Prima pagină » Actualitate » Ce au descoperit psihiatrii care au intrat în mintea PEDOFILULUI Kristof Lajos. Răspunsurile halucinante ale așa-zisului „antrenor de genii”

Ce au descoperit psihiatrii care au intrat în mintea PEDOFILULUI Kristof Lajos. Răspunsurile halucinante ale așa-zisului „antrenor de genii”

Expertiza psihiatrică depusă la dosarul lui Kristof Lajos a scos la suprafață devianțele de comportament care l-au determinat pe așa-zisul „antrenor de genii” să profite de un copil sărman, în vârstă de 14 ani. Totodată, psihiatrii Institutului Național de Medicină Legală (INML) au menționat în raport și modul în care Lajos înțelege să se raporteze la propriile fapte.

Kristof Lajos, în vârstă de 40 de ani, a fost arestat preventiv anul trecut, în luna iulie, după ce a fost prins în flagrant în timp ce viola un băiat de 14 ani. Ulterior s-a stabilit că victima era un băiat care provenea dintr-o familie numeroasă, ai cărui părinți erau despărțiți. Lajos intervenise și îi luase, în calitate de „mentor”, pe doi dintre frați, victima violului fiind cel mai mare dintre ei.

Arestat preventiv, Lajos a fost transportat la Spitalul Penitenciar Jilava, unde a fost consultat de un medic al INML „Mina Minovici”. Surse judiciare au precizat, pentru Gândul, că după ce a stat de vorbă cu arestatul, psihiatrul a ajuns la concluzia că Lajos are o tulburare de personalitate și este pedofil.

Declarat „ambasador al copiilor” de către Academia Română, Kristof Lajos ar fi continuat să spună că nu își amintește să-l fi violat pe copil, dar ar fi ținut să sublinieze faptul că băiatul de 14 ani părea îndrăgostit de el și chiar ar fi încercat să-l supună, prin violență, la perversiuni sexuale. În acest sens, spune Lajos, băiatul de doar 14 ani l-ar fi amenințat cu bătaia, de mai multe ori.

Lajos l-ar fi violat pe băiat în timp ce acesta dormea profund

Conform probelor de la dosar, în ciuda acestor afirmații, Kristof Lajos a fost prins de polițiști, în apartamentul său din incinta hotelului Rin, în timp ce profita de copil când acesta era cufundat într-un somn profund.

Transferat din Arestul Central al Poliției Capitalei la secția de protejați a Penitenciarului Rahova, Kristof Lajos a contestat toate dovezile audio-video pe care anchetatorii le au împotriva lui.

În fapt, după mai multe sesizări făcute de către părinții victimei, polițiștii i-au montat lui Lajos în locuință camere de supraveghere. Așa au aflat precis când l-a adus pe copil în casa lui și ce s-a întâmplat la data de 20 iulie 2024, în jurul orelor 08:05, când Kristof Lajos a început să profite de băiatul care încă dormea.

„Dormeam amândoi, a bătut la ușă Poliția și m-am trezit în cătușe, nu am știut nimic până seara, când mi s-a prezentat situația. Mi s-a zis că, în timp ce dormeam amândoi, eu i-aș fi făcut sex oral băiatului. Nu știu să-mi explic”, ar fi menționat Lajos, în apărarea lui.

Magistrații au respins contestația așa-zisului „antrenor de genii”, după ce au considerat-o inadmisibilă.


CITEȘTE ȘI:

Dragoș Sprînceană, despre postul de emisar special: „Primul care m-a contactat a fost domnul premier/ Donald Trump va veni în seara aceasta”

Culisele EXPROPRIERII pentru A0 care a scos la iveală crima din Bragadiru. Patronul criminalului a primit 25.000 de euro și a scăpat de Garda de Mediu

Șef din Poliție prins la FURAT într-un hipermarket din Slatina. Comisarul-șef are trei case și două mașini

Întâlnirea CONSPIRATIVĂ cu ofițeri ruși a trădătorilor din Comandamentul ”Vlad Țepeș”, cu două zile înainte de primul tur al prezidențialelor din 2024

Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția ... vezi toate articolele