Prima pagină » Actualitate » Trei persoane din patru vor fi OBEZE în România, fără a exista tratamente decontate pentru pacienți

Trei persoane din patru vor fi OBEZE în România, fără a exista tratamente decontate pentru pacienți

FOTO - Captură video

Obezitatea este recunoscută ca boală cronică în România, însă doar pe hârtie, pentru că statul nu a pus la punct şi programe speciale care să îi ajute pe pacienţi.

Aceştia au nevoie de tratament și de consiliere psihologică în lupta cu kilogramele în plus. Statisticile arată că în România, în următorii 10 ani, vor fi trei persoane obeze din patru. De altfel, este o problemă la nivel mondial.

Deși obezitatea este o boală cronică, nu există un program prin intermediul căruia pacienții să beneficieze de un circuit complet care să includă consiliere psihologică, analize specifice, consultaţii periodice şi tratament adecvat.

„Ce facem cu persoanele cu obezitate care nu își permit servicii medicale private? Ca medic de familie, nu am unde să le trimit. Nu se decontează terapii” – dr. Daciana Toma, medic de familie.

Obezitatea este definită ca având un indice de masă corporală – adică IMC – peste 30. Este un raport care estimează grăsimea corporală în funcție de înălțime și greutate.

Dar Comisia de Analiză a Obezității a publicat un raport conform căruia indicele de masă corporală nu este suficient pentru stabilirea diagnosticului de obezitate. Experții medicali vor să se ia în calcul mai mulți factori.

„Cuplarea acestei metode cu metode de măsurare a taliei și șoldului pentru aprecierea țesutului adipos sau măsurători directe ale țesutului adipos”, a precizat pentru Știrile Pro TV dr. Bogdan Pascu, medic primar endocrinologie pediatrică.

Comisia introduce și două categorii noi de obezitate: preclinică și clinică

La obezitatea preclinică ar intra cei cu exces de grăsime corporală asociată cu nivel variabil de risc pentru sănătate, dar fără nicio boală cronică. Organele sau țesuturile nu le sunt afectate și pot desfășura activități zilnice fără probleme, însă au un nivel ridicat de a dezvolta obezitate clinică, boli cardiovasculare, unele tipuri de cancer sau diabet de tip doi.

La obezitatea clinică ar fi cei care au o boală cronică din cauza obezității. Apar problemele cu respirația din cauza faptului că obezitatea le-a afectat inima sau plămânii, disfuncții metabolice, rigiditate articulară cu dureri de genunchi sau șold, disfuncții ale căilor aeriene superioare, ale rinichilor.

La nivel internațional se estimează că peste un miliard de oameni au probleme de greutate.

FOTO – Captură video: Știrile Pro TV

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia mai are 60 de zile de răgaz? Marco Rubio explică planul lui Trump
Digi24
VIDEO Un culegător de ciuperci polonez a găsit „Viagra din Himalaya”, o trufă rară care poate ajunge la 100.000 de dolari pe kilogram
Cancan.ro
Ultimele cuvinte ale lui Pablito. Ce a spus nepotul interlopului Adrian Mogoș înainte să moară este cutremurător
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Adevarul
Cu cât timp înainte se poate depune dosarul de pensionare și cât durează până intră prima pensie
Mediafax
Putin vrea să decidă soarta Ucrainei cu Trump și Xi, FĂRĂ Zelenski
Click
Ce relație are Andreea Raicu cu mama sa, la 87 de ani! Mărturisirea vedetei: „Mă inspiră în fiecare zi”
Digi24
Volodimir Zelenski a numit principala armă a Ucrainei care reușește să doboare dronele cu reacție. Este și în dotarea Armatei Române
Cancan.ro
Ispita Gabriella, ordin de protecție împotriva 'principesei' Bianca?! Ce i-a făcut soția Prințului Marco
Ce se întâmplă doctore
Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine… încă mă simt atrăgătoare”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Fernando Alonso conduce o Dacia? Cum a fost surprins dublul campion de Formula 1
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit un sistem ascuns de curățare al ochiului
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ: Și-a ucis mama și tatăl vitreg!
Mediafax Spania
Iarna vine cu FACTURI MAI MARI! Cu cât se vor scumpi gazele și lumina