Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Adrian Severin: „Trebuie să reformăm UNIUNEA Europeană”

Adrian Severin: „Trebuie să reformăm UNIUNEA Europeană”

Bianca Dogaru

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe, a discutat despre necesitatea unei reforme fundamentale a Uniunii Europene. El a subliniat că, pentru a evita conflictele și izolarea, Europa trebuie să devină o uniune a statelor suverane, condusă în interesul cetățenilor, nu al unor grupuri restrânse de interese. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Severin a argumentat că Uniunea Europeană trebuie să treacă printr-o schimbare radicală pentru a reflecta interesele statelor membre și ale cetățenilor săi, nu pe cele ale unor structuri birocratice sau grupuri de interese supranaționale.

„Trebuie să revoluționăm Uniunea Europeană. Trebuie să facem într-adevăr din Uniunea Europeană o uniune a statelor-națiune suverane și a cetățenilor europeni, care să lucreze în favoarea tuturor acestora și nu să încerce să le controleze pentru a favoriza un grup de interese”, a declarat Adrian Severin.

Oligarhia birocratică, o problemă majoră

Fostul ministru de Externe a criticat ceea ce el numește „oligarhia birocratică” de la Bruxelles, afirmând că deciziile sunt luate în beneficiul unor structuri supranaționale, fără a ține cont de nevoile reale ale statelor membre.

„Birocrația europeană e o oligarhie, un grup de interese care conduce în favoarea lui exclusivă. E vorba de alte structuri supranaționale, reprezentanți precum Ursula von der Leyen”, a spus Severin.

Reforma, singura alternativă la dezintegrare

Adrian Severin a avertizat că desființarea Uniunii Europene ar însemna o întoarcere la competiția dintre state, ceea ce ar putea duce la conflicte. În schimb, reforma este soluția pentru a menține pacea și prosperitatea pe continent.

„A desființa Uniunea Europeană înseamnă să ne întoarcem la situația de dinainte de război. Competiția dintre națiuni în Europa a dus mereu la război”, a concluzionat Adrian Severin.

Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zelenski avertizează că Rusia ar putea primi până la 50.000 de soldați nord-coreeni
Digi24
Drona care a explodat în Bulgaria, aproape de România, a fost identificată. Ce arată analiza preliminară a epavei
Cancan.ro
Marco Verratti, dezbrăcat de o dansatoare într-un club exclusivist din Mykonos. Campionul italian a cedat complet în fața ispitei!
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
SURSE Noile condiții puse de Bolojan pentru a vota un guvern
Mediafax
NASA trimite un avion să „prindă” umbra eclipsei. Misiunea care va prelungi întunericul total
Click
Fost șef al Investigațiilor Criminale, dispărut de două zile! Poliția îl caută în Deva: „L-ați văzut?”
Digi24
Devin oamenii mai puțin inteligenți? Ce este „efectul Flynn invers” și de ce îi îngrijorează pe cercetători
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o toamnă cum nu prea a mai fost, în România. Ce se întâmplă în septembrie, octombrie și noiembrie 2026, în București. Pe ce dată ninge
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ce se întâmplă dacă trebuie să fugi cu Tesla în timp ce încarcă? Un atac armat reaprinde discuția
Descopera.ro
Este adevărat că inteligența oamenilor scade?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Cercetătorii tocmai au imprimat 3D unul dintre cele mai dure metale de pe Pământ