Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV | Dănuț Lupu a aflat data exactă la care va fi eliberat din închisoare. Cum arată celula ultramodernă în care își va executa pedeapsa

EXCLUSIV | Dănuț Lupu a aflat data exactă la care va fi eliberat din închisoare. Cum arată celula ultramodernă în care își va executa pedeapsa

Dănuț Lupu a fost anunțat cu privire la data exactă la care poate fi eliberat condiționat. Fostul mare internațional urmează să fie mutat în cele mai luxoase celule din Penitenciarul Rahova, inaugurate chiar de ministrul Justiției, Alina Gorghiu.

Ajuns la vârta de 56 de ani, fostul mare internațional a fost condamnat definitiv, în 2 octombrie, la 7 luni și 10 zile de închisoare pentru conducere fără permis. Pentru că, la momentul respectiv, acesta era plecat în străinătate, s-a predat abia șase zile mai târziu, pe Aeroportul Henri Coandă, după ce autoritățile îl dăduseră deja în urmărire internațională.

Imediat după ce a coborât din avion, Lupu a fost preluat în cătușe și dus direct la Penitenciarul Rahova, unde, conform procedurii, a fost băgat în carantină, pentru 21 de zile.

Penitenciarul Rahova și-a mărit spațiile de cazare cu aproximativ 200 de locuri, la standarde europene

Pe perioada carantinei, acesta a fost cazat într-o cameră situată în Secția a 2-a, folosită, în trecut, pentru încarcerarea deținuților violenți sau cu tendințe suicidale.

Potrivit unor surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), la sfârșitul săptămânii trecute, la Rahova s-a întrunit comisia care a stabilit regimul de executare pentru fostul fotbalist, dar și data la care acesta poate fi eliberat condiționat, în cazul în care, până atunci, nu comite nicio abatere.

Ca urmare, potrivit surselor citate, Lupu își va executa pedeapsa în regim deschis și se va putea întoarce acasă la data de 3 martie 2024, adică va petrece acasă sărbătorile de Paște.

Lupu a fost mutat, temporar, la „protejați”

Totodată, spun sursele citate, după ce a ieșit din carantină, Lupu ar fi fost transferat, temporar, la Secția a 3-a, destinată deținuților protejați, urmând ca, din zilele următoare, să fie mutat în nou înființata Secție a 8-a. Este vorba despre celule mari, spațioase, complet noi, destinate exclusiv condamnaților cu regim de executare deschis și semideschis. La inaugurarea acestor celule de lux, date în folosință începând cu data de 1 noiembrie, a participat inclusiv ministrul Justiției, Alina Gorghiu.

Ca urmare, Lupu nu va mai fi transferat la Penitenciarul Jilava, așa cum s-a speculat, ci va rămâne la Rahova, până martie, când ar putea reveni acasă.

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV | Cristian Rizea, cazat în fosta celulă a celebrului ucigaș în serie Marius Csampar. Cum arată cușca în care doarme fostul deputat

EXCLUSIV | Teroristul Omar Hayssam stă încuiat în infirmeria pușcăriei, împreună cu bolnavii în fază terminală. Ce a pățit celebrul deținut

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
UE se pregătește în tăcere pentru scenariul de coșmar al unui atac hibrid cu victime. „Lui Putin nu-i pasă”
Cancan.ro
Spoiler suprem Insula Iubirii 2026 | Cum se întorc Prințul Marco și 'prințesa' Bianca: împreună sau separat? Imagine realizată pe aeroport, la revenirea în România
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
Salarii de 3.500 de euro net în România! Compania care a început recrutările și ce condiții trebuie să îndeplinească angajații
Digi24
Supraviețuitoarea injecției letale, Christa Pike, a fost la un pas de a fi deconectată de la aparate. Primele cuvinte ale condamnatei
Cancan.ro
Am aflat numele complet al 'Prințesei' Bianca Ghiurcă. Care e prenumele 'secret' pe care nu-l spune nimănui. A fost botezată după un celebru personaj de desene animate
Ce se întâmplă doctore
Semnele discrete ale unui AVC pe care mulți le pun pe seama oboselii. Pot dispărea în câteva minute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia ar putea ajuta Armata Română să producă o dronă terestră. Scorilo poate transporta 500 kg și atinge 60 km/h
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Roca din care a fost construit Sfinxul ascundea un crocodil vechi de 45 de milioane de ani
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!