Prima pagină » Educație » Elevii din București și din 25 de județe revin la cursuri. Luni începe Modulul 4 / Când este programată următoarea VACANȚĂ

Elevii din București și din 25 de județe revin la cursuri. Luni începe Modulul 4 / Când este programată următoarea VACANȚĂ

Carla Adamescu
Elevii din București și din 25 de județe revin la cursuri. Luni începe Modulul 4 / Când este programată următoarea VACANȚĂ

Elevii din Bucureşti se vor întoarce de luni la cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Următoarea vacanță, cea de Paște, este programată între 27 aprilie și 7 mai.

Vacanța de schi este aleasă de fiecare inspectorat școlar în parte. La nivelul Capitalei, aceasta s-a desfășurat între 19 și 25 februarie.

Când este programată următoarea vacanță

Următoarele vacanţe sunt programate astfel:
* de sâmbătă, 27 aprilie, până marţi, 7 mai;
* de sâmbătă, 22 iunie, până duminică, 8 septembrie.

Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară până pe 26 aprilie 2024, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite, conform Agerpres.

Prin excepţie, se stabilesc următoarele: pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru clasa a VIII-a anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 14 iunie 2024.

Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică şi pentru clasele din învăţământul profesional anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 28 iunie 2024.

Calendarul anului școlar 2023-2024

Modulul 1

  • cursuri de luni, 11 septembrie 2023, până vineri, 27 octombrie 2023;
  • vacanţă de sâmbătă, 28 octombrie 2023, până duminică, 5 noiembrie 2023;

Modulul 2

  • cursuri de luni, 6 noiembrie 2023, până vineri, 22 decembrie 2023;
  • vacanţă de sâmbătă, 23 decembrie 2023, până duminică, 7 ianuarie 2024;

Modulul 3

  • cursuri de luni, 8 ianuarie 2024 – până vineri, 16 februarie 2024, respectiv vineri, 23 februarie 2024 sau vineri, 1 martie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
  • vacanța, o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 19 februarie – 10 martie 2024;

Modulul 4

  • cursuri de luni, 26 februarie 2024, respectiv luni, 4 martie 2024 sau luni, 11 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024;
  • vacanță de sâmbătă, 27 aprilie 2024 până marți, 7 mai 2024;

Modulul 5

  • cursuri de luni, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024;
  • vacanţă de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bruxelles-ul are în sfârșit calendarul pentru aderarea Ucrainei și Moldovei la UE
Digi24
VIDEO NATO întărește „Poarta Focșani”. General al Alianței: „Suntem pregătiți oricând să luptăm. Chiar și în noaptea aceasta”
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, în centrul dezvăluirilor făcute de Sile Cămătaru: ,,A fost doar o..''
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Ce va alege UE între zâmbetul mieros al chinezilor și ostilitatea lui Trump. „Nu cred prea mult în acest scenariu”
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
„Iată cum doborâți un F-18”: imagini din taberele milițiilor iraniene. Antrenamente cu rachete antiaeriene contra avioanelor de luptă
Cancan.ro
Predicție cutremurătoare pentru viitorul omenirii: Atac nuclear pe teritoriul SUA
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Exclusiv | Cele 400 de radare fixe vor fi puse în funcțiune abia în toamna anului viitor. CNAIR: „Acum se analizează ofertele”
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?