Prima pagină » Știri externe » Armata israeliană a redus intensitatea ofensivei în nordul Fâșiei Gaza /Palestinienii ar urma să preia atribuțiile de guvernare după conflict

Armata israeliană a redus intensitatea ofensivei în nordul Fâșiei Gaza /Palestinienii ar urma să preia atribuțiile de guvernare după conflict

Armata israeliană a redus intensitatea ofensivei în nordul Fâșiei Gaza /Palestinienii ar urma să preia atribuțiile de guvernare după conflict
RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 775. După Fășia Gaza, Israelul a pus „tunurile” pe Liban / Sursa FOTO: Profimedia

Armata israeliană a redus intensitatea operațiunilor în nordul Fâșiei Gaza și urmează să diminueze atacurile și în sud, anunță ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, semnalând însă că vor fi menținute presiunile asupra organizației islamiste Hamas, dar că, după încheierea conflictului militar, teritoriul va fi guvernat de palestinieni.

”Faza intensă a ofensivei terestre s-a încheiat în nordul Fâșiei Gaza. În sudul teritoriului, etapa intensă a operațiunilor terestre se va încheia în curând. Trupele israeliene se concentrează asupra conducerii grupului Hamas. În cadrul acțiunilor operaționale, forțele combatante din zona Khan Younis vor fi dezintegrate treptat”, a declarat Yoav Gallant, citat de cotidianul The Times of Israel.

Ministrul israelian al Apărării a subliniat că armata israeliană va menține presiunile asupra Fâșiei Gaza până la eliberarea celor aproximativ 130 de ostatici israelieni deținuți de militanți ai grupurilor Hamas și Jihadul Islamic. Gallant a respins apelurile rudelor ostaticilor de acceptare a unui nou armistițiu cu grupul Hamas. Peste 100 de ostatici au fost eliberați în cursul unui armistițiu anterior, în schimbul unor militanți islamiști care erau în penitenciare din Israel.

”Dacă oprim operațiunile, soarta ostaticilor va fi pecetluită mulți ani în captivitatea grupului Hamas. Fără presiuni militare, nu va discuta nimeni cu noi. Ostaticii pot fi eliberați doar de pe o poziție de forță. Vom ajunge la toți ostaticii și vom învinge mișcarea Hamas”, a insistat ministrul israelian al Apărării.

Yoav Gallant: Fâșia Gaza va fi guvernată de palestinieni

Ministrul israelian al Apărării a semnalat că, după înlăturarea de la putere a grupului islamist Hamas și după încheierea conflictului militar, Fâșia Gaza va fi guvernată de palestinieni.

”Viitorul guvern din Fâșia Gaza trebuie să provină de acolo, Gaza va fi guvernată de palestinieni. Încheierea campaniei militare trebuie să fie bazată pe un act politic”, a subliniat Gallant.

Statele Unite exercită presiuni asupra Israelului pentru stabilirea unui plan de guvernare a Fâșiei Gaza post-conflict. Națiunile Unite vor trimite o misiune de evaluare a situației în nordul Fâșiei Gaza, iar Autoritatea Palestiniană urmează să fie reformată pentru a putea prelua atribuții de guvernare, a afirmat săptămâna trecută secretarul de Stat american, Antony Blinken, cerând Israelului, la finalul turneului în Orientul Mijlociu, să accepte avansarea procesului pentru înființarea unui stat palestinian.

Bilanțul bombardamentelor israeliene este de cel puțin 23.968 de morți și peste 60.000 de răniți în Fâșia Gaza. Armata israeliană a lansat ofensiva pe teritoriul palestinian ca ripostă la atacurile comise de combatanți ai grupurilor Hamas și Jihadul Islamic pe 7 octombrie 2023 în comunități din sudul Israelului, soldate cu aproximativ 1.200 de morți și peste 5.400 de răniți.

Foto: Profimedia

Citește și:

Elveția va găzdui, la solicitarea lui Zelenski, un summit pentru pace în Ucraina, dar nu este clar dacă Rusia va fi invitată

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
Locul unde femeile se spală doar o dată în viață. La ce soluții apelează pentru igiena personală
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de Fizz? A vândut celebra haină de blană și s-a retras din muzică. E total schimbat acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată