Proiectul hidrocentralei de la Tarnița – Lăpuștești, lansat pe SICAP. S. Burduja: „România avea datoria să facă acest proiect de cel puțin 40 de ani”

Proiectul hidrocentralei de la Tarnița – Lăpuștești, lansat pe SICAP. S. Burduja: „România avea datoria să facă acest proiect de cel puțin 40 de ani”
Publicat: 31/10/2023, 13:08

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunțat, marți, „încă o promisiune respectată”, și anume lansarea proiectul hidrocentralei de la Tarniţa – Lăpuşteşti, din județul Cluj, care datează însă din anii regimului Ceaușescu, și pe care l-a repus în circuitul decizional la preluarea mandatului. Acest demers vine după ce ministerul a derulat o etapă în care a cerut și primit cereri neangajante cu privire la acest proiect-mamut, atât din partea companiilor locale, cât și active la nivel mondial. Astfel, antreprenori interesați să elaboreze studiul de fezabilitate pentru proiect, menit să ajute la echilibrarea sistemului energetic, pot aplica în SICAP, începând de marți, timp de cinci săptămâni. „România avea datoria să facă acest proiect de cel puțin 40 de ani”, a declarat ministrul Energiei.

Sebastian Burduja a anunțat lansarea în Sistemului informatic colaborativ pentru achizițiilor publice (SICAP) și începerea procedurii de achiziție a lucrărilor (proiectare şi execuție la cheie), aferente obiectivului de investiții Centrala hidroelectrică cu acumulare prin pompaj (CHEAP) Tarnița – Lăpuștești, proiect care datează încă dinainte de 1989, de până la 1.000 MW.Pentru acest concept, care datează încă dinainte de 1989, au fost derulate proceduri anii trecuți pentru a atrage investitori, dar acestea a fost sistate de stat.

La scurt timp de la preluarea mandatului, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat, în 28 iulie, că reia acest proiect, invitând operatori interesați să transmită, până pe 8 august, la ora 12:00, o ofertă neangajantă estimativă, cât mai detaliată și in concordanță cu cerințele atașate la anunț. La acea dată 12 au răspuns apelului SAPE în cadrul consultării de piață privind studiul de fezabilitate pentru investiția de la Tarnița-Lăpuștești, iar termenul-limită a fost prorogat cu două săptămâni „pentru a putea avea cât mai multe date utile”, după cum a transmis atunci ministrul Energiei.

Anterior, în sedinta Guvernului din data de 27 iulie 2023, a fost adoptat Memorandumul cu tema „Adoptarea unor masuri pentru realizarea obiectivului de investiții Centrala hidroelectrică de acumulare prin pompaj (CHEAP) Tarnița – Lăpuștești”. Pentru realizarea acestui obiectiv au fost desemnate două societăți la care Statul Român este acționar unic, respectiv majoritar – Societatea de Admnistrare a Participațiilor în Energie (SAPE S.A.) și SPEEH Hidroelectrica S.A”.

Potrivit Ministerului Energiei, la închiderea sesiunii au fost depuse 13 oferte neangajante astfel:

  • două companii din Coreea de Sud;
  • companie din Franța;
  • companie din Germania;
  • companie din Belgia;
  • companie care face parte dintr-un grup global de construcție și servicii diverse, cu o prezență semnificativă în mai multe industrii din întreaga lume;
  • companie din Australia;
  • șase companii din România

Sebastian Burduja: „Este ca o mare baterie verde”

„România avea datoria să facă acest proiect de cel puțin 40 de ani. Vă anunț că proiectul hidrocentralei de la Tarnița-Lăpuștești, începând de astăzi, este prezent în SICAP, fiind astfel lansat oficial procesul de achiziție a proiectantului care va elabora studiul de fezabilitate. Este o promisiune respectată a mandatului meu. Vorbim despre o capacitate de producție cu acumulare prin pompaj cu o putere instalată de până la 1.000 MWh”, a transmis Sebastian Burduja, marți, printr-un comunicat de presă.

Potrivit oficialilor, costul studiului de fezabilitate este estimat la valoarea de 3 milioane și jumătate de euro, studiul având o durată de maximum 12 luni.

„Această hidrocentrală cu acumulare prin pompaj rezolvă mai multe probleme, în principal nevoia de echilibrare a sistemului energetic. Pe înțelesul tuturor: avem două lacuri, la Lăpuşteşti și la Tarnița, unul plasat mai sus decât celălalt. Atunci când avem nevoie de producţie în sistem, apa din lacul de sus trece prin turbine şi produce energie electrică. Atunci când avem excedent de producţie, pornim pompele din lacul de jos şi, practic, urcăm înapoi apa în lacul de sus. Este ca o mare baterie verde”, a completat ministrul Energiei.

Sebastian Burduja și-a exprimat dorința ca studiul de fezabiliatate să fie gata până în toamna viitoare.

„Mă bazez pe implicarea unor ofertanți serioși, cu experiență, care să fructifice și toate celelalte studii efectuate până acum, în măsura în care acestea mai sunt valabile. Pe baza studiului de fezabilitate, SAPE va identifica în mod competitiv și transparent parteneri privați pentru o companie de proiect. Viziunea mea este ca statul să rămână minoritar în acest proiect, iar partea privată să garanteze atât capitalul necesar, cât și continuitatea acestui proiect strategic și complex, care va putea fi finalizat într-o perioadă de 8-10 ani de zile, pe baza estimărilor experților. Toate datele le vom avea prin studiul de fezabilitate. A venit timpul acestui proiect — mai bine mai târziu decât niciodată”, a conchis ministrul Energiei.

Ofertele se pot depune până pe 4 decembrie 2023.

Oportunitatea și necesitatea realizării proiectului

Potrivit Ministerului Energiei, oportunitatea și necesitatea realizării proiectului centralei hidroelectrice cu acumulare și pompaj (CHEAP) Tarnița – Lapuștești se bazează pe următoarele avantaje și funcțiuni asigurate pentru sistemul energetic național de o centrală de pompaj:

  • creșterea gradului de siguranță al SEN;
  • transferul energiei electrice de la golul de sarcină la vârf;
  • arbitrajul pieţei de energie electrică;
  • rezerva de avarie de scurtă durată;
  • reglajul frecvență-putere și rezerva turnantă;
  • furnizarea de rezervă reactivă și reglarea tensiunii în SEN;
  • schimbul prin interconexiune în cadrul UCTE;
  • repunere în funcțiune SEN- black start capability, capacitatea de a restabili interconexiunile de rețea în cazul în care se produce o pană de curent;
  • implementarea și gestionarea SEN a surselor regenerabile intermitente de energie electrică asigurând condiții optime pentru instalarea unei puteri mai mari de 4000 MW în centralele electrice eoliene.

„Hidrocentrala Tarnița – Lapuștești va fi un furnizor regional de servicii de echilibrare și stocaj, fiind cea mai bună locație din România pentru dezvoltarea unui proiect de centrală hidroelectrică cu acumulare prin pompaj. Aceasta va contribui la asigurarea securității energetice a României și a unei părți din Europa Centrală și de Est, în contextul războiului din Ucraina, al pericolului crizei energetice europene și al variațiilor necontrolate ale prețurilor la energie”, a transmis Ministerul Energiei.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Șocant: cum a aflat Bianca Brad că suferă de cancer mamar! „Într-o noapte m-am trezit...
La doar opt ani, Maria a plătit cu viaţa pentru o cratiţă. Unchiul, care i-a...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
Cât costă un kilogram de roșii românești zemoase, de la producătorii locali, în piață. S-au...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
ORDINUL a fost dat deja în Europa. Regulile care vor fi OBLIGATORII și în România
Hot-dog cu homar și caviar Beluga. Cât costă extravaganța culinară. Foto
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
De ce vrea NASA să folosească Soarele ca pe un telescop uriaș?
×