Prima pagină » Opinii » Asaltul „salvatorilor”: proprietatea privată redevine un MOFT

Asaltul „salvatorilor”: proprietatea privată redevine un MOFT

Bogdan-Ion Jelea
Asaltul „salvatorilor”: proprietatea privată redevine un MOFT

Profitând de campania electorală pentru parlamentare și prezidențiale, primarul Capitalei, secondat de Nicolae Ciucă și ceilalți candidați de „dreapta”, și-a convocat un referendum local, ca să devină noul Ceaușescu al Bucureștiului. Diferența e că dictatorul avea și niște oameni pregătiți, tehnic și instituțional, în subordine. Echipa nicușoristă se zbate doar în propria incompetență, cerând legi peste legi și reglementări cu efect retroactiv (adică neconstituționale), pentru a profita încă o dată de naivitatea oamenilor. La fel cum a făcut și Băsescu la celebrul plebiscit pentru parlament unicameral cu 300 de membri sau Iohannis la cel cu „justiția”.

Rezultatele sunt cunoscute tuturor. Problema e că toate năstrușniciile emanate de inventatorul apei calde, care la robinet și în calorifere curge rece, par imposibil de implementat, demersul fiind croit prost încă din așternutul insalubru al concepției și cu atât mai greu de zămislit.

Însă pe acest fond de zgomot, un aliat (încă) parlamentar al edilului general a depus niște inițiative legislative cel puțin discutabile, în tentativa de a „face frumos” în fața publicului progresist. Acesta (Dragoș-Cătălin Teniță pe numele din buletin) propune o nouă formă de naționalizare forțată a proprietății, în paralel cu masacrarea tuturor principiilor care ar trebui să guverneze politicile publice.

Într-un delir proletar specific, inițiatorul stipulează că Nicușor Dan trebuie să emită toate autorizațiile de construire, în ciuda existenței împărțirii pe sectoare, precum și că la fiecare om în curte se poate decreta spațiu verde, eventual cu acces public, fără vreo răsplată pentru păgubit. Să le luăm pe rând.

Degeaba economia Bucureștiului gâfâie de patru ani sub pingelele pline de noroi ideologic ale alianței PNL-USR-PMP, consfințind o întoarcere în timp, în 2009, a contribuției Capitalei la PIB-ul național. Degeaba a devenit orașul un șantier al uriașelor gropi abandonate, al parcurilor părăginite și al poluării-record în Europa.

Blocajul urbanistic trebuie să continue, așa că prin propunerea B342/2024 se încearcă eliminarea din circuitul decizional al primarilor de sector, în ciuda unor principii europene precum descentralizarea sau participarea politică a cetățenilor. Să presupunem că toți primarii de sector sunt oameni răi.

Totuși, șeful PMB și-a dovedit cu vârf și îndesat incapacitatea gestionării problemelor edilitare, doar la capitolul autorizații de construire edilul pierzând, pe bandă rulantă și pe banii noștri, zeci de procese ocazionate de neemiterea, în pofida legii, a documentelor la care îl obligă fișa postului. Ce rost ar avea, deci, încă o centralizare a eșecului, doar inițiatorul care pare a fi scris după dictarea matematicianului poate spune.

A doua enormitate vizează eliminarea unui alineat important (nr. 9) din art. 18 al Legii 24/2007. Ce spune acesta? „Terenurile înscrise în cartea funciară ca fiind în categoria curți-construcții, terenuri ce se află în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice, nu pot fi inventariate sau declarate ca spații verzi, în sensul legii, decât după îndeplinirea procedurii de expropriere conform legislației în domeniu”.

Mai precis: dacă un om are o curte în care se află o construcție (o casă, de pildă), această curte nu poate fi înregistrată ca spațiu verde, eventual cu acces public (adică similar unui parc) decât dacă omul este despăgubit de către administrație în urma acestei confiscări de facto.

Pe lângă faptul că eliminarea alineatului ar fi neconstituțională, fiind o formă de naționalizare, inițiatorul ignoră faptul că Registrul spațiilor verzi – obligatoriu prin lege – nu a fost întocmit în cei 4 ani de mandat de către liderul spiritual al PNL, USR și PMP. Or, dacă atribuția imperativă nu a fost îndeplinită de edil, acesta s-a gândit că e mai bine să atace munca și avutul oamenilor, că doar la comuniști ăsta e un titlu de glorie. Lupta cu burghezia și moșierimea a reînviat!

Pe lângă absurdul ușor de constatat, gestionarea temei urbanismului și construcțiilor este o obligație asumată prin PNRR, urmând a fi reglementată printr-un Cod dedicat, unic și integrator, aflat pe circuit, care să actualizeze toate aspectele necesare. Cu atât mai mai suspectă pare, deci, solicitarea de „urgență”.

În fine, din punct de vedere politic și electoral, chiar dacă USR nu mai are, din fericire, edili de sector, celor doi primari PNL aleși, respectiv realeși, în sectoarele 1 și 6 le va fi greu să explice propriilor alegători de ce susține liderul lor de partid – „Bunelul” – astfel de aberații, doar în speranța că simpatizanții lui Nicușor Dan l-ar putea salva de rușinea locului 3 în primul tur al prezidențialelor.

Mai mult, dacă centralizarea autorizațiilor e o temă locală, confiscarea proprietăților este una de nivel național, deci și ceilorlalți aleși liberali din țară le va fi greu să argumenteze naționalizarea pentru care și-au dat mâna Nicușor Dan și Nicolae Ciucă.


Citește și:

Când Miliția cu pulan și fără minte începe să devină Poliție adevărată

De la Nasiriyah la Planșeul Unirii: „de dreapta”, dar nu „din meditații”

Diana Șoșoacă împarte scena politică. În ce hal am ajuns?!

Prostitutio in integrum

SCRISOARE DESCHISĂ: „Jos labele de pe președintele Iohannis și ostașul Ciucă!”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Planul ascuns din spatele bătăliei pentru guvernare. Analist politic: „Nu e o luptă în sensul clasic”
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Prințesa Kate a surprins la Wimbledon! Accesoriul celebru la care a renunțat fără explicații
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Ce înseamnă viața lângă un centru de date: „Oricum ar fi, suntem termanți”