Prima pagină » Justiție » În DOSARUL MINERIADA continuă urmărirea penală față de Roman, Voiculescu, Măgureanu, Sârbu, Cozma, Dobrinoiu şi Petre Peter

În DOSARUL MINERIADA continuă urmărirea penală față de Roman, Voiculescu, Măgureanu, Sârbu, Cozma, Dobrinoiu şi Petre Peter

În DOSARUL MINERIADA continuă urmărirea penală față de Roman, Voiculescu, Măgureanu, Sârbu, Cozma, Dobrinoiu şi Petre Peter

Parchetul General anunţă, joi, într-un comunicat de presă, efectuarea în continuare a urmăririi penale în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, faţă de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma şi generalii Vasile Dobrinoiu şi Petre Peter. Foștii demnitari, militari și civili sunt acuzați de infracțiuni contra umanității.

Oficial, în urma represiunii minerilor împotriva manifestanților din Piața Universității, din iunie 1990, patru protestatari au fost uciși,  două femei au fost violate,  iar 1.300 de băbați, femei și copii au fost stâlciți în bătaie. Dar numărul lor ar fi sensibil mai mare.

Mâine ar urma să fie audiat la domiciliul de protocol și Ion Iliescu. Fostul președinte al României, acum în vârstă de 94 de ani, nu se poate deplasa la Parchet.

Lotul demnitarilor

  • Roman Petre, la data faptelor, prim-ministru al Guvernului provizoriu al României.
  • Voiculescu Gelu-Voican, la data faptelor, viceprim-ministru al Guvernului provizoriu al României.
  • Măgureanu Virgil, la data faptelor, director al Serviciului Român de Informaţii.
  • Sârbu Adrian, la data faptelor consilier al prim-ministrului Guvernului provizoriu.

Aceştia sunt acuzaţi de săvârşirea de ”infracţiuni contra umanităţii, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (cel puţin 2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 1315 subiecţi pasivi secundari ), lit. j) (cel puţin 1214 subiecţi pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal”.

CITIȚI AICI mai multe detalii din Dosarul Mineriadei

De asemenea, sunt vizaţi:

Cozma Miron, la data faptelor lider de sindicat, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. f) (cel puţin doi subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 800 subiecţi pasivi secundari), lit. j) (cel puţin 715 subiecţi pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal.

  1. (r) Dobrinoiu Vasile, la faptelor, comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, în variantele normative prev de art. 439 alin. 1 lit. f (cel puţin 1 subiect pasiv secundar), lit. g (cel puţin 418 subiecţi pasivi secundari ), lit. j (cel puţin 418 subiecţi pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal.
  2. (r) Peter Petre, la data faptelor, comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne sub aspectul de infracţiuni contra umanităţii, în variantele normative prev de art. 439 alin. 1 lit. g (cel puţin 735 subiecţi pasivi secundari), lit. j cel puţin 735 subiecţi pasivi secundari) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal.

”În luna iunie 1990, persoane cu funcţie de decizie în statul român la acel moment, printre care Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, ajutaţi de alte persoane apropiate puterii sau care o sprijineau – printre care Măgureanu Virgil – directorul SRI, Sârbu Adrian – consilierul prim-ministrului, au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei civile din Capitală, în urma căreia au fost ucise 4 persoane, 2 persoane au fost violate, s-a vătămat integritatea fizică şi/sau psihică a peste 1.300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane”, arată procurorii în rechizitoriu.

Citiți și:

Dosarul Mineriadei: Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu și Virgil Măgureanu au ajuns la Parchetul General /Procurorii le aduc la cunoștință acuzațiile

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
„Soțul meu e îndrăgostit de valetul lui”. Fratele Prințesei Diana, adevărul despre momentul care l-a șocat
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
O nouă descoperire pare absurdă, dar nu este: ce miros ar putea indica boala Parkinson?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!