Prima pagină » Știri externe » Migranții din SUA se tem că vor fi expulzați în țările de origine: „Să bage frica în oameni face parte din agenda lor”

Migranții din SUA se tem că vor fi expulzați în țările de origine: „Să bage frica în oameni face parte din agenda lor”

Migranții din SUA se tem că vor fi expulzați în țările de origine: „Să bage frica în oameni face parte din agenda lor”

Migranții din SUA se tem că vor fi expulzați în țările de origine, aspect care îi determină să fie „vigilenți”, iar „multe dintre familii se vor încuia în case sau vor fi extrem de precaute când vine vorba de ieșitul în public”. Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, declara că „deportările merg de minune”.

Îngrijorările au crescut în rândul migranților din SUA, după ce Donald Trump, acum intrat în cel de-al doilea mandat ca președinte, a confirmat inițierea unor operațiuni de expulzare a persoanelor aflate ilegal pe teritoriul SUA. Aceste expulzări au loc prin intermediul avioanelor militare. Vineri, 24 ianuarie 2025, Casa Albă se lăuda că a lansat „cea mai mare operațiune de masă din istorie”. Karoline Leavitt, purtătoare de cuvânt a Casei Albe, a mai precizat că „sute” de persoane au fost expulzate. Pe teritoriul SUA s-ar afla între 11 și 15 milioane de migranți ilegali.

„Administraţia Trump a arestat 538 de migranţi criminali ilegali. Cea mai mare operaţiune de expulzări în masă este în curs”, preciza ea.

Bill Ong Hing, profesor de Drept, explică faptul că nu ar exista „capacitate logistică, resurse” pentru a îndeplini operațiunea de deportări în masă.

„Donald Trump vorbește de deportări în masă, de 10 – 12 milioane de oameni, dar pur și simplu nu există capacitatea logistică, resurse de a face asta. Nu sunt suficiente centre de detenție, judecători de imigrație. Să bage frica în oameni face parte din agenda lor și se pare că funcționează”, spune el.

Citește și Ordinul prin care Donald Trump vrea să limiteze dreptul la cetățenie a fost BLOCAT. „Este vădit neconstituțional”

Migranții din SUA se tem că vor fi expulzați în țările de origine

Panica a fost indusă, deja, în rândul multor cetățeni. Elizabeth Sweet, directoarea unui ONG de sprijin pentru migranți, a explicat faptul că vor exista familii care nu vor mai dori să se expună public, „se vor încuia în case” sau „vor fi extrem de precaute”.

„Câțiva oameni din comunitățile cu care lucrăm îmi spun că trec prin adevărate momente de panică. Îmi fac griji că multe dintre familii se vor încuia în case sau vor fi extrem de precaute când vine vorba de ieșitul în public”, a precizat Elizabeth Sweet.

„Dacă nu vi se arată o legitimație și să vi se spună clar de ce vă caută, să vă arate acte de identificare care să demonstreze că sunt agenți de la serviciul de imigrări, atunci, aici în Statele Unite, nu trebuie să te legitimezi”, a spus Jeff Harp, fost agent FBI, arată Stirileprotv.ro.

V-ar putea interesa și:

Brazilia cere explicaţii Washingtonului pentru cum au fost tratați migranții: „În avion, nu ne-au dat apă, eram legaţi de mâini şi de picioare”

SUA: Sute de migranți au fost arestați ca urmare a noilor politici anti-imigrație ale lui Donald Trump

Donald Trump, pus la „ZIDUL” mexican. ATERIZAREA unui avion militar american care deporta imigranți, refuzată / Reacții și controverse

MESAJUL lui Elon Musk la mitingul de lansare a campaniei AfD. Miliardarul le cere extremiştilor de dreapta să fie „mândri că sunt germani”

Sursă foto: Envato – caracter ilustrativ

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!