Prima pagină » Actualitate » S-a aflat de unde și-a procurat iubitul „Doamnei cu coasa” de la Pantelimon” SUBSTANȚELE cu care ar fi încercat să se sinucidă

S-a aflat de unde și-a procurat iubitul „Doamnei cu coasa” de la Pantelimon” SUBSTANȚELE cu care ar fi încercat să se sinucidă

Medicul Cristian Pleșa, iubitul „Doamnei cu coasa” de la Spitalul ”Sf. Pantelimon”, găsit inconștient într-o toaletă publică din Brașov, după o perfuzie cu anestezic

Apar informații noi despre cazul medicului de la Spitalul Militar, care a încercat să se sinucidă într-o toaletă din Brașov. Se pare că acesta a luat substanțele pe care și le-a injectat de la o clinică privată din oraș, sub pretextul că acestea urmau să fie folosite ca anestezice în timpul unei operații.

Momentan, este internat momentan la Spitalul Militar din București, fiind în continuare sub supravegherea medicilor. Pentru că bărbatul are grad de colonel, de cazul său se vor ocupa procurorii Parchetului Militar din București.

Reamintim că cele două doctorițe de la Spitalul Pantelimon, Miron Maria Alexandra şi Păiuș Mirela, sunt arestate pentru 30 de zile, fiind acuzate de omor calificat cu premeditare și tentativă de omor calificat.

Medicul nu a fost audiat încă, dar anchetatorii urmează să stabilească exact dacă există o legătură între faptul că medicul a fost, de asemenea, audiat în dosarul morților de la Sfântul Pantelimon și gestul său.

Potrivit informațiilor Antena 3, medicul a fost transferat din nou la Spitalul Militar din București, unde se află în acest moment în stare de supraveghere și de refacere, astfel că nu va putea fi audiat prea curând.

Când starea de sănătate o va permite, medicul va fi audiat de către lucrătorii de la Parchetul Militar, pentru că acesta are și grad de colonel.

Iubitul „Doamnei cu coasa” a încercat să se sinucidă, după ce a fost audiat de procurori

Reamintim că iubitul doctoriței Maria Miron, poreclită de colegi „Doamna cu coasa”, a încercat să se sinucidă la nouă zile după ce a fost audiat de procurori, în dosarul crimelor de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din București.

Deși nu era vizat de anchetă, medicul Pleșa ar fi suferit, în cele din urmă, o depresie puternică și ar fi decis să-și pună capăt zilelor. Motivul rămâne, cel puțin deocamdată, doar la nivel de bănuială, în condițiile în care nu s-ar fi găsit, cel puțin deocamdată, un mesaj de adio în care să-și explice gestul.

Doctorul Cristian Pleșa apare pe interceptări

Din interceptări reiese și faptul că doctorul Cristian Pleșa era perfect conștient de gravitatea situației după ancheta începută de procurori, o învăța pe Maria Miron să își ia concediu, iar dacă totuși va continua să meargă la spital, să nu atingă nimic și să nu modifice nimic din actele medicale care aveau legătură cu decesele.

Reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti informează, marţi, că „de-a lungul timpului”, Parchetul a primit sesizări privind decese suspecte ale unor pacienţi internaţi la mai multe unităţi sanitare din Capitală, inclusiv la Spitalul Sfântul Pantelimon.

Informații halucinate în motivarea judecătorilor

Motivarea judecătorilor, privind decizia de arestare pentru 30 de zile, pronunțată de Tribunalul București, în cazul celor două cadre medicale, scoate la iveală detalii ireale a felului în care doctorițele se pronunțau asupra vieții pacienților pe care îi aveau în grijă.

Cele două doctorițe de la Spitalul Pantelimon, Miron Maria Alexandra şi Păiuș Mirela, ”au acționat cu intenția directă de a suprima viața victimei Militaru Marian” și au arătat ”un profund dispreț al inculpatelor față de viața persoanelor prin ignorarea tuturor dispozițiile legale care reglementează exercitarea profesiei lor, dar și a jurământului depus la terminarea facultății de medicină.” 
Ulterior, ele au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, după ce instanța a emis un mandat în acest sens. Cele două cadre medicale sunt suspectate că au provocat moartea unui pacient de 54 de ani, aflat în stare gravă, prin scăderea deliberată a dozei de Noradrenalină, în două rânduri, în martie și aprilie 2024, ceea ce a dus la decesul acestuia.

Medicul Răzvan Jitianu este noul manager interimar al Spitalului Sfântul Pantelimon

Jitianu este medic primar chirurgie generală, coordonator al Blocului Operator Central de la Spitalul Sfântul Pantelimon. Potrivit unor surse medicale, mai mulţi medici au refuzat funcţia de manager la acest spital.

Dr. Jitianu, cu 21 de ani de experiență la spital și actual coordonator al Blocului Operator Central, va prelua funcția începând de pe 12 august, potrivit Libertatea. Postul de director medical rămâne însă neocupat, în urma refuzului de către 11 medici de a prelua funcția, potrivit sursei citate.

CITEȘTE ȘI:

Iubitul „Doamnei cu coasa” de la Spitalul ”Sf. Pantelimon” a încercat să se sinucidă. Bărbatul și-a făcut o perfuzie cu anestezic

Legiștii dau dreptate procuraturii. „99% decesul pacientului de la Sf  Pantelimon a fost cauzat de reducerea dozei de NORADRENALINĂ”

Se încurcă „ițele” în DOSARUL Pantelimon. Decesele a cinci pacienţi morţi în ATI fuseseră deja reclamate la Parchet. STRATEGIA anchetatorilor

Mihaela, ruda unui pacient decedat la Spitalul Sfântul Pantelimon: Era o atitudine de indiferență și de șantaj

Un nou CAZ șocant la Spitalul Pantelimon. O asistentă dezvăluie că a găsit un injectomat scos din priză, în secția ATI. ANCHETĂ internă a spitalului

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefii forțelor armate din Marea Britanie și Germania cer reînarmarea continentului: „Agresiunea și intențiile Rusiei se extind dincolo de Ucraina”
Digi24
„Patrioții furioși” ai Rusiei întorc armele împotriva lui Putin. Cum a ajuns „țarul cel bun” să fie văzut ca impostorul de la Kremlin
Cancan.ro
Primele imagini cu ucigașul lui Gheorghe Chindriș. Tânărul de 26 de ani a fost capturat de forțele speciale SIAS
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Ce ne rezervă 2026 pentru fiecare zodie, conform horoscopului chinezesc. Anul „Calului de foc” începe pe 17 februarie
Mediafax
Epava unui vapor de lux scufundat în Lacul Michigan în urmă cu peste 150 de ani, găsită după șase decenii de căutări
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
Moarte violentă pentru Gheorghe Chindriș. Cum a fost ucis fostul director la Cupru Min
Ce se întâmplă doctore
Abia dacă o mai recunoști! Cum arată în prezent Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au schimbat-o complet
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
După mânerele ascunse, China vrea să interzică și volanele de tip „yoke”, popularizate de Tesla
Descopera.ro
Singurul animal care nu moare de bătrânețe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Kim Jong Un pregătește numirea fiicei sale la conducerea Coreei de Nord