Prima pagină » Actualitate » Primele IMAGINI după reținerea lui Horațiu POTRA. Polițiștii l-au dus încătușat la Parchetul Curții de Apel Ploiești

Primele IMAGINI după reținerea lui Horațiu POTRA. Polițiștii l-au dus încătușat la Parchetul Curții de Apel Ploiești

Adina AnghelescuOana Zvobodă

Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, fost luptător în Legiunea Străină și liderul grupului de mercenari români care activează sub contract în Congo, a fost scos încătușat din sediul IPJ Prahova, duminică după-amiază, după mai multe ore de la oprirea mașinii lui în trafic, într-un sat. Polițiștii au finalizat audierea lui Horațiu Potra și l-au reținut pentru 24 de ore, au spus, pentru Gândul, surse judiciare.

Potra a fost dus încătușat de la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova la Parchetul Curții de Apel Ploiești. Procurorii urmează să decidă dacă vor cere instanței arestarea preventivă a lui Potra sau dacă vor decide lăsarea lui în libertate, cu măsura controlului judiciar, care i-ar interzice să părăsească țara în perioada cercetărilor.

Dosarele deschise la IPJ Prahova şi Dâmboviţa, preluate de Parchetul Curții de Apel Ploieşti

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a preluat dosarele deschise la nivelul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Dâmboviţa şi Prahova, după ce poliţiştii au oprit în trafic maşini în care au fost găsite arme de foc şi arme albe. Anchetatorii suspectează că autoturismele în care se aflau fostul mercenar Horaţiu Potra și oamenii lui, inclusiv fiul de 18 ani al acestuia, se îndreptau către Capitală, unde intenționau să provoace deranjarea ordinii și liniștii publice.

După ce a fost oprit în trafic, Horațiu Potra a fost dus încătușat la sediul IPJ Prahova, alături de un apropiat cu care voia să ajungă în București. Totodată, mașina lui a fost adusă pe platformă din satul Gura Crivățului, unde a fost oprit de polițiști, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Potra a asistat la verificarea autoturismului său, în care au fost descoperite după oprirea în trafic armele și banii. Un câine de urmă a inspectat mașina.

Jurnaliștii l-au întrebat ce voia să facă în București și dacă intenționa să voteze. „Da, la vot, da”, a răspuns Potra. El a mai fost întrebat dacă dorea să facă „acte de diversiune”.

Fiul lui Horațiu Potra, oprit pe o stradă din București

Fiul de 18 ani al lui Horațiu Potra și un alt tânăr cu care era în mașină au fost opriți de polițiștii de la Rutieră, la intrarea în București, cu puțin timp înainte de blocarea în trafic, în județul Prahova, a liderului mercenarilor români care luptă în Congo.

Surse din Poliție au spus, pentru Gândul, că mașina era condusă de Bogdan Florin Lascu, în vârstă de 29 de ani, iar fiul lui Horațiu Potra, Dorian, care a împlinit recent 18 ani, era pe scaunul din dreapta șoferului. Horațiu Potra și familia lui locuiesc în Mediaș, județul Sibiu.


CITEȘTE ȘI:

UPDATE | Horațiu POTRA a fost REȚINUT. Arme albe și un pistol, găsite în mașina fostului luptător din Legiunea Străină

Cine este Horațiu Potra, fost luptător în LEGIUNEA Străină a Franței, ridicat de azi-noapte de poliție

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trei surori au ajuns la 103, 104 și 109 ani. Secretul care îi INTRIGĂ pe cercetători
Digi24
Vârsta de pensionare crește pentru femei din iulie 2026. Cum se stabilește data exactă și cine este vizat. Anexa completă
Cancan.ro
ȘOCUL de care a avut parte Elena Udrea după ce a mers cu fetița ei în vacanță, în Mamaia: 'Ferească Dumnezeu!'
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume s-a logodit cu starul de la Insula Iubirii! Cum arată tânăra
Adevarul
Negocierile de la Cotroceni, în impas. SURSE: „Partidele nu au dat dovadă de flexibilitate în urma discuțiilor de azi”
Mediafax
ÎNTÂLNIRE SURPRIZĂ între Nicușor Dan și unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Bolojan
Click
Lidia Buble, imagini spectaculoase din vacanță în Grecia. Apariția seducătoare care a atras atenția fanilor: „Rar mi-a dat să văd așa ceva…”
Digi24
Avertisment în NATO: Rusia pregătește provocări militare în state din estul Europei. Ce țări sunt vizate (The Guardian)
Cancan.ro
AMENDĂ de 495 lei pentru toți șoferii care fac această manevră pe șoselele din România, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Cum a ajuns să arate Tuncay Ozturk la aproape 10 ani de la divorțul de Andreea Marin. S-a recăsătorit și are copil
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Ai găsit apă sub mașină? Iată care este motivul și în ce situații trebuie să te îngrijorezi
Descopera.ro
Ceva uluitor se întâmplă cu balenele din Marea Mediterană
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Studiu: multe femei aleg un analgezic mai puțin eficient pentru durerile menstruale