Prima pagină » Actualitate » Premierul Marcel CIOLACU: „Le vom spune românilor că am intrat în istorie pentru că am avut o absorbţie de fonduri mai mare decât cea alocată”

Premierul Marcel CIOLACU: „Le vom spune românilor că am intrat în istorie pentru că am avut o absorbţie de fonduri mai mare decât cea alocată”

Premierul Marcel CIOLACU: „Le vom spune românilor că am intrat în istorie pentru că am avut o absorbţie de fonduri mai mare decât cea alocată”
FOTO - Alexandra Pandrea / Gândul

Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, la Tulcea, că România va înregistra, în perioada următoare, un grad de absorbţie a fondurilor europene mai mare decât cel alocat, astfel că țara noastră va intra în istorie,transmite Agerpres.

„Ultimul exerciţiu financiar european a fost închis cu absorbţie de 54%. Adrian (ministrul Adrian Câciu – n.r.) a închis ultimul exerciţiu financiar care nu a fost gândit cu cei 15%, nu a fost gândit să fie refazat, nu a avut nici PNRR, atunci nu erau atâtea exerciţii financiare suprapuse, Adrian a reuşit să închidă cu 94%. Pentru prima oară. Iar cu sumele transmise la Comisie şi neîncasate, pe care o să le încasăm într-o lună sau două, vom avea cel puţin 100%, pentru că anumite state nu o să încaseze şi să deconteze toţi banii şi sunt ferm convins că, prin martie, vom veni în faţa românilor şi le vom spune că am intrat în istorie, pentru că am avut o absorbţie mai mare decât cea alocată”, a susţinut liderul social-democraţilor, la Conferinţa organizaţiei judeţene PSD Tulcea.

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că actuala coaliţie guvernamentală „are un viitor şi din 2024”.

„Nu am nimic de reproşat niciunui coleg care face parte din Guvernul României din partea coaliţiei, din partea PNL. (…) Cred că această coaliţie are un viitor şi din 2024. Dar dacă tot ne-am asumat să intrăm la guvernare într-un moment dificil României, nu PSD, vrem să ştim tot adevărul şi vrem ca cei care au distrus această ţară să răspundă cu pensiile speciale de comisar, nu cu ipocrizia de a veni în Parlament şi de a spune că n-au fost scoase pensiile speciale sau să pornească ura iar printre români, fiindcă aşa au ajuns la putere”, a mai spus liderul PSD, făcând referire la europarlamentarul Dacian Cioloş.

FOTO – Alexandra Pandrea / Gândul

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NOI SCUMPIRI la carburanți. Motorina sare de 10 lei pe litru la Petrom și Rompetrol
Digi24
Reacția Varșoviei după ce Vladimir Putin a afirmat că o parte din Ucraina va fi cedată Poloniei în viitor
Cancan.ro
Motivul pentru care George Bengi s-a sinucis. Ce l-a împins pe militarul de 26 de ani să recurgă la gestul extrem 🥲
Prosport.ro
FOTO. Carmen Brumă, apariție fabuloasă în costum de baie! Imaginile momentului
Adevarul
Ne-a produs Ucraina daune uriașe? Declarația lui Băsescu, disecată de un expert: „Problema e la autoritățile României”
Mediafax
ȘOCANT! Ciprian Ciucu: M-a pus dracu să candidez. Regret, la nivel personal
Click
Neti Sandu, vești bune pentru zodii! Mercur Retrograd a luat sfârșit
Digi24
„Am găsit toate documentele clasificate”. Înregistrările pe care Biden a încercat ani la rând să le păstreze private au fost publicate
Cancan.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru a doua jumătate a lui 2026: 'Va fi doborât de fulger'
Ce se întâmplă doctore
Imagini cu Bianca Drăgușanu la plajă, în costum de baie. Cum arată în realitate, la 44 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Regula Uber de 4 pasageri: Ce măsuri anunță ANPC contra șoferilor
Descopera.ro
Ceva ciudat se întâmplă cu „inima” galaxiei noastre
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Alooo…iubito, în ce ești îmbrăcată?
Descopera.ro
Compușii naturali din cafea activează un mecanism de protecție împotriva îmbătrânirii