Simona, liber pe teren! În ce condiții și când poate ataca marea CAMPIOANĂ competițiile majore

Simona, liber pe teren! În ce condiții și când poate ataca marea CAMPIOANĂ competițiile majore
Publicat: 05/03/2024, 19:29
Actualizat: 05/03/2024, 19:38

Simona poate intra de azi pe orice arenă de tenis din lume, în urma deciziei TAS care a redus perioada de suspendare a campioanei la doar 9 luni, în anumite condiții. Deja fostul lider WTA a ispășit interdicția. În urma deciziei definitive, ea a pierdut doar punctele și trofeele câștigate în perioada 29 august 2022 – 7 octombrie 2022. Din păcate, Simona nu se mai află în clasamentul WTA, ceea îi refuză accesul în competiții majore sau turnee de Grand Slam, fără un wildcard.

Dar, este foarte previzibil că nici un organizator nu-i va refuza invitația specială, în condițiile în care publicitatea adusă de procesul în sine și decizia TAS îl pot aduce competiției. Și mai posibil, Simona va putea câștiga din despăgubiri mai mult decât at fi putut obține pe teren pe perioada suspendării.

Jucătoarea este liberă să îşi continue activitatea începând cu data de astăzi, sub rezerva cerinţelor privind data de înscriere la anumite turnee, a admis ITIA, în urma deciziei TAS.

Revenirea în circuitul profesionist va fi doar aparent dificilă pentru Simona Halep, pentru că ea nu mai apare în clasamentul WTA și are nevoie de un wildcard pentru a reveni în turnee. Doar forma sportivă poate fi singurul obstacol. Primul mare turneu la care ar putea participa Simona Halep este Miami Open, turneu care se desfășoară în perioada 19-31 martie.

Dacă va solicita un wildcard, mai mult ca sigur Simona Halep îl va primi, asta pentru că orice organizator și-ar dori să o aibă la primul meci după revenirea în circuit. Meciul ar genera un interes uriaș, iar americanii nu ezită să producă un show special, dacă au ocazia.

ITIA a fost anunțată de efectele deciziei TAS

“Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA) ia act de decizia de astăzi a Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) în cazul jucătoarei de tenis din România Simona Halep. În urma unei audieri care a avut loc în perioada 7-9 februarie 2024 la Lausanne (Elveţia), comisia TAS a admis parţial apelul formulat de Halep împotriva unei sancţiuni disciplinare impuse de un tribunal independent în septembrie 2023, reducând perioada de ineligibilitate de la patru ani la nouă luni. Decizia de astăzi vine sub forma unei „hotărâri operative”, urmând ca decizia completă a comisiei TAS să fie prezentată în scris la o dată ulterioară”, se arată pe site-ul ITIA. Directorul executiv al ITIA, Karen Moorhouse, a declarat că aşteaptă decizia completă şi motivată.

Decizia TAS

În decizia TAS, cei de la ITIA, care o condamnaseră la 4 ani de suspendare, sunt obligați să îi plătească Simonei Halep 20.000 de franci elvețieni taxe de judecată.

Comisia de la TAS a emis următoarea decizie:

  1. Recursul formulat de Simona Halep la 28 septembrie 2023 împotriva deciziei pronunțate la 22 septembrie 2023 de către Tribunalul independent al ITF este admisibilă și se admite în parte.
  2. Recursul depus de Agenția Internațională de Integritate în Tenis (ITIA) la 14 decembrie 2023 împotriva deciziei decizia pronunțată la 22 septembrie 2023 de Tribunalul independent al ITF este admisibil și se respinge.
  3. Decizia pronunțată la 22 septembrie 2023 de către Tribunalul independent al ITF se anulează.
  4. Se constată că Simona Halep a comis încălcări ale regulilor antidoping în temeiul articolelor 2.1 (prezență) și 2.2 (utilizare) din Programul antidoping în tenis 2022 ca urmare a prezenței unei substanțe interzise (Roxadustat) în proba sa de urină recoltată în timpul competiției la 29 august 2022.
  5. Simona Halep este sancționată cu o perioadă de suspendare de nouă (9) luni, începând cu data de 7 octombrie 2022.
  6. Simona Halep beneficiază de credit pentru suspendarea provizorie executată începând cu 7 octombrie 2022.
  7. Se constată că Simona Halep a comis încălcări ale regulilor antidoping în temeiul articolelor 2.1 (prezență) și 2.2 (utilizare) din Programul antidoping în tenis 2022 ca urmare a prezenței unei substanțe interzise (Roxadustat) în proba sa de urină recoltată în timpul competiției la 29 august 2022.
  8. Simona Halep este sancționată cu o perioadă de suspendare de nouă (9) luni, începând cu data de 7 octombrie 2022.
  9. Simona Halep beneficiază de credit pentru suspendarea provizorie executată începând cu 7 octombrie 2022.
  10. Toate rezultatele obținute de Simona Halep în competițiile care au avut loc în perioada 29 august 2022 până la 7 octombrie 2022 sunt descalificate, cu toate consecințele care decurg de aici, inclusiv pierderea oricăror medalii, titluri, punctele din clasament și premiile în bani.
  11. Sentința se pronunță fără cheltuieli de judecată, cu excepția cheltuielilor de judecată în valoare de 1.000 CHF (o mie franci elvețieni) plătite de fiecare dintre Simona Halep în ceea ce privește apelul său și de International Tennis Integrity Agency (ITIA) în ceea ce privește apelul său, care sunt reținute de TAS.
  12. Agenția Internațională de Integritate în Tenis (ITIA) este obligată să plătească Simona Halep suma de 20.000 CHF (douăzeci de mii de franci elvețieni) cu titlu de contribuție la cheltuielile de judecată și alte cheltuieli ale acesteia suportate în legătură cu această procedură de arbitraj.”, arată comunicatul TAS.

Citiți și: Simona Halep, decizie URIAȘĂ venită de la TAS! A scăpat de suspendarea de 4 ani pentru dopaj

Rene Pârșan
Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Sedus și jefuit de iubita româncă. Metoda prin care o femeia în vârstă de 47...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
Alin Oprea rupe tăcerea, după 18 ani. Adevărul din spatele destrămării trupei Talisman
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×