Prima pagină » Știri politice » Mihai Precup, numit în fruntea Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice

Mihai Precup, numit în fruntea Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice

Mihai Precup, numit în fruntea Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice

Fost secretar de stat la Cancelaria premierului până mai ieri şi fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor, în perioada ministeriatului lui Adrian Câciu, Mihai Precup a fost numit la cârma noii Agenții pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP).

Potrivit unei decizii publicate joi în Monitorul Oficial, propunerea de numire a lui Mihai Precup a venit de la secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean.

Având în vedere propunerea formulată de secretarul general al Guvernului prin Adresa nr. 20/40.588/M.A. din 13 noiembrie 2023, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/9.022 din 15 noiembrie 2023, realizată în baza Raportului final al Comisiei de selecţie a candidaţilor pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte ai AMEPIP nr. 112 din 8 noiembrie 2023, înregistrat la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/40.588/M.A. din 9 noiembrie 2023, întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (4) lit. l) din Hotărârea Guvernului nr. 617/2023 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice, în temeiul art. 29 şi al art. 31 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 42 alin. (1), (3) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările şi completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie: Articol unic. — La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Mihai-Călin Precup se numeşte în funcţia de preşedinte al Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice pentru un mandat de 4 ani”, se arată în Monitorul Oficial.

Cine este Mihai Precup?

În vârstă de 37 de ani, Mihai Precup este bancher de profesie și a urmat cursurile ASE şi ulterior pe cele ale Universităţii Sorbona Paris, unde a obţinut Masterul şi titlul de Doctor în finanţate corporative. Doctoratul a durat opt ani şi a urmărit tema „Impactul crizei financiare asupra evoluţiei investiţiilor în companiile necotate din Europa Centrală şi de Est‟.

Precup a predat timp de cinci ani cursuri de fonduri private, fonduri de investiții, crize bancare și financiare, criza zonei euro și politica monetară a BCE la prestigioasa Universitate din Sorbona și a fost cadru didactic la Universitatea de Vest din Timișoara.

A lucrat la Banca Europeană de Investiții (consilier al vice-președintelui BEI pe probleme privind Europa de Sud-Est – Grecia, Cipru, Bulgaria, România și FYROM). În această calitate, a contribuit la tranzacții în valoare de peste 10 miliarde de euro pentru a sprijini dezvoltarea infrastructurii și alte proiecte-cheie.

A mai lucrat în cadrul grupului BNP Paribas, pe funcția de Corporate Credit Analyst. Între 2018 și 2022 a fost directorul de investitii al fondului de private equity Progressio Capital Partners din Luxembourg. Din iunie 2023 este membru în Consiliul de Administrație al Băncii Europene de Investiții.

Mihai Precup a condus până în 2020 organizația sectorului 1 a partidului condus de Victor Ponta, Pro România și este autorul cărții  „Private Equity – Viitorul finanțărilor alternative în Europa de Est”.

Această lucrare este un compendiu al unor note de curs și al unor articole științifice publicate pe parcursul anilor. Este totodată rodul unor cercetări complementare realizate pe parcursul anilor în care am lucrat în domeniul investițiilor în instituții financiare internaționale, a scris Mihai Precup pe pagina sa.

Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) a fost înfiinţată prin Hotărârea de Guvern 617/2023, ca răspuns la angajamentele României atât în faţa OECD, cât şi în faţa Comisiei Europene.

Aproape 1.500 de companii de stat care se află, sub o formă sau alta, în subordinea Guvernului sau a Autorităţilor Publice Locale vor fi monitorizate în termeni de indicatori de performanţă şi management de nou înfiinţata agenţie.

Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice va avea în jur de 100 de angajați cu salarii lunare nete de pese 2.000 de euro. Banii vor fi asigurați de companiile de stat care vor oferi 0,1% pentru funcționarea AMEPIP, conform proiectul de lege aprobat joi de guvern.

CITIȚI ȘI:

VIDEO | Soții Iohannis, primiți cu covor roșu și cântece tradiționale în Tanzania/ 3 zile va sta președintele României în țara din estul Africii

MAE: Alți 16 români și membrii ai familiilor lor au fost evacuați din infernul din Gaza/ 237 de români și familiile au fost evacuați până acum

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce soluții găsesc românii pentru facturile mari de la energie
Digi24
Dmitri Medvedev amenință „nebuna Uniune Europeană”: confiscarea activelor rusești ar fi echivalentă cu un act ce justifică războiul
Cancan.ro
💣 în lumea televiziunii: Dan Capatos, DAT AFARĂ de la Antenă, 'la pachet' cu Silviu Andrei!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Momentul în care un șofer a zburat cu Mercedesul peste un sens giratoriu și alte două mașini. Ce s-a întâmplat
Mediafax
Ce se întâmplă cu vremea în România până în primele zile din 2026. Anunțul meteorologilor
Click
Val de angajări în mai multe orașe din România. Domeniile în care se caută personal fără experiență
Digi24
Rusia va ajunge la granița României, diplomatic sau prin arme, amenință Vladimir Putin
Cancan.ro
Fiica nelegitimă a lui Putin, recunoscută de niște ucraineni în Paris. IREAL ce s-a întâmplat imediat după
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cea mai bine vândută mașină din România, în noiembrie: Doar bulgarii mai cumpără acest model
Descopera.ro
SUCUL care face MINUNI pentru corp peste noapte
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a întâmplat?