Prima pagină » Religie » „Calea Luminii”: Pelerinajul speranței în Joia Mare, la Târgoviște

„Calea Luminii”: Pelerinajul speranței în Joia Mare, la Târgoviște

Joia Mare a adus din nou lumină și emoție în inimile locuitorilor din Târgoviște și nu numai, printr-o nouă ediție a evenimentului devenit tradiție „Calea Luminii”.

Inițiat în urmă cu peste două decenii de pictorul Mihai Șerbănescu, acest gest a transformat centrul vechii Cetăți de Scaun într-un râu de lumină, care leagă simbolic trecutul, credința și speranța într-un singur fir de flacără.

Odată cu bătăile clopotelor de la Mitropolia Târgoviștei, mii de lumânări s-au aprins. De-a lungul traseului ce unește Mitropolia cu gara municipiului, oameni de toate vârstele – copii, bătrâni, tineri – au venit în liniște, purtând fiecare o lumină și o rugăciune în suflet.

Vizibil emoționat, Mihai Șerbănescu, a fost prezent ca în fiecare an, supraveghind cu discreție desfășurarea evenimentului. Pentru el, „Calea Luminii” nu este doar un act artistic, ci o mărturisire a credinței. Oamenii au venit din alte orașe și județe special pentru acest moment. „E a zecea oară când vin. Liniștea asta, lumina te schimbă, te duce mai aproape de Dumnezeu”, a spus o tânără.

La eveniment a participat și Irina Margareta Nistor, renumit critic de film român, redactor și realizator de emisiuni TV. Aceasta a făcut o tradiție din a aprinde o lumânare pe Calea Luminii la Târgoviște, în Săptămâna Patimilor.


Citește și:  Pelerinajul Cinei cea de Taină: Unde se află Foișorul în care Iisus a luat ultima MASĂ cu ucenicii săi

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Scandalul dronei de lângă Neptun Deep: Miruță explică haosul și ERORILE de comunicare
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Apartament de 19.000 de lei, scos la licitație de ANAF. Prețul a fost redus la jumătate
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Liderul din UK lăudat de Simion vrea să taie ajutoarele pentru românii din Regat. „Susținătorii AUR nu-și dau seama de adevăratul pericol”
Mediafax
Barbie și Ken s-au ÎNGRĂȘAT în ultimii 30 de ani! Cum s-au schimbat celebrele păpuși odată cu oamenii
Click
Ioana Tufaru, de urgență pe mâinile medicilor. Vedeta a ajuns în sala de operație: „Aveam dureri mari”
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Ce salariu încasa medicul rezident care și-a luat viața la Spitalul Universitar? Tânărul de 28 de ani trăia o dramă
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Marian Godina a demisionat din Poliție. Care e motivul și ce va face în continuare
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut