DECARBONIZAREA, importanță strategică în România. Care este calea către o industrie cu emisii reduse de carbon

Industria României va trebui să se transforme fundamental pentru a se alinia cu  angajamentele climatice naționale și pentru a își păstra competitivitatea într-o lume  cu emisii reduse de carbon. Sub presiunea crescută a politicilor europene și în  mijlocul întrecerii între statele membre UE pentru a-și decarboniza producția  industrială, există din ce în ce mai puține ferestre de oportunitate pentru a implementa noile procese și tehnologii necesare decarbonizării industriei grele. 

În România, lipsa angajamentelor concrete, cadrul politic fragmentat și spațiul fiscal redus vor impune dificultăți semnificative în decarbonizarea industriei și implicit menținerea competitivității industriale. Cu toate acestea, România dispune de  avantaje semnificative pentru a deveni un lider în decarbonizarea industrială.

INEDIT Germania a ridicat cea mai înaltă turbină eoliană din lume. Depășește turnul Eiffel și își propune să genereze o cantitate uriașă de energie

14:44

FLASH NEWS Ce condiție pune Zelenski pentru a opri bombardamentele asupra rafinăriilor rusești. Președintele Ucrainei răspunde criticilor lui Trump

14:42

Pentru a ajunge la net zero emisii la nivel de economie până în 2050, principalele rute  pentru decarbonizarea industrială sunt electrificarea masivă a industriei, îmbunătățirea continuă a eficienței de consum a energiei și resurselor, folosirea  hidrogenului regenerabil și a altor combustibili alternativi și captarea și utilizarea sau  stocarea emisiilor de dioxid de carbon (CO2).

Dintre sectoarele industriale românești, producția de oțel primar, de ciment, și de chimicale (mai ales îngrășăminte) vor trebui  să se transforme cel mai profund pentru a-și reduce emisiile. Tehnologiile necesare  pentru această transformare prezintă costuri mari și termeni de execuție lungi, iar în unele cazuri implică un necesar de materiale și lanțuri de aprovizionare noi.

Mai mult, transformarea industrială nu este doar una tehnologică – vor fi necesare intervenții pentru protecția angajaților din regiunile industrializate și pregătirea lor pentru noile locuri de muncă asociate transformării industriale, în noi sectoare industriale.

Acțiuni-cheie pentru decarbonizarea României

Pentru a decarboniza industria României într-un mod sustenabil și just, sunt necesare acțiuni-cheie în trei arii majore, notează Luciana Miu pentru Infoclima:

• Această politică industrială trebuie să desemneze clar responsabilitățile autorităților  competente, să se angajeze la lansarea unor programe de finanțare și să adreseze  aspectele de impact socio-economic, management al lanțurilor de aprovizionare și  cercetare, dezvoltare și inovare.

Cadrul mai larg de politici domestice al României,  precum și poziționarea sa în negocierile UE, trebuie să fie aliniate cu angajamentele și  țintele politicii industriale.  În primul rând, România are nevoie de o politică industrială fundamentată de angajamentele climatice pe termen lung și de o abordare de susținere selectivă a industriilor competitive, în locul simplelor măsuri de criză.

În al doilea rând, transformarea industriei românești va necesita o mobilizare masivă  de fonduri și stimularea de noi piețe pentru produse industriale verzi. Dat fiind deficitul  fiscal, România nu poate să se bazeze excesiv pe instrumente de ajutor de stat pentru  producătorii industriali, precum se întâmplă în Germania și Franța.

Complementar cu eventualele scheme de ajutor de stat bine-orientate către industriile competitive, statul român ar trebui să folosească oportunitățile de finanțare UE, precum Fondul de  Modernizare și Fondul de Inovare, să deblocheze finanțări private, și să implementeze un sistem de achiziții publice verzi pentru a stimula o piață pilot pentru produse  precum oțelul verde. România dispune de oportunități importante în aria achizițiilor  publice verzi, dat fiind cheltuielile semnificative pe proiectele mari de infrastructură.

În al treilea rând, decarbonizarea industrială în România necesită infrastructură pentru  asigurarea energiei regenerabile, hidrogenului și captării și stocării de CO2. Aceasta este o provocare semnificativă:

Consumul de energie electrică va crește și își va schimba distribuția geografică, punând la încercare o rețea de transport nepregătită, vor fi necesare noi conducte pentru transportul hidrogenului și al dioxidului de carbon, iar capacitățile de stocare a dioxidului de carbon trebuie dezvoltate într-un ritm foarte  rapid. Statul român trebuie să investească semnificativ în extinderea și consolidarea  rețelei de transport a energiei electrice și, în esență, să înceapă de la zero dezvoltarea  rețelelor de conducte de hidrogen și CO2 și a capacităților de stocare de CO2.

Economia României este încă puternic dependentă de producția industrială

În ciuda dezindustrializării din 1990, economia României este încă puternic dependentă de producția industrială. În general, industria prelucrătoare contribuie cu 16,5 % la valoarea adăugată brută (VAB) națională în 2021, cu 11 % mai mult decât media UE, și angajează aproximativ o cincime din totalul forței de muncă active.

Industria României este, de asemenea, intensivă în emisii: în 2021, emisiile din industrie s-au ridicat la 25,1 MtCO2 (din care 10,7 Mt au fost emisii de proces), în principal din producția de ciment, fier și oțel și produse chimice.

Aceste emisii sunt rezultatul cantităților semnificative de combustibili fosili consumați atât ca sursă de energie, cât și ca materie primă în procesele industriale convenționale, cu emisii de proces inerente.

Decarbonizarea cu succes a bazei industriale naționale este de o importanță strategică

Având în vedere emisiile și contribuția economică a industriei românești, decarbonizarea cu succes a bazei industriale naționale este de o importanță strategică.

Asigurarea condițiilor pentru transformarea industrială este primordială nu numai pentru menținerea competitivității economice pe termen lung, ci și pentru obținerea unor rezultate corecte și echitabile pentru lucrătorii din regiunile industrializate. După cum arătăm în analiză, aceasta este o provocare complexă, care implică o transformare substanțială a proceselor industriale actuale și dezvoltarea simultană a infrastructurii necesare.

• Asta va însemna coordonare și investiții mari de capital atât din partea industriei, cât și a statului, precum și o planificare strategică riguroasă pentru a gestiona modelele semnificativ diferite de consum de energie și resurse care vor apărea în urma transformării industriale.
• În prezent, România nu dispune de un cadru politic național solid pentru decarbonizarea industrială, deoarece planificarea și finanțarea rămân fragmentate, iar responsabilitățile instituționale sunt dispersate.
• În ciuda unor evoluții pozitive recente, progresele sunt lente, iar transformarea industrială rămâne o provocare. Acest lucru intervine într-o perioadă de presiune crescândă în peisajul politic al UE.

Revizuirea sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), inclusiv eliminarea treptată a cotelor gratuite până în 2034 și interzicerea eliberării de noi cote pe piețele primare începând cu 2039, înseamnă că o decarbonizare profundă este vitală pentru producătorii industriali protejați până acum de eliberarea de cote gratuite.

Concurența în cadrul UE este, de asemenea, în creștere în ceea ce privește introducerea pe piață a produselor industriale cu emisii reduse de dioxid de carbon, stimulată de politicile UE, cum ar fi Regulamentul privind proiectarea ecologică pentru produse durabile și mecanismul de ajustare la frontiera de carbon.

Electrificarea și energia electrică din surse regenerabile

Alternativele electrice sunt disponibile în comerț pentru unele industrii care necesită căldură la temperaturi joase sau medii, cum ar fi industria hârtiei și a celulozei, dar electrificarea căldurii la temperaturi ridicate (de exemplu, în producția de oțel) este mai dificilă și mai costisitoare.

Electrificarea proceselor industriale are, de asemenea, implicații semnificative pentru sistemul energetic național, având în vedere sarcinile electrice suplimentare implicite care vor necesita fluxuri constante de energie electrică din surse regenerabile la prețuri accesibile pentru a permite reduceri reale ale emisiilor.

Acest lucru necesită, la rândul său, dezvoltarea unor capacități de energie regenerabilă pe scară largă, care a fost lentă în România, în ciuda unor progrese semnificative în materie de politici, cum ar fi permiterea contractelor de achiziție directă de energie electrică (CAEE) și dezvoltarea unui sistem de contracte pentru diferență pentru 5 GW de energie regenerabilă.

Alte bariere semnificative sunt necesitatea de a extinde capacitatea rețelei electrice din România, problemele legate de autorizații, un cadru de guvernanță incoerent și o pondere ridicată a companiilor energetice de stat ineficiente. (articolul integral pe Infoclima)

Sursa foto: Shutterstock

Citește și:

Resursele de pe fundul oceanelor | Un pas prea departe pentru TRANZIȚIA verde?

Punctul Nemo, un CIMITIR spațial care poluează Pacificul?

Radiografia POLUĂRII râurilor din România

Relațiile dintre economii și sistemele Pământului: ”O perioadă fără precedent de depășire a RESURSELOR globale”

Plajele litoralului românesc, de la evoluție naturală la lărgire artificială