Prima pagină » EXCLUSIV » Ce minciuni grosolane ar fi ”strecurat” în CV-ul său Kristof Lajos, „ANTRENORUL DE GENII” acuzat că a violat un copil

Ce minciuni grosolane ar fi ”strecurat” în CV-ul său Kristof Lajos, „ANTRENORUL DE GENII” acuzat că a violat un copil

Claudia Voicu
Ce minciuni grosolane ar fi ”strecurat” în CV-ul său Kristof Lajos, „ANTRENORUL DE GENII” acuzat că a violat un copil

De-a lungul timpului, Kristof Lajos, acuzat că a violat un băiat de 14 ani, și-a consolidat imaginea de binefăcător al copiilor supradotați prin elaborarea unui CV cu adevărat impresionant. Bărbatul de 39 de ani, supranumit „antrenorul de genii”, se recomanda drept „profesor, scriitor, dramaturg și mentor de top”, iar activitatea sa profesională era completată de o listă întreagă de premii și colaborări importante. Kristof Lajos, care a absolvit doar opt clase, scria în CV, printre altele, că, în 2013, Academia Română i-a acordat un premiu de excelență și că, în 2022, a colaborat cu Teatrul Elisabeta.

  • În realitate, acesta și-ar fi falsificat o serie de informații din biografie. Numele său nu figurează printre premianții Academiei Române, iar Teatrul Elisabeta dezminte colaborarea cu el.

Povestea de succes a lui Kristof Lajos părea una desprinsă din filmele cu final fericit. Un copil care a crescut prin orfelinate de la vârsta de 3 ani a reușit să învingă orice piedici ale vieții și să-și construiască o carieră strălucitoare. Mai mult, odată ajuns pe culmile succesului și-a dorit să-i ajute să se dezvolte intelectual pe copiii care proveneau din familii fără posibilități materiale și care aveau aptitudini speciale.

Bărbatul de 39 de ani, supranumit „antrenorul de genii”, a reușit să-și creeze o imagine imaculată, iar CV-ul său bogat în tot felul de distincții și colaborări cu instituții de renume a cântărit greu la zugrăvirea acestui tablou de binefăcător.

„Ambasador al copiilor cu potențial înalt”

Kristof Lajos se recomanda în biografia sa publică drept „profesor, scriitor, dramaturg și mentor de top”, absolvent al Facultății de Științe și Litere, specializarea Relații internaționale și studii europene, profil Istorie și al Facultății de Psihologie și Științele Educației, omițând să scrie însă și detalii despre studiile liceale.

La capitolul experiență profesională, bărbatul acuzat că a violat un copil de 14 ani și despre care procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 au descoperit că are numai opt clase, enumera o listă lungă de realizări și premii prin care i se recunoscuseră meritele.

Printre numeroasele distincții, menționa și faptul că, în 2009, a fost desemnat de Academia Română ca „ambasador al copiilor cu potențial înalt din sistemul de protecție a copilului și al copiilor aflați în risc social major”, iar în 2013, Academia Română i-a acordat și un premiu de excelență.

”Nu este prima dată când aflăm că în CV-uri se scriu verzi și uscate”

”2013: Premiu Academia Română: Premiul de Excelenţă, înmânat de cunoscutul lingvist Ion Coja” este pasajul din CV-ul „antrenorul de genii” care face referire la distincția Academiei Române. În realitate, CV-ul lui Kristof Lajos conține numeroase informații false.

Gândul a vrut să afle mai multe detalii despre contextul în care acesta a fost premiat de Academia Română. Secretarul general al Academiei Române în perioada 2006-2014, Păun Ion Otiman, a demontat însă întreaga carieră academică a lui Kristof Lajos. Fostul secretar general al Academiei Române a spus că nu îl cunoaște pe Kristof Lajos.

Nu îmi spune nimic numele. În 2013, eram secretar general și aș fi știut. Să nu fie cumva un anumit institut al academiei, deși eu știam câte ceva despre oamenii care în academie au o anumită prestație. Academia oferă premiile anuale care sunt pe specialități, de exemplu, pentru poezie premiul ”Mihai Eminescu”. Nu acordă premiile acestea de excelență, care au devenit deja banalitate. Nu este prima dată când aflăm că în CV-uri se scriu verzi și uscate. Eu nu îmi amintesc nici numele, nici profesia acestui om și nici un astfel de premiu. Premiile academiei sunt premii care se acordă pentru lucrări pe care le propun institutele, universitățile și acestea se acordă la sfârșit de an, pentru diverse domenii, cercetătorilor, cadrelor didactice, scriitorilor. Este posibil ca vreun anumit institut al academiei să acorde premii de excelență, dar nici în acest caz eu nu îmi amintesc. În perioada 2006-2014, cât eu am fost secretar general, nu am lipsit de la momentele importante ale academiei ca să zic că a trecut evenimentul fără să știu”, a declarat, pentru Gândul, fostul secretar general al Academiei Române.

”Nu se dau hârtii din acestea, premii de excelență”

Academicianul Păun Ion Otiman spune că ar fi fost, practic, imposibil ca Kristof Lajos să fi primit în 2013 o distincție de la Academia Română fără să fie și el la curent, având în vedere poziția importantă pe care o ocupa în instituție la vremea respectivă.

Presupunând că aș fi lipsit când s-a decernat, aș fi știut când s-a pregătit, pentru că, în general, deciziile de premiere se iau în prezidiu și respectiv în biroul prezidiului, de aceea eu nu cred. Mai degrabă este un mod de a-și înflori CV-ul. Repet, Academia ca instituție, în general, acordă premii anuale pentru lucrări deosebite propuse de universități, institute de cercetare, de către Uniunea Scriitorilor, a Cineaștilor, pentru oamenii care, în urmă cu doi ani, au realizat lucrări științifice sau artistice deosebite, nu se dau hârtii din acestea, premii de excelență”, a adăugat academicianul Păun Ion Otiman.

Gândul a încercat să ia legătura și cu scriitorul Ion Coja, despre care „antrenorul de genii” susținea în CV că i-ar fi înmânat premiul academiei, dar până la închiderea ediției acesta nu a răspuns solicitării noastre.

”Noi doar le-am închiriat sala”

Aceeași atitudine de surprindere am găsit-o și la Teatrul Elisabeta, unde Kristof Lajos sugera că ar fi fost director artistic pentru spectacolul ”Cartea Junglei”. Florina Pârvan, manager de evenimente, a spus pentru Gândul că, de fapt, acesta ar fi închiriat doar o sală pentru susținerea spectacolului.

Cererea de închiriere a fost făcută de Asociația de Tineret pentru Prietenie și Educație, iar evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Centrul pentru Tineret al Municipiului București, instituție publică aflată în subordinea Primăriei Capitalei.

Noi doar le-am închiriat sala, nu am produs acest spectacol, nu este producția noastră”, ne-a spus Florina Pârvan.

Ar fi declarat la audieri că era „somnambul” când l-a agresat pe minor

Kristof Lajos a avut o copilărie marcată de suferință și abuzuri fizice și emoționale, după ce, de la vârsta de 3 ani, părinții săi l-au abandonat într-un centru de plasament. De-a lungul timpului, folosindu-se de trecutul său emoționant, a fondat diferite organizații non-profit, dar și o așa-zisă școală (Amias Small School), pentru care, însă, nu ar deține autorizație de funcționare. Prin prisma activităților sale, a reușit, ani la rând, să fie înconjurat de copii.

Kristof Lajos, cunoscut ca „antrenorul de genii”, a fost arestat preventiv pe 21 iulie pentru violarea unui copil de 14 ani. Acesta ar fi declarat la audieri că era „somnambul” atunci când l-a agresat pe minor. Pentru anchetatori, explicația este însă inacceptabilă, având în vedere că autoritățile l-au prins în flagrant și există probe ce desființează afirmațiile acestuia.

Anchetatorii bănuiesc faptul că Lajos nu este la prima faptă de acest gen și se așteaptă ca la Poliție să se prezinte și alte posibile victime.

CITEȘTE ȘI:

Explicația revoltătoare pe care profesorul PEDOFIL Kristof Lajos a dat-o în fața anchetatorilor. „Sunt chiar surprins!

Pedofilul Kristof Lajos a primit o scrisoare de mulțumire de la Protecția Copilului. O denunțase chiar pe mama victimei sale

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Despăgubiri uriașe pentru un spital, după moartea unei paciente! Femeia a căzut din pat
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Băuturile energizante ascund un risc de 11 ori mai mare de stop cardiac
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...