Prima pagină » Actualitate » Laptele de BIVOLIȚĂ, care e mai sănătos decât cel de vacă, este din ce în ce mai căutat de clienți. Cu cât vând litrul fermierii români

Laptele de BIVOLIȚĂ, care e mai sănătos decât cel de vacă, este din ce în ce mai căutat de clienți. Cu cât vând litrul fermierii români

Laptele de BIVOLIȚĂ, care e mai sănătos decât cel de vacă, este din ce în ce mai căutat de clienți. Cu cât vând litrul fermierii români

Bivolii sunt pe cale de dispariţie în România, iar fermierii spun că e mai simplu şi mai ieftin să crească vaci, deşi cererea pentru lapte sau mozzarella de bivoliţă există, iar produsele nu sunt deloc ieftine.

În urmă cu ceva timp, în localitatea Suciu de Jos, din judeţul Maramureş, erau aproape 600 de bivoli, iar acum au mai rămas 60  și doar câteva familii se mai ocupă de creşterea lor.

„Numai noi îi ţinem pentru că ne sunt dragi. Unul tânăr dacă nu îi iese banul, nu stă lângă ei. Nu se rentează, la 50 de bivoli trebuie 30 de milioane, un salariu minim”, a precizat un localnic pentru Observator TV.

Alţi săteni se declară mulţumiţi, chiar dacă este mult de muncă.

„E rentabil, după pensia mică, mai adunăm ceva, cât de cât. Cât costă un litru de lapte? 4,50 la stat. La abonaţi 5,6 lei”, spune o altă localnică.

Fermierii afirmă că, deşi laptele de bivoliţă este la mare căutare, e mult mai simplu să crească vaci. Dau până la 25 de litri de lapte, faţă de maximum 10. În plus, şi subvenţia de la stat e mai mică.

Tocmai de aceea, în pieţe doar în câteva magazine mai găsim lapte şi brânzeturi de bivoliţă.

„Le consumăm, dar sunt foarte rare. Îmi place ernorm de mult smântâna de bivoliţă,dar nu o găsim. Mai găsim şi cu lapte de bivoliţă, dar e foarte rar”, spune un client.

„Avem mozzarela de bivoliţă, smântână, urdă. Cam toate sunt foarte cerute”, se laudă un vânzător.

Iar produsele lactate din lapte de bivoliță sunt foarte sănătate, potrivit specialiștilor.

„Conține o cantitate importantă de proteine, cu o valoare biologică foarte bună. Mai mult calciu, cu 50% mai mult decât laptele de vacă. Mai puţin colesterol, cu 30-40%”, explică Iulia Trif, medic nutriționist.

Un kilogram de mozarella din lapte de bivoliță costă 80 de lei, în timp ce aceeași cantitate de urdă, burduf sau telemea costă 60 de lei. Pentru un litru de lapte, cumpărătorii plătesc 15 lei, iar pentru unul de smântână 50 de lei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Unde trăiesc femeile cel mai mult: Top 10 țări cu cea mai mare longevitate
Digi24
VIDEO Suma exorbitantă pe care Kevin McCallister din „Singur acasă 2” ar plăti-o astăzi la Plaza, hotelul lui Donald Trump
Cancan.ro
Procurorii deschid oficial dosar de MOARTE SUSPECTĂ în cazul Rodicăi Stănoiu! Decizie de ultimă oră, la 10 zile de la decesul fostei ministrese
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Controverse grave în cazul alertei cu bombă la trenul București–Kiev: R. Moldova susține că incidentul a avut loc azi, CFR Călători neagă
Mediafax
Care sunt orele de liniște la bloc în weekend. Ce reguli stricte sunt pentru programul de liniște
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
„Era ca un abator”. O rusoaică povestește grozăviile de pe frontul din Ucraina, pe care i le-a arătat fiul său pe telefon
Cancan.ro
Accident mortal la metroul din București! O femeie a fost lovită când trenul a intrat la peron. Cum s-a petrecut tragedia
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O substanță din ciocolată face minuni pentru sănătate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Microbiomul intestinal, puternic afectat de alimente și poluare. Cercetătorii au fost „surprinși”