Prima pagină » Sport » Dani Coman, noul președinte al FC Argeș. Pe cine vrea ca antrenor

Dani Coman, noul președinte al FC Argeș. Pe cine vrea ca antrenor

Dani Coman e noul președinte al FC Argeș, iar fostul conducător de la Hermannstadt a spus că a refuzat trei propuneri de la alte cluburi din Superliga pentru a semna cu echipa sa de suflet.

La FC Argeș, Dani Coman va avea putere deplină. Acesta vrea să numească și un antrenor, după plecarea lui Eugen Neagoe, și favorit să preia banca tehnică e Nicolae Dică.

Dani Coman se întoarce după 19 ani la clubul unde s-a format ca portar.

Dani Coman, noul președinte al FC Argeș. Pe cine vrea ca antrenor

Prima decizie a noului președinte e aducerea lui Dică la echipă. „Eu nu sunt îngrijorat că sunt foarte puțini jucători. O să muncim zi de zi, poate și noaptea. Da, este Nicolae Dică cel cu care mă văd”, a spus Dani Coman.

„Nu a fost o decizie uşoară de luat. Am plecat în 2005 de la FC Argeş la Rapid şi m-am întors acum, după 19 ani. M-am întors într-un moment greu, dar îmi doresc foarte mult să reconstruim acest club şi să-l readucem acolo unde ne dorim toţi. Şi mai ales ne dorim să reziste, să aibă continuitate, să aibă o infrastructură adecvată, decât să ajungem în Liga I. E adevărat, toţi ne dorim să ajungem cât mai rapid în Liga I, dar e foarte important ca acest club să facă paşii corecţi, să reconstruim atât la nivel administrativ, cât şi la nivel sportiv. E un nou început şi voi pune prima cărămidă din punct de vedere sportiv. Eu mi-aş fi dorit să găsesc FC Argeş în Liga I, dar fotbalul nu îţi oferă garanţii, fotbalul nu e matematică”, a spus Dani Coman.

Am venit cu tot sufletul aici, am încredere foarte mare în domnul primar. Am toată deschiderea şi sper ca împreună să facem lucruri deosebite la Piteşti. Am nevoie de toată lumea, am nevoie de suporteri, trebuie să fim o adevărată familie pentru a reuşi tot ceea ce ne-am propus. Sunt foarte liniştit, deşi responsabilitatea este foarte mare. Sunt liniştit pentru că văd bucuria oamenilor şi sunt mândru că nu m-au uitat. Aşa că nu îmi rămâne decât să muncesc zi de zi, iar toată energia şi tot ceea ce am învăţat în aceşti ani le voi pune în slujba acestui club. Sper ca împreună să ne bucurăm de succese – Dani Coman

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminatul Aris Eram, de la Antena 1, pentru cele 19 săptămâni la Survivor
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Apusul liderilor providențiali. Prăbușirea popularității lui Trump, Netanyahu și Putin oferă o nesperată gură de oxigen Occidentului
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
18 mai: ziua în care s-a născut Papa Ioan Paul al II-lea. Lucruri mai puțin știute despre suveranul pontif. A lucrat într-o carieră de piatră. „Nu vă fie frică!”
Digi24
Sondaj INSCOP: PNL depășește PSD în intențiile de vot pentru alegeri parlamentare. Ce procente au AUR și USR
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Ce se întâmplă doctore
Laurette nu scapă de problemele de sănătate după injectarea cu Aquafilling: „Soluția rămasă în picior s-a infectat din nou”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Amenzile de circulație se majorează din această vară. Cu cât cresc sancțiunile pentru centură, telefon sau viteză în 2026
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Test de cultură generală. Câte săptămâni are un an?