Prima pagină » Actualitate » Reactorul 1 al CENTRALEI nucleare din Cernavodă a revenit la puterea nominală. A fost pus în funcțiune în 1996

Reactorul 1 al CENTRALEI nucleare din Cernavodă a revenit la puterea nominală. A fost pus în funcțiune în 1996

Reactorul 1 al CENTRALEI nucleare din Cernavodă a revenit la puterea nominală. A fost pus în funcțiune în 1996
Sursa foto: Facebook/Nuclearelectrica

Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, a anunțat că reactorul 1 a revenit la puterea nominală, după finalizarea lucrărilor punctuale de remediere efectuate în partea clasică a reactorului.

„Nuclearelectrica SA anunță că, în data de 4 martie 2025, Unitatea 1 a CNE Cernavodă a revenit la puterea nominală, după finalizarea cu succes a lucrărilor punctuale de remediere efectuate în partea clasică a unității”, a precizat compania de stat.

Lucrările s-au desfășurat conform procedurilor aplicabile, fără a afecta securitatea nucleară, personalul sau mediul, subliniază Nuclearelectrica.

„Procesul de revenire la puterea nominală a fost realizat în siguranță, în conformitate cu reglementările CNE Cernavodă. SN Nuclearelectrica SA confirmă reluarea operării Unității 1 la parametri normali și va continua să informeze publicul în conformitate cu obligațiile de transparență și raportare”, se mai arată în comunicatul companiei, potrivit News.ro.

Pe 4 martie, Nuclearelectrica a redus puterea Unității 1 CNE Cernavodă cu 50 MW, pentru efectuarea unor lucrări de remediere punctuale, fără impact asupra securității nucleare.

Unitatea 1 a fost pusă în funcțiune în 1996 și are o putere instalată de aproximativ 700 MW.

Producția de energie a Nuclearelectrica a scăzut în 2024 cu 2,7%, ajungând la 10.019 GWh, față de 10.294 GWh în 2023. De asemenea, profitul net al companiei a scăzut cu 31,9%, la 1,7 miliarde lei, comparativ cu 2,5 miliarde lei în 2023.

Veniturile din exploatare au fost mai mici cu 36,9%, ajungând la 4,79 miliarde lei, față de 7,58 miliarde lei în 2023.

Sucursala Nuclearelectrica (CNE) Cernavodă operează două unități nucleare CANDU, care sunt printre cele mai performante din lume, și o fabrică de combustibil nuclear.

De asemenea, compania a realizat ciclul integrat al combustibilului prin achiziționarea unei linii de prelucrare a concentratului de uraniu, susținând astfel proiectele de investiții pe termen lung.

Nuclearelectrica contribuie cu peste 18% din energia nucleară la producția totală de energie și cu 33% la producția totală de energie fără CO2 în România.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sunt românii pregătiți pentru alegeri anticipate? Răspunsul unui fost președinte al României
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!