Prima pagină » Actualitate » EXPLOZIE puternică într-un atelier al unui liceu din Bolintin Vale. Doi elevi care sudau un glob pământesc au ajuns la spital

EXPLOZIE puternică într-un atelier al unui liceu din Bolintin Vale. Doi elevi care sudau un glob pământesc au ajuns la spital

Cristian Lisandru
EXPLOZIE puternică într-un atelier al unui liceu din Bolintin Vale. Doi elevi care sudau un glob pământesc au ajuns la spital

O explozie puternică a avut loc – sâmbătă dimineață  – în atelierul unui liceu din localitatea Bolintin Vale, iar doi elevi care sudau au fost transportați de urgență la spital.

Deflagrația s-a produs în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu”, alți doi elevi și două cadre didactice primind îngrijiri chiar la fața locului.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Giurgiu, la momentul exploziei se aflau în atelierul liceului două cadre didactice și patru elevi. ISU Giurgiu a mai transmis că explozia nu a fost urmată de un incendiu, iar cei doi elevi care au fost transporați la spital – de 16, respectiv 17 ani – aveau arsuri la nivelul brațelor.

„Explozie în atelierul Liceului Tehnologic «Dimitrie Bolintineanu» din oraşul Bolintin Vale. Aceasta s-a produs ieri după-amiază, în timpul orei, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Explozia nu a fost urmată de incendiu. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medicale la faţa locului. Ulterior au fost transportaţi la spital un băiat, în vârstă de 16 ani, cu arsuri la nivelul braţului drept, la membrele inferioare şi la faţă şi unul de 17 ani, cu arsuri la braţul stâng”, au transmis reprezentanții ISU Giurgiu, sâmbătă dimineaţă, într-un comunicat.

IPJ Giurgiu: „În timpul desfăşurării unor activităţi în atelierul de practică, constând în sudarea unui glob pământesc, acesta a explodat”

IPJ Giurgiu a precizat, prin intermediul unui comunicat de presă, că elevii sudau un glob pământesc, iar obiectul a explodat, cauza fiind acumularea de gaz în interior.

„La data de 7 iunie a.c., ora 15.47, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraş Bolintin Vale au fost sesizaţi prin apel 112 de către o femeie, cu privire la faptul că tavanul unei clase s-ar fi prăbuşit, în Liceul Dimitrie Bolintineanu. Din primele cercetări a reieşit faptul că, la data de 7 iunie a.c., în intervalul 15.00-16.00, în timpul desfăşurării unor activităţi în atelierul de practică, constând în sudarea unui glob pământesc, acesta a explodat, din cauza unor acumulări de gaze în interior. În urma producerii evenimentului, a rezultat rănirea a doi minori, de 16, respectiv 17 ani, aceştia fiind transportaţi la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Giurgiu, potrivit news.ro.


Citește și:

FSB, marele câștigător al RĂZBOIULUI pentru putere din Rusia lui Putin: „Noua «nobilime» a Țarului, dictatura serviciilor de securitate”

Când ajunge Nicușor Dan în fața instanței pentru AMENDA de 35 milioane de euro în ”CAZUL IOR”, pentru care a făcut presiuni. ”Asta o să aibă urmări!”

Un avocat dezvăluie METODA prin care Nicușor Dan TERGIVERSEAZĂ soluționarea litigiilor: „Am cerut să fie amendat pentru abuz de drept procesual”

Judecătorii decid DEFINITIV că Nicușor Dan a greșit când a refuzat autorizația pentru Sanador. Edilul procesoman va plăti despăgubiri din salariul lui

Fost viceprimar al Capitalei, despre „revoluția TERMOFICĂRII” à la Nicușor Dan: „100 km în patru ani. Câte mandate îți trebuie ca să schimbi tot?”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Hotelul care îți dă banii înapoi în funcție de cât de mult plouă
Digi24
VIDEO „Războiul pe care nu ai voie să-l vezi”. Cum rescriu Emiratele Arabe Unite povestea atacurilor iraniene (Bellingcat)
Cancan.ro
Cât a plătit un client pentru o cursă Uber de 12 km, din București până la Aeroportul Otopeni
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Eva în costum de baie! Prezentatoarea TV i-a uimit pe fani
Adevarul
Trump, mesaj furibund pentru Iran: „Deschideți strâmtoarea, nenorociți nebuni, sau veți trăi în Iad. Slăvit să fie Allah”
Mediafax
BCE: România, printre țările UE cu cea mai mare creștere a investițiilor publice. Nivel record susținut de fonduri europene
Click
Cum au ajuns să-și împartă treburile în gospodărie Anca Țurcașiu și iubitul ei: „Trăim unul pentru celălalt”
Digi24
Scandalul de pe „acoperișul lumii”: cum au ajuns fraudele cu asigurări pe Everest și ce legătură are bicarbonatul de sodiu
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 1960 de euro. Terenul are 1922 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Ioana Tamaș, imagini incendiare în costum de baie! Soția lui Tamaș arată senzațional la 37 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am condus în România noile Dacia Duster și Bigster cu tracțiune integrală și transmisie automată
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Țigările electronice pot duce la apariția cancerului, avertizează oamenii de știință