Prima pagină » Actualitate » Cursuri online sau program decalat în școlile în care vor fi organizate secții de VOTARE. De luni, începe ultimul modul de școală pentu elevi

Cursuri online sau program decalat în școlile în care vor fi organizate secții de VOTARE. De luni, începe ultimul modul de școală pentu elevi

Cursuri online sau program decalat în școlile în care vor fi organizate secții de VOTARE. De luni, începe ultimul modul de școală pentu elevi

Elevii se întorc de luni la școală, după vacanța de Paște, dar numai pentru trei zile, pentru că vor intra apoi în minivacanța de 1 Mai. Alegerile aduc și ele modificări în ceea ce privește orele, astfel că există posibilitatea ca în zeci de unități de învățământ cursurile să se ţină online sau programul să fie decalat. Vizate sunt unele dintre școlile în care vor fi organizate secţii de votare.

Luni, 28 aprilie, elevii din toată țara revin la cursuri după vacanța de Paște, începând ultimul modul din anul școlar 2024-2025. Pentru elevii de clasa a VIII-a, anul școlar 2024-2025 va avea o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se va încheia pe data de 13 iunie 2025.

Vineri a fost declarată zi liberă de Guvern, pentru a face punte cu weekendul

Elevii se întorc la școală după vacanța de Paște, dar doar pentru câteva zile. Mai exact, aceștia vor merge trei zile la școală, după care vor intra din nou în vacanță, începând de joi, 1 mai, când începe minivacanța de 1 Mai.

Pe 5 mai există totuși posibilitatea ca unii elevi să nu meargă la școală, deoarece în anumite unități de învățământ vor fi organizate secții de votare pentru alegerile prezidențiale care au loc duminică, 4 mai, potrivit informațiilor Antena 3.

În aceste cazuri, orele vor putea fi făcute online sau decalate, la fel cum s-a întâmplat și la alegerile din luna noiembrie, când doar în București peste 90 de școli au făcut cursurile online, pentru că autoritățile nu au reușit să strângă urnele și cabinele de vot.

Reamintim că, de luni, începe ultimul modul de școală pentu elevi, iar vacanța de vară o vor lua pe 21 iunie, toți cei care nu susțin examenele naționale.

Calendar Evaluare Națională 2025:

  • 10-13 iunie 2025 – Înscrierea la Evaluarea Națională
  • 13 iunie 2025 – Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 23 iunie 2025 – Limba și literatura română – probă scrisă
  • 25 iunie 2025 – Matematică – probă scrisă
  • 27 iunie 2025 – Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 3 iulie 2025 – Afișarea rezultatelor inițiale (până la ora 12.00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14.00-18.00)
  • 4-5 iulie 2025 – Vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor
  • 6-9 iulie 2025 – Soluționarea contestațiilor
  • 10 iulie 2025 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.

Calendar Bacalaureat 2025

  • 2-6 iunie 2025 – Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen
  • 6 iunie 2025 – Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 10 iunie 2025 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 11 iunie 2025 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 13 iunie 2025 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 16 iunie 2025 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 20 iunie 2025 – Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14.00 – 18.00)
  • 23-24 iunie 2025 Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 30 iunie 2025 – Afișarea rezultatelor finale.

Sursa: Mediafax Foto

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV | Vacanțele lungi și dese, cheia marilor succese? Expert în educație: „Cred că modularizarea este contraproductivă, în loc să fie productivă”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zelenski avertizează că Rusia ar putea primi până la 50.000 de soldați nord-coreeni
Digi24
Drona care a explodat în Bulgaria, aproape de România, a fost identificată. Ce arată analiza preliminară a epavei
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o toamnă cum nu prea a mai fost, în România. Ce se întâmplă în septembrie, octombrie și noiembrie 2026, în București. Pe ce dată ninge
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Satul din Europa desemnat „cel mai frumos din lume” a ajuns să încaseze zeci de mii de euro din amenzi pentru parcare. De ce s-au săturat localnicii de turiști
Mediafax
NASA trimite un avion să „prindă” umbra eclipsei. Misiunea care va prelungi întunericul total
Click
Orașele din România care au cucerit doi turiști americani. Au ajuns din întâmplare în țara noastră și au cheltuit 4.000 de dolari
Digi24
Devin oamenii mai puțin inteligenți? Ce este „efectul Flynn invers” și de ce îi îngrijorează pe cercetători
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ce se întâmplă dacă trebuie să fugi cu Tesla în timp ce încarcă? Un atac armat reaprinde discuția
Descopera.ro
Este adevărat că inteligența oamenilor scade?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Creierul este programat să recâștige greutatea pierdută, indică un studiu