Prima pagină » Actualitate » Mașină electrică făcută scrum după un ACCIDENT în Iași. Două persoane, transportate la spital

Mașină electrică făcută scrum după un ACCIDENT în Iași. Două persoane, transportate la spital

Un accident rutier grav a avut loc luni, 21 aprilie, în a doua zi de Paște, pe drumul județean DJ 208, în apropierea localității Luncași (comuna Hălăucești), județul Iași. Un autoturism electric s-a răsturnat în afara carosabilului după ce șoferul a pierdut controlul volanului și a lovit un cap de pod.

În urma impactului, vehiculul a luat foc și a ars complet, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Iași.

Pasagerii s-au autoevacuat la timp

Cele două persoane aflate în mașină, un bărbat în vârstă de 39 de ani și o femeie, de 30 de ani, au reușit să iasă din autoturism înainte ca acesta să fie cuprins de flăcări.

La sosirea echipajelor de intervenție, victimele au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru investigații și tratament medical.

Echipajele de pompieri au reușit să lichideze incendiul după aproximativ două ore de intervenție. Cauza exactă a accidentului urmează să fie stabilită de polițiști, care continuă cercetările în acest caz.

Având în vedere cele întâmplate, ISU Iași atrage atenția asupra riscurilor tot mai mari din trafic și recomandă șoferilor să rămână vigilenți și să anticipeze situațiile periculoase pentru a evita accidentele grave.

„Este important să respectăm toate regulile de circulație și să acordăm prioritate autospecialelor cu regim de urgență: pompieri, poliție, ambulanță, jandarmi. Anticiparea salvează vieți”, au transmis reprezentanții ISU.

CITEȘTE ȘI:

O companie din CHINA a prezentat o supermașină electrică. Ajunge la 100 km/h în 2,36 secunde

Cum arată și cât costă prima mașină Dacia ELECTRICĂ. Când ar putea fi lansat modelul

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Radu Banciu, declarații șocante despre jucătorii Franței: „Sunt mai francez decât mulți negri din națională. Nu știu să scrie și nu știu istoria țării”
Digi24
VIDEO Filmul tragediei din Munții Bucegi. Greșeala care i-a fost fatală alpinistei care a căzut 40 de metri în gol: „Evident nu ține”
Cancan.ro
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Mediafax
Cozile de la aeroport pot fi evitate cu un gest simplu. Puțini pasageri îl cunosc
Click
Prezentatorul de la Antena 1 și-a dat demisia. A spus adio televiziunii după 21 de ani! Anunțul care i-a surprins pe fani: „De astăzi, mi se schimbă complet viața”
Digi24
Culisele operațiunii secrete prin care Israelul a vrut să readucă la conducerea Iranului un fost mare inamic al Tel Avivului
Cancan.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Ce se întâmplă doctore
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Al-Futtaim și BYD dotează Poliția din Dubai cu mașini inteligente de patrulare. Ce misiuni vor avea noile vehicule
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Descopera.ro
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?