Prima pagină » Știri externe » UE cere ”dialog” între facțiunile din SIRIA și tranziție pașnică, după înlăturarea regimului Bashar Al-Assad

UE cere ”dialog” între facțiunile din SIRIA și tranziție pașnică, după înlăturarea regimului Bashar Al-Assad

Uniunea Europeană salută înlăturarea regimului Bashar Al-Assad și îndeamnă toate facțiunile din Siria să inițieze dialogul pentru o tranziție pașnică, prin respectarea drepturilor omului și a reglementărilor internaționale.

”Prăbușirea regimului criminal condus de Bashar al-Assad marchează o zi istorică pentru poporul sirian, care a îndurat suferințe enorme și a demonstrat o extraordinară reziliență în căutarea demnității, a libertății și dreptății. Așa cum ați văzut din mesajul Înaltului reprezentant pentru Afaceri Externe, îndemnăm toate părțile să evite noi violențe, să asigure protejarea civililor și să respecte reglementările internaționale, inclusiv Dreptul umanitar internațional”, a declarat luni, într-o conferință de presă, Anouar El Anouni, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

”Gândurile noastre se îndreaptă spre toate victimele regimului Bashar Al-Assad, ucise brutal, deținute sau date dispărute, precum și la rudele acestora. Este imperativ ca toate entitățile din cadrul statului să se implice într-un dialog integrant, coordonat de facțiunile siriene, asupra tuturor problemelor, pentru a asigura o tranziție ordonată, pașnică și integrantă, ghidată de respectul față de legislația internațională, drepturile omului, libertățile fundamentale și toleranță între toate componentele societății”, a subliniat oficialul UE.

Conform agențiilor de presă ruse, citate de cotidianul Le Figaro, fostul președinte sirian Bashar Al-Assad și familia sa se află la Moscova, după ce regimul de la Damasc a fost înlăturat de la putere de grupuri insurgente islamiste susținute de Turcia și de Occident.

”Bashar Al-Assad și familia sa au ajuns la Moscova. Rusia, pe baza considerentelor umanitare, le-a acordat azil”, a declarat un oficial de la Kremlin citat de agențiile Tass și RIA Novosti.

Președintele SUA, Joe Biden, a confirmat că Bashar Al-Assad este la Moscova și a cerut ca fostul lider sirian ”să fie tras la răspundere”.

Foto: Profimedia

Video: Comisia Europeană

Citește și:

ANALIZĂ Prăbușirea Casei Assad. „Furtuna perfectă” din Siria transformă Turcia într-un un POWER BROKER, Israelul trebuie să găsească mutarea-cheie

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Crin Antonescu: ⁠Unde ați fost, Ciucu și Bolojan, când PNL „lingea clanțe” la Cotroceni?
Digi24
„Copilul diavolului” în lumea interlopilor: Povestea singurei femei care a fost acceptată în yakuza, mult temuta mafie din Japonia
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminata Maria Dumitru, de la Antena 1, pentru cele 17 săptămâni la Survivor
Prosport.ro
FOTO. Campioana Valentina Cambei, apariție provocatoare cu tatuajele de pe abdomen şi de pe coapsă la vedere
Adevarul
Barajele abandonate care sufocă râurile României. Peste 600 de bariere inutile au fost demolate pe râurile Europei, în 2025
Mediafax
Un important lider european își taie salariul la jumătate
Click
Horoscop luni, 25 mai. Leii au parte de experiențe noi, iar Vărsătorii își asumă riscuri
Digi24
„Ceasul ticăie pentru Putin. Mai are 5 luni”. Avertismentul șefului serviciilor secrete estoniene privind pierderile uriașe ale Rusiei
Cancan.ro
Antena 1 l-a sancționat pe Gabi Tamaș pentru derapajele repetate. Adi Vasile a făcut anunțul
Ce se întâmplă doctore
Secretul lui Heidi Klum să ardă mai multe calorii, fără să meargă la sală. Cum se menține modelul la 52 de ani
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Drumul Expres Galați – Brăila se strică înainte de a fi deschis circulației
Descopera.ro
Planul secret pentru revenirea lui Cuza la domnie
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
Uniunea Europeană vrea o generație fără tutun până în 2040