Prima pagină » Actualitate » FEMEILE României, „numărate” de INS, cu ocazia zilei de 8 Martie: „Reprezintă 51,4% din populația țării” / Populaţia feminină în cifre

FEMEILE României, „numărate” de INS, cu ocazia zilei de 8 Martie: „Reprezintă 51,4% din populația țării” / Populaţia feminină în cifre

FEMEILE României,
FOTO - Caracter ilustrativ

Femeile reprezentă 51,4% din totalul populaţiei rezidente în România, arată datele statistice publicate vineri de INS, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii. Din cele 19.067.600 de persoane care la 1 ianuarie 2024 aveau reşedinţa obişnuită pe teritoriul României, 9.796.200 sunt femei, reprezentând 51,4% din totalul populaţiei rezidente.

Conform INS, în mediul urban, ponderea femeilor este mai pronunţată decât în cel rural; peste 5.226.500 de femei locuiesc la oraş, reprezentând 52,8% din totalul populaţiei urbane, în mediul rural ponderea populaţiei feminine fiind de 49,8%.

Vârsta medie a populației feminine este cu 3,6 ani mai mare decât a celei masculine, de 44,3 ani față de 40,7 ani

Populaţia feminină are o pondere mai mare decât populaţia masculină în aproape toate judeţele, excepţie făcând judeţul Vaslui. Cele mai mari ponderi ale femeilor vârstnice (de 65 ani şi peste) în populaţia feminină a judeţelor au fost înregistrate în judeţele Vrancea, Vaslui şi Vâlcea, iar cele mai scăzute în Arad și Alba. Totodată, cele mai multe femei vârstnice trăiesc în mediul urban (53,7% din totalul femeilor de 65 ani şi peste).

„Contingentul feminin fertil, format din femeile cu vârsta cuprinsă între 15 şi 49 ani, număra 4053 mii persoane, potenţialele mame reprezentând, astfel, 41,4% din totalul populaţiei feminine rezidente în România la 1 ianuarie 2024”, arată INS.

În anul 2023 cele mai mari rate de fertilitate (născuți-vii la 1000 femei de vârstă fertilă, 15-49 ani, din populația rezidentă) s-au înregistrat în județele Suceava (55,0‰), Sălaj (50,0‰) și Ialomița (45,9‰), iar cele mai scăzute în județele Mehedinți (30,2‰), Gorj (30,6‰) și Ilfov (30,8‰), potrivit informațiilor mediafax.ro.

România se situează printre țările cu o rată a natalității mai ridicată decât media europeană

În anul 2023 numărul de născuți-vii – cu reședința obișnuită în România – a fost de 160.078 copii, rezultând o rată a natalității de 8,4 născuți-vii la 1000 de locuitori. România se situează printre țările cu o rată a natalității mai ridicată decât media europeană, dacă avem în vedere că rata natalității în UE-274 a fost în anul 2023 de 8,2 născuți-vii la 1000 de locuitor.

INS arată că tendința din anii anteriori s-a păstrat și în 2023, născându-se mai mulți băieți decât fete, cu un raport de masculinitate de 107 băieți la 100 fete.

„Față de anul 2022, în anul 2023 rata natalității a înregistrat o scădere, atât în mediul urban, de la 9,3 ‰ (în anul 2022) la 8,1‰, cât și în mediul rural, de la 9,4‰ (în anul 2022) la 8,7‰ (în anul 2023). Rata natalității din mediul rural în anul 2023 a fost mai ridicată față de cea din mediul urban”,potrivit statisticilor oficiale.

Femeile din rural au continuat să nască la o vârstă mai tânără (27,5 ani) comparativ cu cele din urban (30,2 ani)

În anul 2023, vârsta medie a mamei la naștere a fost de 28,9 ani, în ușoară creștere față de cea din anul 2022 (28,8 ani), iar vârsta medie la prima naștere a fost de 27,5 ani în ușoară scădere față de anul precedent când vârsta medie a mamei la naștere a fost de 27,6 ani, menținându-se tendința de amânare a nașterii.

Vârsta medie la căsătorie, în anul 2023, a crescut față de anul precedent, în medie, cu 0,3 ani atât la femei cât și și la bărbați. Astfel, vârsta medie la căsătorie a femeilor a fost de 31,7 ani (față de 31,4 ani în 2022), iar a bărbaților de 34,7 ani, (față de 34,4 ani în 2022). Vârsta medie la prima căsătorie a fost, în anul 2023, 29,1 ani pentru femei (28,8 ani în 2022) și 32,4 ani pentru bărbați (32,1 ani în 2022).

În anul 2023, s-au înregistrat 22715 divorţuri, cu o rată a divorţialităţii de 1,04 divorţuri la 1000 locuitori (1,06 divorţuri la 1000 locuitori în anul 2022).

În privinţa gradului de instruire, din totalul persoanelor ocupate de sex feminin, 28,7% erau absolvente ale învăţământului superior, 6,0% ale învăţământului postliceal şi de maiştri, 43,4% erau absolvente de liceu, iar 10,9% absolvente de învățământ profesional sau de ucenici.

Sursă foto: shutterstock

CITIȚI ȘI:

MESAJE de 8 martie. Cele mai frumoase urări și mesaje de Ziua Femeii

8 martie, Ziua Femeii. Tradiţii şi superstiţii. Cele mai frumoase mesaje pentru femeile dragi din viața ta

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Ce este „looksmaxxing”, trendul online în care unii tineri ajung să se lovească peste față cu ciocanul. Avertismentul medicilor
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Și-a lăsat copilul SINGUR acasă, cu FEBRĂ, ca să-l susțină pe Călin Georgescu: „Veniți să luptăm!”
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cameră de bord cu Wi-Fi și filmare 4K? Comparăm două modele reduse la Dedeman
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!