Prima pagină » Război în Ucraina » RĂZBOI în Ucraina, ziua 783: SUA vor activele rusești blocate/Camera Reprezentanților, decizie în privința ajutorului acordat Kievului

RĂZBOI în Ucraina, ziua 783: SUA vor activele rusești blocate/Camera Reprezentanților, decizie în privința ajutorului acordat Kievului

RĂZBOI în Ucraina, ziua 783: SUA vor activele rusești blocate/Camera Reprezentanților, decizie în privința ajutorului acordat Kievului

Războiul din Ucraina a ajuns marți, 16 aprilie 2024, în ziua cu numărul 783, iar GÂNDUL vă prezintă cele mai importante evenimente din țara vecină.

Camera Reprezentanţilor Statelor Unite va vota săptămâna aceasta asupra unor proiecte separate de ajutoare pentru Israel și Ucraina, după luni de dispute politice între Administraţia Biden şi oponenţii săi republicani, a anunţat luni seară, 15 aprilie, Mike Johnson, șeful Camerei inferioare a Congresului american.

Un pachet financiar de 60 de miliarde de dolari pentru Kiev, cerut de preşedintele democrat, este blocat de luni de zile în Congres, la fel şi un alt pachet pentru Israel.

„Săptămâna aceasta, vom examina proiecte de lege separate, printre care cele permiţând finanţarea aliatului nostru israelian şi de a sprijini Ucraina în războiul său împotriva agresiunii ruse”, a declarat şeful republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson.

Celelalte proiecte de lege sunt destinate „să întărească aliaţii noştri din regiunea Indo-Pacific şi să adopte măsuri suplimentare pentru contracararea adversarilor noştri şi consolidarea securităţii naţională”, a adăugat acesta.

Dat publicităţii la finalul unei întâlniri a aleşilor republicani la Capitoliu, acest anunţ intervine la două zile după atacul Iranului asupra Israelului.

Iran a lansat sute de rachete şi drone în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică asupra Israelului, drept represalii la un atac mortal împotriva consulatului său din Damasc, în urma căruia au  murit doi generali și alți oficiali militari.

Zelenski cere același ajutor ca Israelul

În acest context, sprijinul militar occidental care a ajutat Israelul să se apere împotriva rachetelor şi a dronelor explozive iraniene a stârnit o amărăciune profundă la Kiev.

„Apărând Israelul, lumea liberă a demonstrat că o astfel de unitate nu este doar posibilă, ci şi eficientă 100%”, a transmis preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski. „Acelaşi lucru este posibil pentru a proteja Ucraina”, a afirmat el.

Cu o zi înainte, el îi îndemnase pe susţinătorii Kievului „să nu închidă ochii la rachetele şi dronele ruseşti care vizează Ucraina”.

De departe sprijinul militar principal pentru Israel şi Ucraina, Statele Unite nu au mai trimis ajutoare majore Kievului din decembrie 2022, din cauza blocării dosarului de către republicani în Congres.

Cu câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, problema s-a transformat într-o dispută politică între Joe Biden şi rivalul său republican, Donald Trump.

SUA vor să folosească activele rusești blocate

Statele Unite speră că reuniunile de primăvară ale FMI şi ale Băncii Mondiale vor face posibilă să avanseze, împreună cu ţările partenere, proiectul de a folosi activele blocate ale Rusiei pentru înarmarea Ucrainei şi reconstrucţia sa, potrivit unui responsabil al Trezoreriei americane, scrie AFP.

„Sperăm că aceste discuţii se vor concentra asupra modalităţilor de a debloca valoarea activelor suverane ale Rusiei imobilizate pentru a sprijini rezistenţa continuă a Ucrainei şi reconstrucţia sa pe termen lung”, a declarat un responsabil al Departamentului american al Trezoreriei, în cursul unui briefing de presă telefonic.

El a considerat „important” să se profite de aceste şedinţe, cu prilejul cărora „toţi miniştrii sunt reuniţi, ceea ce nu se întâmplă în fiecare zi, şi reprezintă o oportunitate de a face progrese în această problemă”.

Reuniunile de primăvară ale FMI şi ale Băncii Mondiale încep marţi, 16 aprilie, la Washington.

„Coaliţia noastră mondială depune eforturi pentru a sprijini rezistenţa Ucrainei, asigurându-se mai întâi că Ucraina dispune de sprijinul financiar de care are nevoie pentru a-şi susţine apărarea”, a adăugat el.

Miliardele Rusiei, în conturile băncilor din Occident

Cele 27 de ţări ale Uniunii Europene au decis, la sfârşitul lui martie, să avanseze lucrările asupra unei propuneri de a utiliza profiturile din activele ruseşti blocate pentru a finanţa echipamente militare cu destinaţia Ucraina.

Acest lucru ar putea face posibilă, din iulie, eliberarea între 2,5 şi 3 miliarde de euro anual în favoarea Kievului. Nu este vorba despre activele îngheţate ale Băncii Centrale ruse.

Ca răspuns, Rusia a ameninţat Uniunea Europeană cu acţiuni judiciare „pentru decenii” în cazul folosirii acestor bani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia LOVEȘTE din nou. Piața motorinei tremură, iar Europa așteaptă impactul asupra prețurilor
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Facultatea îți poate influența pensia. Ce sumă se poate adăuga după 3 ani de studii
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
De ce mulți români pun folie cu bule pe geamuri când vine frigul. Poate ajuta la păstrarea căldurii?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Câți dintre angajații români suferă de burnout? Numărul este îngrijorător!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!