Prima pagină » Actualitate » Situație inedită la Sibiu. Motivul BIZAR pentru care câțiva locatari ai unui bloc refuză lucrările de reabilitare

Situație inedită la Sibiu. Motivul BIZAR pentru care câțiva locatari ai unui bloc refuză lucrările de reabilitare

Situație greu de înțeles la Sibiu, unde câțiva dintre locatarii unui bloc refuză lucrările de reabilitare de teamă să nu piardă dreptul de proprietate asupra pereților exteriori. S-a ajuns la această teorie, după ce au aflat că lucrările se fac pe bani europeni. Alți vecini cred că fondurile nerambursabile ar fi de fapt un împrumut pe care tot ei ar trebui să-l plătească.

Pentru a putea depune dosarul în vederea accesării finanțării pentru reabilitarea termică, toți locatarii blocului ar trebui să fie de acord. Numai că într-un bloc pe strada Uzinei din Sibiu, de teamă că finanțarea nu este rambursabilă, ci sub formă de împrumut, unii locatari au pornit discuții aprinse pe grupul asociației de locatari.

Au fost lămuriți că nu vor fi nevoiți să plătească nimic pentru anveloparea blocului, dar chiar și așa, o parte dintre locatari au fost sceptici. Una dintre proprietare a insistat că scopul final al proiectului nu este renovarea energetică ci „acapararea proprietății de către structuri supra statale.

Mai exact, îi e teamă că după reabilitarea blocului, pereții nu le vor mai aparține lor, ci Uniunii Europene. În cele din urmă, dosarul nu a mai fost depus, astfel că blocul construit de pe vremea comunismului va rămâne neizolat. Autoritățile din Sibiu spun că nu este un caz singular, pentru că din 230 de asociații de proprietari doar 11 au depus actele necesare, pentru a fi incluse în programul European de reabilitare termică, potrivit Observator.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Cât câștigă un român care lucrează în construcții în Irlanda. Suma e pe săptămână: „E bine pentru un salahor ca mine!”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Trei zodii care pot avea noroc la bani în octombrie 2026. Vin oportunități financiare majore
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ceaiul fierbinte ne poate răcori pe caniculă?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!