Prima pagină » Actualitate » Temperaturi cu 20 de grade mai mici în 24 de ore. Cum va fi vremea săptămâna viitoare

Temperaturi cu 20 de grade mai mici în 24 de ore. Cum va fi vremea săptămâna viitoare

Elena Popescu
Temperaturi cu 20 de grade mai mici în 24 de ore. Cum va fi vremea săptămâna viitoare

Iarna și-a intrat în drepturi încă din luna noiembrie și chiar dacă sâmbătă părea că toamna târzie a revenit, duminică temperaturile au scăzut și cu 20 de grade în numai câteva ore.  

Sptămâna viitoare, procesul de răcire va continua, meteorologii anunțând chiar temperaturi sub limitele normale ale acestei perioade.

”Temperaturile vor urma să scadă pe măsură ce frontul rece avansează. Duminică noapte vorbim de temperaturi negative în aproape toate regiunile, iar luni, temperaturi mai reci decât în mod normal pentru această dată.

Acest lucru înseamnă temperaturi maxime de la -2-0 grade Celsius în centru teritoriului, până la cel mult 4-5 grade Celsius în partea de sud a țării, iar mâine noapte vor fi temperaturi negative în toată țara, până spre -12, -13 grade Celsius în depresiunile din estul Transilvaniei.

Duminică, în vest, nord și centru determină precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, pentru că deja frontul rece a avansat, iar în partea de sud-est, precipitații sub formă de ploaie care se vor transforma în lapoviță și ninsoare.

În Capitală vom fi afectați de avansul frontului rece pentru că temperaturile vor scădea. Luni vom înregistra cel mult, 3 – 4 grade Celsius.

Pentru săptămâna ce urmează avem variații termice de la o zi la alta, dar se mai încălzește ușor astfel încât vom vorbi de temperaturi normale pentru această perioadă”, a spus Alina Șerban, meteorolog ANM.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce nu se ieftinește benzina, deși petrolul s-a prăbușit? Explicația care îi va ENERVA pe șoferi
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Prosport.ro
Mayra, fiica lui Ilie Dumitrescu, poze fără inhibiții la 20 de ani! Apariția cu care a întors toate privirile
Adevarul
Drumul Regelui, noua șosea din Munții Zarandului. De la bârlogul haiducilor lui Față Neagră la casa lui Arsenie Boca și Vața Băi
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Zodiile care se vor bucura de succes pe toate planurile până pe 9 iulie. Nativul care se află în centrul atenției și atrage toate oportunitățile
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Cel mai ieftin oraș din România. O garsonieră costă 7.500€ acum, în luna iulie 2026
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Oltcit, relansat la Craiova sub umbrela Ford? Cum ar putea arăta și ce dotări ar avea, în 2026, noua mașină românească
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
O terapie surprinzătoare îi ajută pe oameni să nu se mai teamă de eșec