Prima pagină » Social » PAID așteaptă notificările asiguraților care au fost afectați de inundații pentru a-i despăgubi rapid. Câte gospodării ar urma să primească bani

PAID așteaptă notificările asiguraților care au fost afectați de inundații pentru a-i despăgubi rapid. Câte gospodării ar urma să primească bani

Madalina Prundea
PAID așteaptă notificările asiguraților care au fost afectați de inundații pentru a-i despăgubi rapid. Câte gospodării ar urma să primească bani
FOTO - Caracter ilustrativ

Oficialii Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), entitatea care administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuințelor, încurajează asigurații să depună cât mai rapid notificările pentru a fi despăgubiți, precizând că dispune de toate fondurile necesare pentru a acoperi toate solicitările. Din informațiile Gândul, luni dimineață, numărul lor era de o cifră.

PAID a transmis luni că își exprimă profunda îngrijorare și compasiune față de toți cei afectați de inundațiile devastatoare din ultimele zile și, în acest context, a reamintit că are capacitatea, în orice moment, să gestioneze daunele apărute și este pregătită să despăgubească toți asigurații afectați.

„Prioritatea noastră absolută este să oferim sprijin rapid și eficient. Încurajăm toți proprietarii de locuințe asigurați împotriva dezastrelor care au fost afectați de inundațiile din ultimele zile să contacteze PAID sau asigurătorii de la care au achiziționat polițele. Avem un sistem digitalizat de gestionare a daunelor pentru a accelera procesul de despăgubire și pentru a reduce povara birocratică pentru asigurații noștri. PAID rămâne dedicat protejării financiare a proprietarilor de locuințe în fața dezastrelor naturale. În aceste momente critice, reiterăm importanța asigurării obligatorii a locuinței ca instrument esențial de reziliență financiară pentru comunități”, a explicat Nicoleta Radu, director general al PAID.

Care este gradul de acoperire

Din informațiile Gândul, până luni dimineață erau depuse la PAID cinci notificări de despăgubiri, iar oficialii societății se așteaptă a cele mai multe dosare să fie depuse în timpul acestei săptămâni.

„Așteptăm din partea Departamentului pentru Situații de Urgență toate datele oficiale privind localitățile afectate. Din informațiile publice, au fost între 5.400 și 6.000 de case afectate și, luând un grad de cuprindere al asigurărilor de 23%, ne așteptăm la 1.000 – 1.500 de dosare. Așteptăm notificările, să putem plăti cât mai repede despăgubirile”, a declarat Cosmin Tudor, director general adjunct al PAID, pentru Gândul.

Gradul de acoperire pe mediul rural este de 15%, în medie la nivel național, dar sunt zone în care acesta este și de doar 7%, astfel că aici vor fi mai puțini despăgubiți.

„PAID reconfirmă că fondurile proprii sunt suficiente pentru a răspunde tuturor cererilor de despăgubire rezultate în urma acestor inundații. Totodată, amintim faptul că, în cazul unui dezastru major, PAID beneficiază de cel mai mare program de reasigurare din Europa Centrală și de Est, în valoare de 1,3 miliarde de euro, pentru reconstrucția locuințelor asigurate în fața celor trei riscuri de calamitate: cutremur, alunecări de teren și inundații”, au transmis oficialii.

Asigurarea împotriva dezastrelor naturale este obligatorie pentru toate locuințele, conform Legii 260/2008, cu modificările și completările ulterioare. Costul anual este de 130 de lei pentru clădirile construite din materiale durabile și 50 de lei pentru locuințele din chirpici sau paiantă.

Suma maximă asigurată prin polița PAD este de 100.000 de lei pentru prima categorie de locuințe, respectiv 50.000 pentru cea de-a doua.

Potrivit statisticilor oficiale, totalul daunelor plătite în anul curent, indiferent de data daunei, de 1.469.615 lei.

La 31 august erau în vigoare 2.255.237 de polițe.

PAID este societatea de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată, în noiembrie 2009, prin asocierea a 13 societăți de asigurare pentru încheierea de asigurări obligatorii de locuință, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008. Conform prevederilor legii, PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuințelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României: – Cutremur – Inundații – Alunecări de teren.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Imagini incredibile. O parapantă, lovită de un avion în timpul zborului
Digi24
Un mitropolit rus decorat de Putin a fost reținut în Cehia pentru că ar fi deținut droguri. Reacția înaltului prelat
Cancan.ro
Milionarul și-a snopit iubita din cauza unor prăjituri! IREAL cum și-a justificat gestul
Prosport.ro
FOTO. Campioana Valentina Cambei, apariție provocatoare cu tatuajele de pe abdomen şi de pe coapsă la vedere
Adevarul
Macron proclamă supremația garanțiilor europene de securitate față de cele NATO. Expert: „Există un scenariu și mai periculos”
Mediafax
Manifestul secret despre AI care zguduie lumea: Papa trage un semnal de alarmă
Click
O femeie care a dispărut în urmă cu 32 de ani, pe când era doar o adolescentă, a fost găsită vie
Digi24
Nicușor Dan se pregătește să desemneze premierul. Care ar fi numele cu cele mai mari șanse (surse)
Cancan.ro
Anghel Damian, mut de UIMIRE! A văzut testele de inteligență ale membrilor clanului Cămătaru: 'Genii'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Roberta Anastase la 50 de ani? Transformarea discretă a fostei Miss România 1994
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
VIDEO - Ce autonomie reală a obținut noul Skoda Kodiaq PHEV în România
Descopera.ro
Puțini oameni știu: Ce este o secundă bisectă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, ce face ăsta sub pat ?!
Descopera.ro
Val de căldură fără precedent! O cupolă de foc învăluie continentul european