Prima pagină » Actualitate » Victor Ponta cere DEMISIA lui Mircea Toma, după atacul la adresa suveraniștilor: E plătit de cei pe care i-a numit „niste proști selectați de Rusia”

Victor Ponta cere DEMISIA lui Mircea Toma, după atacul la adresa suveraniștilor: E plătit de cei pe care i-a numit „niste proști selectați de Rusia”

Victor Ponta

Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din acest an, a reacționat dur după ce Mircea Toma, membru CNA, a afirmat că Federația Rusă are baze de date cu „fraieri”, de care se folosește când dorește să își impună candidatul.

„În acest moment, domnul Toma, spre deosebire de alți ONG-iști, este plătit în fiecare lună de la bugetul de stat, are mașină, are secretar, are birou, toate plătite de către oamenii pe care i-a numit  «niște proști selectați de Rusia», ceva de genul ăsta. Eu sunt parlamentar, membrii CNA sunt numiți de către Parlament. În această calitate, am solicitat ca Parlamentul, imediat, așa ar fi într-o țară normală, să se întrunească și să retragă mandatul și privilegiile unui individ care vorbește despre poporul român, cel care alege Parlamentul, cel care plătește taxe, în acești termeni. Nu știu dacă alte partide sau alți lideri politici au făcut acest apel, dar eu am văzut și am considerat că este o lașitate și o batjocură la adresa oamenilor să te faci că nu vezi așa ceva și să lași să fie plătit din banii oamenilor un individ care-i jignește pe acești oameni”, a declarat Victor Ponta la România TV.

Afirmațiile lui Mircea Toma, care l-au înfuriat pe Victor Ponta

Mircea Toma a acordat, recent, un interviu pentru News.ro, în care a vorbit despre modul în care acesta crede că Rusia își folosește influența în mediul online pentru a reuși să propage un mesaj.

Membrul CNA a precizat că Federația Rusă are baze de date cu „fraieri”, de care se folosește când dorește să își impună candidatul.

„Aşa cum merge pescarul la pescuit, la baltă, şi înainte de a băga undiţa nădeşte locul, aruncă cu pumnul nişte momeală, nişte porumb, să vină fraierii! Şi ai nevoie de fraieri pentru mai târziu. Şansa acestor războinici ai informaţiei a fost că a urmat pandemia care s-a potrivit mănuşă pentru ce voiau ei. Pentru că ei au vrut pe de o parte să identifice fraierii, dar pe de altă parte era important să găsească un instrument care să erodeze credibilitatea surselor autentice de informaţii”, a arătat Mircea Toma, potrivit România TV.

FOTO – Mediafax Foto/Alexandra Pandrea

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei