Prima pagină » Economic » BCE intensifică monitorizarea băncilor europene, pe fondul riscurilor /”Supravegherea este esențială pentru stabilitatea financiară”

BCE intensifică monitorizarea băncilor europene, pe fondul riscurilor /”Supravegherea este esențială pentru stabilitatea financiară”

BCE intensifică monitorizarea băncilor europene, pe fondul riscurilor /”Supravegherea este esențială pentru stabilitatea financiară”

Banca Centrală Europeană va intensifica acțiunile de supraveghere a sistemului bancar din Uniunea Europeană, în cadrul eforturilor de asigurare a stabilității financiare, afirmă Frank Elderson, membru al Comitetului Executiv al BCE, avertizând că grupurile bancare care nu aplică politici prudente, expunându-se riscurilor, inclusiv celor generate de schimbările climatice, vor fi sancționate.

Frank Elderson, membru al Comitetului Executiv al BCE și vicepreședinte al Consiliului de Supraveghere din cadrul instituției, a amintit că în martie 2023 au fost ”probleme” care au generat ”unde de șoc în mediile financiare”, notând că începuseră să fie făcute asocieri cu falimentele unor bănci britanice și americane, precum Northern Rock și Lehman Brothers, și existau temeri privind o criză financiară internațională.

În martie 2023, ”au fost implicate și companiile start-up și investitorii de pe piețele de capital care depuseseră bani la Silicon Valley Bank (SVB). Oamenii se temeau că ar putea apărea probleme și la alte bănci. Încrederea investitorilor s-a erodat rapid, iar valoarea acțiunilor băncilor scădea. Prăbușirea SVB și preluarea Credit Suisse au devenit cel mai puternic factor de presiune pentru bănci începând din 2008”, a declarat Frank Elderson, într-un discurs rostit la Bruxelles, subliniind că acest ”episod de criză” evidențiază ”importanța supravegherii eficiente a băncilor”.

”Supravegherea puternică și intruzivă este esențială pentru asigurarea stabilității financiare. (…) În contextul în care sistemele financiare sunt interconectate și întrucât eșecul unei instituții financiare poate avea efecte-cascadă asupra altora, este esențial să fie menținută stabilitatea financiară la nivel general”, a precizat Frank Elderson, subliniind că Banca Centrală Europeană, care are mandatul garantării siguranței instituțiilor de creditare și stabilității sistemului financiar, are sarcina de a detecta riscuri și de a aplica măsuri de corectare a vulnerabilităților.

”În anumite circumstanțe, trebuie să fim pregătiți să forțăm băncile să facă lucruri pe care nu vor neapărat să le facă și să le oprim să facă lucruri pe care ar vrea să le facă”, eventual prin aplicarea de ”sancțiuni”, a subliniat oficialul BCE.

”Există aspecte pe care băncile amână să le respecte. Este vorba despre managementul intern, despre gestionarea riscurilor și despre sustenabilitatea modelului de afaceri, iar prea multe concluzii ale sistemului de supraveghere nu au fost abordate deplin de prea mult timp”, a explicat Frank Elderson, avertizând că există și riscuri asociate modificărilor climatice și dezastrelor naturale.

”Încă din 2019, evaluările inițiale sugerau că, deși cele mai multe bănci supravegheate de noi luau în considerare riscurile climatice și asociate mediului înconjurător, mai puțin de un sfert analizaseră modul în care crizele climatice și asociate mediului le afectau strategia și gestionarea riscurilor. (…) Din nefericire, anumite bănci nu au realizat progresele așteptate până în martie 2023. (…) În acest context, nu trebuie să fie nicio surpriză că am acționat în sensul informărilor noastre și am început să aplicăm măsuri de respectare a reglementărilor”, inclusiv prin sancțiuni, a subliniat Frank Elderson.

În noiembrie, Frank Elderson a cerut ca riscurile climatice și privind catastrofele naturale să fie integrate în analizele privind politicile economice ale zonei euro și ale Uniunii Europene. Frank Elderson a amintit că Tratatul UE prevede ”integrarea protecției mediului în definirea și implementarea politicilor UE”.

Conform unui raport al Băncii Centrale Europene (BCE), companiile bancare din zona euro prezintă ”primele semne de presiuni” asociate întârzierilor și eșecurilor în recuperarea creditelor. ”Deși riscurile asupra stabilității financiare ar putea părea mai puțin acute, se mențin ridicate. Atenția s-a mutat asupra impactului pe care condițiile financiare și de creditare stricte și perspectivele economice slabe îl au asupra capacităților de îndatorare, asupra corecțiilor de pe piețele imobiliare și riscurilor cu care se confruntă băncile și intermediarii financiari non-bancari”, potrivit unui raport al Băncii Centrale Europene pe tema Stabilității Financiare.

Foto: Profimedia

Citește și:

Summit UE-CHINA | Xi Jinping cere evitarea ”confruntărilor”, iar Charles Michel așteaptă ”predictibilitate” în relația cu Beijingul

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cine este Péter Magyar, omul ce l-ar putea îndepărta pe Orban de la putere și ar putea așeza Ungaria pe un traseu mai pro-european
Digi24
VIDEO „Mi se ard cozonacii în cuptor”. O şoferiţă a fost prinsă cu 176 de kilometri pe oră pe DN 38
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Prosport.ro
Chipul lui Mircea Lucescu, desfigurat pe tabela de la Arena Națională la FCSB - Oțelul. Rușine pentru primăria lui Ciucu
Adevarul
Ilie Bolojan vs. administrația locală. Motivele din spatele planurilor de debarcare a premierului: “De aici vine toată această dorință de schimbare”
Mediafax
Mesaje de Paște 2026. Cele mai frumoase urări și felicitări pe care le poți trimite celor dragi
Click
Motivul pentru care un bărbat din Cipru revine în fiecare an la Iași. „Prima dată am venit în ’98. S-a schimbat 100%”
Digi24
VIDEO Mojtaba Khamenei, desfigurat în război, este încă sub tratament pentru rănile grave suferite, afirmă surse din cercul său
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Marilu și Matei, nepoții lui Mircea Lucescu? Ce meserii onorabile au
Ce se întâmplă doctore
Rita Mureșan, complet schimbată după perioadele dificile prin care a trecut. Cum arată vedeta în prezent
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Ce explicație a dat o șoferiță când a fost prinsă cu DUBLUL vitezei legale?
Descopera.ro
De ce aristocrații purtau peruci?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Ziua din săptămână în care nu trebuie niciodată să luăm deciziile importante