să îi rateze.

Prezent luni la inaugurarea noului Amfiteatru al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, în contextul deschiderii noului an universitar, premierul Ciolacu a răspuns întrebărilor jurnaliștilor pe marginea ultimelor reforme de pe masa Executivului.

Premierul a precizat că cele 3 mari reforme avute în vizor și negociate cu Comisia Europeană, sunt trecute de vechii guvernanți în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acesta îi numește pe USR-iști drept „ipocriți”, având în vedere că au atacat la CCR pachetul fiscal-bugetar, mai ales în condițiile în care aceste reforme sun legate de cererea de plată numărul 4.

În cererea de plată numărul patru avem trei reforme majore: legea pensiilor, legea salarizării și reforma fiscală. Sunt acuma niște ipocriți care au atacat la CCR măsurile fiscale la pachet cu combaterea evaziunii și cu reforma bugetară, uitând că ei au trecut aceste lucruri în jalonul de la reforma fiscală, a precizat Marcel Ciolacu.

Premierul a făcut referire și la stadiul Legii pensiilor, aflată pe masa Ministerului Muncii și care se discută cu partenerii europeni forma finală a acesteia.

„Trebuie intervenit major în combaterea evaziunii și în reforma bugetară și cred prioritatea unu a Ministerului Muncii trebuie fie în acest moment, legea pensiilor, urmând pe urmă începem și pașii cu legea salarizării. Asta nu înseamnă proiectele sunt abandonate, se lucrează în paralel”, a precizat premierul.

Liderul PSD a mai precizat că a fost o discuţie între cei de la Ministerul Muncii şi cei de la Comisia Europeană, „urmând să închidem legea şi pe urmă să venim cu prima lectură”. Întrebat dacă îi asigură pe pensionari că legea va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024, premierul a răspuns:

„Eu îmi doresc foarte mult să intre în vigoare de la 1 ianuarie. Dacă, Doamne fereşte, din acest hăţiş, să fie la CCR, oricum voi veni în locul legii cu un ajutor one off care va acoperi legea”.

De asemenea, premierul a explicat, dacă din 2024 vom avea pensii şi salarii minime diferenţiate, că în cazul în care „se intervine one-off, atunci va fi diferenţiat”. Acesta a răspuns că „și în lege, principiile pe care le cer cei de la Comisia Europeană sunt în această direcţie”.

CITIȚI ȘI:

VIDEO | Miniștrii de externe ai UE, întâlnire surpriză la Kiev. Odobescu: „Atacurile rușilor asupra porturilor de pe Dunăre, sunt crize de război”

Subiectul listelor comune PSD-PNL intră în coaliție. Marcel Ciolacu: Nici n-am apucat să vorbim

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Lider USR, pronostic DUR pentru Nicușor Dan: „Îl vor arunca peste bord foarte curând”
Digi24
Ce document trebuie să prezentăm la medic de la 1 septembrie. Precizările CNAS
Cancan.ro
A fost cutremur în România la ora 9:54! Ce magnitudine a anunțat INFP
Prosport.ro
Majorat de 5 stele pentru Bebeto! Anamaria Prodan, în lacrimi la petrecerea fiului ei! Reghe a lipsit
Adevarul
VIDEO Ce prețuri au bulgarii după trecerea la euro: „Cum își permit oamenii ăștia?”
Mediafax
Rusia schimbă fața teritoriilor OCUPATE din Ucraina: construcții masive, credite ieftine și despăgubiri cerute de foștii proprietari
Click
Cum arată viața românului care a câștigat 11 milioane de euro la Loto. Ce a făcut cu averea
Digi24
O muscă din Arctica a ajuns în Antarctica. Oamenii de ştiinţă avertizează: poate provoca „o destabilizare ecosistemică a mediului”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Oana Roman a slăbit enorm în patru luni. Obiceiul simplu cu care își începe fiecare dimineață! Cum arată acum
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
OMODA 4 debutează în Europa. Noul SUV chinezesc ar putea deveni un „Dacia Duster killer”
Descopera.ro
O galaxie fără stele i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Prietenul tău Vasile îmi face avansuri!
Descopera.ro
Frank Beard, singurul membru fără barbă al trupei ZZ Top, a murit la 77 de ani