Prima pagină » Actualitate » Marcel Ciolacu trimite un singur nume de COMISAR EUROPEAN. Roxana Mînzatu, propunerea României / Ciolacu: Va fi un portofoliu RELEVANT

Marcel Ciolacu trimite un singur nume de COMISAR EUROPEAN. Roxana Mînzatu, propunerea României / Ciolacu: Va fi un portofoliu RELEVANT

Propunerea României pentru funcția de comisar european este Roxana Mînzatu. Anunțul a venit de la premierul Marcel Ciolacu, luni, la Parlament. 

Premierul a precizat că va trimite tot luni propunerea, în mod formal, către Executivul de la Bruxelles.

Acum voi merge la Guvern și voi face nominalizarea pentru viitorul comisar european în persoana doamnei Roxana Mînzatu, urmând ca, în perioada următoare, să continui discuțiile cu președinta Comisiei pentru a finaliza și portofoliul, a anunțat premierul.

Ciolacu a declarat că Roxana Mînzatu a trecut deja de faza interviului și că a primit „cuvinte de laudă”, din partea președintei Comisiei.

Președinta nu numește un comisar până nu are un interviu cu respectiva persoană. Acest interviu a avut loc duminică între Roxana Mînzatu și președinta Comisiei. Doamna președintă nu a avut decât cuvinte de laudă la adresa Roxanei Mînzatu. Are un CV profesional impresionant, chiar dacă nu are un CV politic.

Părerea doamnei Ursula von der Leyen despre Roxana Mînzatu a fost una laudativă, după un interviu de o oră și ceva, a adăugat Ciolacu, după ședința grupurilor parlamentare ale PSD.

Întrebat de ce a revenit asupra deciziei, în contextul în care numele vehiculat era cel al lui Victor Negrescu, Ciolacu a infirmat că a luat decizia „în funcție de gen”.

Cred că ducem discuția într-o zonă neprofesională și într-o zonă în care ne sancționăm unii pe alții. Trebuie să înțelegem că, în toate discuțiile politice, pentru că este o discuție politică, până la urmă, între președinta Comisiei și toți prim-miniștrii, trebuie să vedem interesul fiecărui stat în parte. Din punctul meu de vedere, cel mai important este viitorul portofoliu pe care îl va prelua comisarul desemnat de către România și mai puțin persoana. (…) Cred că este ultimul lucru pe care l-aș lua în considerare, dacă este un bărbat sau o femeie, sau ducerea discuției în privința capacității unei persoane de a fi comisar sau nu, în funcție de gen, a declarat Ciolacu.

„Va fi un portofoliu relevant”

În replică pentru președintele PNL, premierul a transmis că România va avea „un portofoliu relevant” în Comisia Europeană.

Atributul anunțului în ceea ce privește atribuțiile și portofoliul revine președintei Comisiei. (…) Am avut discuții cu președinta Comisiei Europene despre portofoliul României. Va fi un portofoliu relevant, urmând să fie anunțat de președinta Comisiei Europene

În paralel, Nicolae Ciucă s-a arătat deranjat de propunerea Executivului, spunând că sunt „soluții și mai bune”. Ciucă a accentuat faptul că „nu știm ce portofoliu va deține România”.

Deocamdată, nu știm ce portofoliu primim și ne grăbim să avem aceste nominalizări. Fiecare dintre noi putem să facem nominalizări. Am avut o discuție săptămâna trecută în coaliție și am discutat aceste aspecte. Partidul Social Democrat dorește portofoliu pentru piață internă. Noi dorim celelalte două portofolii. Unul dintre ele până la urmă trebuie să revină și țării noastre, și în momentul în care avem portofoliu putem să ne pronunțăm clar pe numele comisarului, a declarat Ciucă.

Ce portofoliu dorește PNL?

Nicolae Ciucă a subliniat că un portofoliu pe agricultură este mult „mai relevant” pentru țara noastă, având în vedere „problemele legate de schimbările climatice”.

Am spus de fiecare dată că am propus portofoliu de extindere, pentru că România trebuie să-și consolideze rolul de pilon în regiune pentru tot ceea ce înseamnă obiectivele noastre la acest capitol. De asemenea, este o opțiune iarăși foarte bună, portofoliul de agricultură, pentru că știm cu toții care sunt problemele fermierilor din România și care sunt problemele legate de schimbările climatice și modul în care au afectat producția agricolă, cel puțin în ultimii ani. Motiv pentru care consider că un portofoliu pe agricultură ar fi mult mai relevant decât cel pentru piața internă, a comentat Nicolae Ciucă, la Parlament.

„Iohannis nu m-a sunat când a desemnat comisarul data trecută”

În ceea ce privește procedura de nominalizare a Roxanei Mînzatu, Ciolacu a afirmat că a discutat „instituțional” cu președintele Klaus Iohannis, pe acest subiect.

Răspunzând unei întrebări, premierul a comentat că președintele Iohannis nu l-a sunat când a desemnat precedentul comisar.

Domnul președinte Klaus Iohannis nu m-a sunat când a desemnat, data trecută, comisarul, dar instituțional au avut loc aceste discuții și eu cred că doamna Roxana Mînzatu este o persoană foarte potrivită, deși puteau exista și persoane mai potrivite…

Repet, și în locul meu de prim-ministru pot fi persoane mai potrivite. Și în locul domnului Nicolae Ciucă la Senat pot fi persoane mai potrivite. Este un lucru normal. Important este, însă, părerea pe care a avut-o președinta Comisiei, a declarat Ciolacu.

Cine este Roxana Mînzatu?

Roxana Mînzatu a fost aleasă europarlamentar pe lista Alianţei Electorale PSD-PNL, în urma scrutinului din 9 iunie 2024, potrivit rezultatelor finale prezentate la 18 iunie 2024 de Biroul Electoral Central.

În martie 2022, a fost numită în funcţia de secretar de stat la Departamentul pentru evaluare integrată şi monitorizarea programelor finanţate din fonduri publice şi europene, printr-o decizie a prim-ministrului Nicolae Ciucă.

CITEȘTE ȘI:

UE ne obligă să respectăm echilibrul de GEN din P.E./ Din partea ROMÂNIEI, Ursula von den Leyen vrea o femeie comisar european

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, despre delegația României la Washington: „Prezența noastră clarifică relația bilaterală după dubiile din 2024”
Digi24
Soldații SUA sunt copleșiți de atât de multe date de pe câmpul de luptă, încât e nevoie de inteligența artificială pentru sortare
Cancan.ro
Tovarășul lui Alex Bodi l-a înfruntat pe 'Măcelarul lui Bebino'. Avem imaginile întâlnirii de gradul 0
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Noua ordine din AUR. Ce ascunde, de fapt, promovarea tandemului Dungaciu-Peiu: „Creează impresia de specializare”
Mediafax
„Care activitate? Că aia de judecată, sigur nu”. Șefa Inspecției Judiciare răspunde după ce mai mulți magistrați s-au plâns că nu mai au acces la alte dosare decât cele în care lucrează. Cum au, de fapt, acces procurorii la dosare
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Un aliat al lui Putin amenință puterile europene cu represalii dacă vor confisca nave din „flota fantomă” a Rusiei
Cancan.ro
Au apărut noi detalii despre cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Bărbatul ar fi acționat la...
Ce se întâmplă doctore
Cum arată și ce face astăzi Ana Paula Arósio? Actrița din „Terra Nostra” e total schimbată. Nimeni nu o mai recunoaște
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Controalele cu radarul pistol scot la iveală mai mult decât depășirea vitezei legale. Ce au găsit polițiștii în trafic
Descopera.ro
Ce vrea să construiască NASA pe Soare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Cercetarea cancerului este inundată de studii false, avertizează o analiză alarmantă