Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Adrian Severin: „Cei care s-au declarat pro-AMERICANI până acum erau pro-Soros”

Adrian Severin: „Cei care s-au declarat pro-AMERICANI până acum erau pro-Soros”

Adrian Severin: „Cei care s-au declarat pro-AMERICANI până acum erau pro-Soros”

Într-o ediție a emisiunii „Marius Tucă Show”, fostul ministru de externe Adrian Severin a declarat că România se află în fața unui avertisment serios venit din partea Statelor Unite, ca urmare a atitudinii sfidătoare a liderilor de la București. Acesta susține că ne aflăm abia la începutul unei reacții ferme și că deteriorarea relațiilor externe riscă să devină ireversibilă. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Adrian Severin a comentat lipsa de diplomație și superficialitatea cu care autoritățile române au reacționat la avertismentele transmise de oficiali americani. Potrivit acestuia, SUA au transmis semnale clare prin mai mulți demnitari, iar ceea ce urmează este o reacție fermă, generată de refuzul autorităților de a ține cont de aceste mesaje.

„Noi am… anticipat faptul că modul, până la urmă, sfidător în care am reacționat la spusele nu numai ale vicepreședintelui Statelor Unite, dar și ale altor demnitari americani, va primi un răspuns pe măsură. Cred că acesta este începutul răspunsului pe măsură”, afirmă Severin.

„Distrug libertatea intern și relațiile externe” – Severin critică direcția luată de guvernanți

Fostul ministru a transmis că liderii actuali acționează în mod iresponsabil atât în interiorul țării, cât și în raport cu actorii internaționali. El a evidențiat riscurile la care este expusă România într-un context geopolitic extrem de complicat, în care este esențial să păstrăm alianțele strategice.

„Au pornit pe un drum în care distrug complet, pe plan intern, libertatea, democrația, iar pe plan extern ne distrug relațiile esențiale cu state importante. În condițiile în care lucrurile sunt complicate la nivel global și în care ne pasc pericole de tot felul”, a spus Adrian Severin.

„Nu erau pro-americani, erau pro-Soros” – Severin acuză o falsă susținere a valorilor occidentale

Adrian Severin a mers mai departe și a afirmat că așa-zisul „pro-americanism” manifestat de unii lideri și voci din societatea civilă a fost de fapt o loialitate față de o anumită facțiune de putere globală. El susține că nu a fost vorba de atașament față de valorile americane, ci de supunere față de o oligarhie transnațională.

„Cei care s-au pronunțat ca fiind pro-americani în ultimii ani… de fapt nu erau pro-americani. Erau pro-Soros. Nu erau americani. Erau pro-Biden, pro-oligarhia. Oligarhi, nu americani”, a explicat Severin.

„Oligarhia ocultă a confiscat puterea. Deep State-ul există” – Severin despre structura din umbră care conduce lumea

În finalul intervenției, Adrian Severin a reiterat ideea că multe decizii nu sunt luate de instituții oficiale, ci de o structură informală de putere. El numește această structură „oligarhia ocultă”, un sistem abuziv care acționează în spatele scenei și care influențează masiv deciziile politice globale.

„Deep State-ul… ce este? Este un grup de interese care este tainic, secret și care a capturat puterea în mod abuziv”, a conchis Adrian Severin.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trump susține că Iranul vrea să-l UCIDĂ: „Am lăsat instrucțiuni dacă voi fi asasinat”
Digi24
Cine poate ieși mai devreme la pensie în România. Lista domeniilor în care se reduce vârsta standard și condițiile prevăzute de lege
Cancan.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Prosport.ro
Are mari probleme financiare și a dezvăluit „cea mai mare greșeală” a vieții: „L-am dat eu, ca prostul! Eram general!”
Adevarul
Va ataca Rusia România? Expert în studii de război: „Pe termen scurt nu, dar există un scenariu îngrijorător”
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Crina Abrudan primește ajutor în afacerea cu haine de la toată familia. „Mă ajută și soțul, mă ajută și mama!”
Digi24
Dilema succesiunii în Iran. Ce dezvăluie absența lui Mojtaba Khamenei de la înmormântarea tatălui său despre noua Republică Islamică
Cancan.ro
Echipa Vocea României s-a mărit în 2026. Cine s-a alăturat vedetelor cu greutate din PRO TV
Ce se întâmplă doctore
Cum au decurs ultimele clipe din viața lui Gabi Mureșan. Prietenul lui a încercat să-l salveze din lac: „Nu știam unde să mă scufund”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum transformi o Dacia într-un camper în doar 4 minute. Soluția de 1.400 de lei apărută pe OLX
Descopera.ro
Oamenii fără de care Imperiul Roman nu ar fi existat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Noi reguli în turismul românesc. Ce modificări au intrat în vigoare?