Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Victor Ponta: „Echipa Trump a preluat PUTEREA din timpul tranziției dintre administrații”

Victor Ponta: „Echipa Trump a preluat PUTEREA din timpul tranziției dintre administrații”

Bianca Dogaru

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Victor Ponta, fostul prim-ministru al României, a declarat că echipa politică asociată președintelui Donald Trump își exercită deja influența asupra deciziilor din Statele Unite, chiar din perioada de tranziție. Potrivit fostului premier, această echipă are un control unic asupra celor mai importante instituții americane. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Victor Ponta a remarcat că echipa asociată lui Trump a început să impună reguli noi în politica americană, schimbând paradigma tradițională. El a subliniat că această echipă are o putere fără precedent și ar putea conduce pentru o perioadă mai lungă decât un singur mandat.

„O echipă care va schimba total regulile cu care noi eram obișnuiți și care va conduce minim 4 ani, dar e foarte posibil să dureze mai mult. Au majoritate în Senat, majoritate în Camera Reprezentanților, majoritate în Curtea Supremă. Nu există nici Putin, nici Xi Jinping, nici Erdogan care să aibă mai multă putere decât are această echipă,” a explicat Ponta.

„Mesajele din tranziție devin literă de lege”

Victor Ponta a mai subliniat că echipa Trump a preluat puterea înainte de finalizarea oficială a tranziției, iar mesajele politice transmise din Mar-a-Lago sunt deja considerate directive ferme. Acestea includ numiri importante și politici care vor genera schimbări majore.

„Ei deja conduc America. Este prima dată când văd o tranziție în care puterea este practic preluată înainte de instalare. Mesajele politice pe care le dau nu sunt doar vorbe – devin literă de lege. Au anunțat ambasadori, șefi de agenții… Va fi cu tremur,” a concluzionat Ponta.

Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial