Prima pagină » Știri politice » Radu Marinescu: „Progresele României sunt semnificative, ar trebui să fim mândri că a ajuns o țară respectată în UE”

Radu Marinescu: „Progresele României sunt semnificative, ar trebui să fim mândri că a ajuns o țară respectată în UE”

Întrebat dacă justiția din România trece printr-o perioadă complicată sau dacă românii mai au încredere în actul de justiție, Radu Marinescu, ministrul Justiției, susține că România a făcut progrese semnificative.

„Aș vorbi despre societatea românească. Ar trebui să privim de unde a plecat și unde a ajuns. S-au făcut multe progrese.  Mecanismul MCV a fost ridicat. Justiția din România este recunoscută ca o egală cu justiția din Franța, din Germania, care din jurisdicții, care la nivelul din 1990, nici nu priveam pentru că proveneam dintr-un sistem închis, socialist, cu toate coercițiile unui sistem totalitar.  Astăzi, justiția este la capătul unor progrese importante. Ar trebui să scăpăm de complexul de inferioritate în care să privim cu îndoială sistemul nostru judiciar și în instituțiile noastre. Chestiuni publice, semne de întrebare, apar în toate jurisdicțiile, chiar și în cele care se consideră evoluate,  în cazuri precum Colectiv care reflectă un mecanism prevăzut de lege pentru reformarea unei hotărâri privind legalitatea și factualitatea. De aceea, și dumneavoastră,  media, alături de noi profesioniștii  din mediul juridic, avem responsabilitatea să transmitem corect cetățenilor  care este realitatea și care este substanța procedurilor judiciare. Progresele României sunt semnificative, ar trebui să fim mândri că dintr-un marasm a ajuns o țară respectată în UE, cu bunele și cu relele sale, dar cu relele care sunt de corectat”.


Citește și:Ministrul Justiției, Radu Marinescu, despre cererea de EXTRĂDARE a cumnatului lui Mircea Geoană: „Așteptăm să vedem ce va decide instanța din Turcia”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
UDMR îi întoarce spatele lui Tomac privind noul Guvern: „NU AVEM argumente suficiente să votăm un guvern din care nu facem parte”
Digi24
Primele declarații ale șoferului de TIR lovit de polițiștii locali din Constanța
Cancan.ro
Care sunt singurii 3 Faimoși care au REFUZAT să se întoarcă în Dominicană, la marea finală Survivor 2026
Prosport.ro
FOTO. Kim Kardashian, apariție fără inhibiții la Monaco. Și-a arătat bustul generos după ce a venit direct de pe iaht la Marele Premiu de Formula 1
Adevarul
De ce un apartament din 1975 poate fi mai valoros decât unul nou
Mediafax
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Click
Soția lui Kanye West șochează din nou cu ținuta ei. Bianca Censori „părea desprinsă din garderoba unui film SF”
Digi24
Panică la Kremlin. Serviciile secrete au oprit camerele de supraveghere din jurul lui Putin
Cancan.ro
Nu a primit 100.000 de euro! Câți bani a încasat Gabi Tamaș, de fapt, pentru că a câștigat Survivor 2026
Ce se întâmplă doctore
Kim Kardashian a făcut senzație la Monaco! A apărut într-un top transparent, iar bustul generos s-a văzut în toată splendoarea
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Programul Rabla 2026 ar putea începe în iunie cu un buget majorat: Ce mașini vor fi eligibile
Descopera.ro
Plantele „vorbesc” între ele? Ce au descoperit cercetătorii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Descopera.ro
Orașul antic Side, poarta către trecut de pe Riviera Turcă