Prima pagină » Știri politice » VIDEO | Controverse pe veniturile din digitalizare / Boloș explică necesitatea „componentei de risc” / USR: Introduc o linie de venituri fictive

VIDEO | Controverse pe veniturile din digitalizare / Boloș explică necesitatea „componentei de risc” / USR: Introduc o linie de venituri fictive

La ieșirea din Comisia de buget, unde au fost dezbaterile generale pe legea care împarte banii românilor, șeful de la Finanțe a explicat de ce a fost nevoie de introducerea unei „componente de risc”, legată de veniturile din digitalizare. 

Ministrul a evidențiat aspectul de noutate al bugetului de anul viitor, care introduce acest mecanism legat de veniturile din digitalizare.

Marcel Boloș a spus jurnaliștilor că este nevoie „să reflectăm realitatea și să ne concentrăm pe măsurile care stau la baza veniturilor din digitalizare”.

Pe parcursul de implementare, mecanismul va fi ajustat, a transmis ministrul care a adăugat că ar fi fost „o abordare neserioasă, în lipsa acelei componente de risc”.

Risc asupra faptului că România are un minimum de realizat de 0,5% din PIB din mai buna colectare a veniturilor și, până acum, din implementarea bugetului de atâția ani, la momentul la care s-au finalizat rezultatele mai bunei colectări, știm cu toții cu ce ne-am ales.

De aceea este nevoie de o mai bună abordare, să reflectăm realitatea și să ne concentrăm pe măsurile care stau la baza veniturilor din digitalizare: modulele anti-fraudă, care vor însoți sistemul național e-factură, e-sigiliul și celelalte măsuri care țin de combaterea evaziunii fiscal.

Ce riscuri sunt prevăzute în actul normativ

Concret, Ordonanța de urgență a Guvernului privind unele măsuri pentru gestionarea și evidențierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare precizează că „pentru anul 2024, suma estimată necesar a fi evidențiată în Evidența operativă a veniturilor din digitalizare pentru asigurarea sustenabilității financiare a Statului Român este de 0,6% din PIB-ul estimat pentru anul 2024”.

Suma prevăzută mai sus va fi evidențiată distinct conform clasificației bugetare în Cap. 38 ”Venituri suplimentare încasate din digitalizare”, în scopul de monitorizare a impactului digitalizării asupra creșterii veniturilor bugetare.

În ceea ce privește suma estimată a veniturilor din digitalizare pentru anul 2024, respectiv 0,6% din PIB-ul estimat pentru anul 2024, precum și țintele propuse pentru perioada 2025-2027, aceasta prezintă o serie de vulnerabilități și riscuri ce pot afecta țintele propuse:

a) Neimplementarea modulelor de valorificare în termenele prevăzute de proiectul de ordonanță ori implementarea, dar nefuncționarea corespunzătoare a acestora;

b) Nerealizarea interoperabilității între sistemele informatice și/sau modulele de valorificare în termenele prevăzute de proiectul de ordonanță; Pentru deplina operaționalizare a modulelor de valorificare sunt necesare etape de verificare a calității, acurateței și completitudinii datelor, precum și etape de testare a profilelor de risc. Mai mult decât atât, în momentul de față. capacitatea C.N.I.F. de implementare a acestor măsuri, în termenele propuse în proiectul de Ordonanță de urgență, din punct de vedere al resurselor umane, este limitată și subdimensionată, atât ca număr de angajați cât și ca pregătire a specialiștilor IT în anumite domenii (noile tehnologii de tip data mining, machine-learning, Artificial Intelligence), având în vedere că de mai mult de 20 ani, nu s-a reușit crearea unui mediu propice de atragere a specialiștilor I.T. din mediul privat în aparatul administrativ.

c) Schimbările frecvente ale cadrului legislativ fiscal și procedural fiscal;

d) Evoluția economiei;

e) Evoluțiile din contextul social și geo-politic.

USR spune că sunt trecute venituri fictive în buget

Opoziția, prin vocea fostului ministru al Economiei Claudiu Năsui, a acuzat ministerul Finanțelor că a introdus în buget „o linie de venituri fictive, doar ca să iasă deficitul bine”.

Năsui face referire tocmai la componenta Venituri suplimentare încasate din digitalizare, trecută cu o valoare de 10,5 miliarde lei.

O „sursă” de venituri care n-a existat niciodată și nu e clar cum ar funcționa. Impozitul pe profit, pe venit, taxa pe valoare adăugată, contribuția pe X pe Y, toate sunt surse de bani pentru stat. Statul le ia de undeva. Intră niște bani în trezorerie. Dar încasări din digitalizare ce sunt? Doar un nou mod de a minți cu zâmbetul pe buze, a precizat deputatul USR.

Sursa: facebook/Claudiu Năsui

CITEȘTE ȘI:
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
SURSE Președintele Nicușor Dan este pregătit pentru orice compromis politic. Linia roșie rămâne un guvern cu AUR
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
Atentat cu bombă în Monaco, acolo unde își face veacul Mihaela Rădulescu. Reacția vedetei după explozia care s-a soldat cu trei victime
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
BREAKING | Rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Motivul pentru care Google a restricționat accesul Meta la modelele sale de Inteligență Artificială